Video – Robotul Lisa – Sexbot sau Profesoară?

LISA este o entitate formată din două părți. Cea fizică implică un cap pe care îl vedeți din clip, și cea software, adică „mintea”. Lisa este concepută de către șase oameni, mai anume de către șase copii de 16-17 ani din Iași. Nu știu ce făceați voi la vârsta asta, dar eu cu siguranță nu implementam programe software într-un cap de robot.

Dintre cei șase, în studio i-am avut pe Mihai Melnic din stânga și pe Rareș Butnaru din dreapta. După ceva mici erori și „ifose” de-ale Lisei, băieții au reușit să o „pună la punct”. În primul rând am rămas mirat că Lisa nu este încă la capacitatea ei deplină. Dar cum oamenii învață în perioada lor de creștere, așa și Lisa are parte de anumite evoluții. Mai restrânse și bazate pe informații transmise de către Google și „părinții” ei, dar principiul rămâne același. Cei mai tehnici numesc asta „machine learning”. Diferența este că Lisa poate avea toate cunoștiințele internetului la dispoziția ei. Bineînțeles că este un drum lung până acolo, dar după cum am spus, mințile din spate au abia 16 ani și putem spune că sunt cu toții în creștere.

Deocamdată, Lisa nu poate răspunde singură la întrebări, fiindcă autorii nu au avut acces la o finanțare care să le permită asta, dar din ce am vorbit cu ei, este doar o chestiune de timp. Mai mult decât atât, vor ca Lisa să poată fi implementată în toate aspectele din viețile noastre. Într-o casă Smart, în vehicule, telefon, peste tot practic, ca să învețe tot ce ai tu nevoie și să îți simplifice viața. De exemplu, dacă îți știe programul de la muncă și poate calcula ruta până acasă, de ce să nu te aștepte o mâncare caldă, exact când îți și dă drumul la ușă?

Alte roluri în care ar putea intra Lisa ar fi rolul de profesor. Dacă deține toate informațiile din lume în Cloud și le poate accesa instantaneu, de ce să nu implementezi așa ceva în sistemul școlar? Ori poate nevoile unor oameni sunt de altă natură și vom vedea în viitor roboți care includ și satisfacerea unor nevoi primare. Poate sună ridicol, dar nu văd de ce unii nu ar vrea să cumpere un robot pentru asta. Mai ales dacă nu vor să se confrunte cu o relație adevărată.

În orice caz, vorbim despre lucruri din viitorul nu prea apropiat dar nici prea îndepărtat, așa că vă las cu clipul de mai sus să vedeți ce au avut de spus doi tineri sclipitori din Iași, despre robotul lor, Lisa.