Reduceri de vară în România – Până la 100% mai scump decât oriunde

Recunosc. Majoritatea hainelor mele sunt cumpărate la reduceri. Doar dacă este vreo urgență ajung prin magazine să îmi cumpăr haine în afara acestor perioade. Am învățat să fiu chibzuit și odată cu reducerile de vară prevestesc ce voi purta la toamnă. De asemenea, am învățat să cumpăr piese clasice care nu se vor demoda niciodată pentru a le purta și sezonul următor.

Reduceri să fie. Că românului îi place să-și lase toți banii la mall. Așa cum ne-am convins și în iarnă, reducerile din România sunt doar o glumă seacă.

Am căutat la cele mai cunoscute mărci, am comparat prețurile reduse de la noi cu cele din afară și am descoperit că suntem tratați în continuare cu regim special. Mai ales la reduceri. În Londra, Milano, Dubai, Paris sau New York sunt sigur salarii mai mari decât minimul nostru pe economie… de 300 de euro. Și atunci de ce avem haine la reduceri mai scumpe? Cu până la 100% față de francezi, spre exemplu? Să o luăm pe exemple.

LEVI’S

Sunt fan Levi’s! Dar mai mult fan decât un cumpărător fidel. De ce? Pentru că prețurile de la noi din țară sunt nejustificate. În Canada am reușit să îmi iau o pereche de Levi’s, modelul 511, cu 30$. Am căutat și la noi în magazine. Și am găsit în Peek&Cloppenberg. Levi’s, modelul 511 și 501, cu reducere, la 349 lei.

Am căutat și online și am găsit pe Amazon, la 45$. La acest preț adaugi shippingul și rezultă un preț, mai mult decât mulțumitor de 60$. Adică o diferență de 100 de lei față de reducerea din România.

levi s
lvs1

BENSIMON

Tenișii mei preferați au fost dintotdeauna greu de găsit la noi în țară. M-am bucurat când Adina Buzatu a anunțat că îi va aduce în magazinele Trends. Însă prețul de 195 de lei nu m-a convins. Așadar, am căutat online.

I-am găsit în Franța, pe situl oficial, bensimon.com. O pereche redusă ajunge până la 25 de euro. Și au foarte multe culori.

bensimon

bsmn

MASSIMO DUTTI

Din nou, Massimo Dutti are diferențe considerabile între magazinul din Spania și cel din România. Aceeași pereche de pantaloni este la o diferență de aproape 20 euro în magazinul din România. Se poate vedea mai jos.

masimo es masimo ro

POLO RALPH LAUREN

Cred că fiecare bărbat ar trebui să aibă un tricou POLO Ralph Lauren. Este tricoul acela pe care îl poți purta aproape la orice. Mai ales în timpul liber. Din păcate, încă mai suntem limitați de preț. La noi, la reducere, 299 de lei. În America, 49$.

PLO1

 

polo

ZARA

Cel mai popular brand are prețuri  mai mari cu aproape 100%  decât în Franța. Păi cum? Aceeași pereche de mocasini din piele costă 29.99 euro în Franța, iar la noi 249.99 lei, adică vreo 55 de euro. Oare de ce?

zara1fr
zara1ro

CONCLUZIE

Ce vezi mai sus este doar o mică parte din tot fenomenul. Există diferențe de preț la aproape toate brandurile. Și din păcate acestea sunt în defavoarea noastră.

Menționăm că datele de mai sus nu sunt manipulate și au fost culese în aceeași zi, adică în aceeași perioadă de reduceri.