Playlist de weekend

Pentru acest sfârșit de săptămână m-am gândit să adun laolaltă cei mai mari fani ai unor trupe de legendă. Astăzi vorbim despre formațiile tribut, cei care interpretează repertoriul unei alte formații foarte cunoscute. Spre deosebire de cele cover ce încearcă să imite cântecele mai multor artiști, trupele de tribut încercă să imite vocea, stilul muzical, dar și cel vestimentar, iar unii ajung chiar să își modifice drastic înfățișarea pentru a semăna cât mai mult cu idolii lor.

Există suficiente trupe tribut Nirvana însă… Nervana este cea care iese cu adevărat în evidență și asta pentru că solistul pare o copie 1/1 după Kurt Cobain, atât vizual cât și voce. Sau The Australian Pink Floyd Show, care nu mai are nevoie de nici o prezentare, aceștia reușind să pună la punct un show și o producție demnă de numele Pink Floyd. Au concertat în fața a peste trei milioane de oameni în peste 35 de ani. În fine, este evident că imitatorii nu se vor ridica niciodată la nivelul originalului, însă pentru fani este o bucurie să poată revedea ceva ce se apropie cât de cât de original.