Patru metode alternative de relaxare

Apare uneori momentul ăla în care ești atât de obosit și de stresat, încât nici măcar un concediu la Căciulata nu te mai ajută. Spre norocul meu, eu am fost deocamdată scutit de acest sentiment. Era el cât pe ce să mă ajungă din urmă pe la finalul clasei a douăsprezecea, dar atunci m-am remediat rapid cu o noapte de club, care m-a făcut să uit de coşmarurile numite română și matematică. Dar să revenim. Picăm cu toţii în acel moment când avem impresia ca sorții sunt împotriva noastră și că nimic nu ne merge. Mai mult, oboseala asta psihică se răsfrânge și asupra corpului. Banala rutină zilnică o să ţi se pară o caznă medievală. Şi presupun că un bilet prin sindicat la Băile Felix este exclus în cazul tău, aşa că îți prezint câteva metode mai puţin cunoscute de relaxare și vindecare.

Hidroterapia

Hidroterapia este acea metodă curativă care implică, ai ghicit, intratul la apă. Tehnica este cunoscută încă de la începutul secolului al XIX-lea. Pionierul său modern a fost preotul bavarez Sebastien Kneipp, care a dus botezul la un cu totul alt nivel. Sfinţia sa își trata enoriașii mai becisnici cu băi în apă rece. Pacientul zero a fost însuşi prelatul neamţ, care susţine că astfel s-a vindecat el însuşi de temuta tuberculoză. La vremea aia, oftica era o boală chiar mai înspăimântătoare decât este SIDA în vremurile noastre. Un diagnostic de TBC însemna condamnarea la o moarte chinuitoare. Trebuie să îţi mai spun că ştiinţa este încă sceptică în legătură cu hidroterapia. Studiile efectuate până în 2017 nu au oferit dovezi clare că acest tratament este eficient. Asta nu împiedică însă hidroterapia să facă parte din mai multe programe de recuperare a pacienților.

Adepţii ei de azi şi de atunci spun că simplul contact cu apa, fie ea caldă sau rece, declanșează o serie de reacții ce stimulează sistemul imunitar, reduc sensibilitatea la durere și reduc stresului.

Cu mintea la ştiinţă, hai să vedem ce putem confirma că e adevărat despre contactul dintre om şi apă.

Flotabiliatea

Cum zice şi legea lui Arhimede, odată introdus în apă, corpul nostru este împins în sus de o forță proporţională cu volumul de apă dislocuit şi de sens contrar forţei gravitaţionale. Adică apa te împinge afară din ea cu atât mai mult, cu cât eşti mai voluminos. Clar, eu mă duc direct la fund. În fine, din acest motiv, te simţi mai uşor, pentru că gravitaţia ce te trage în jos e compensată în sens contrar de forţa descoperită de isteţul ăla grec, taman pe când se îmbăia. Presiunea asupra mușchilor scade semnificativ, iar corpul tău intră în modul de relaxare. De unde şi expresia “am făcut o baie relaxantă”. EVRIKA!

Presiunea hidrostatică

Atunci când te scufunzi în apă, fie că e jaccuzzi, fie că e cristelniţă, apa exercită asupra corpului tău o presiune numită hidrostatică şi calculată după formula Ph egal ROxGxH – adică densitatea apei, înmulţită cu forţa gravitaţională şi cu înălţimea coloanei de apă de deasupra ta. Pragmatic vorbind, e ca şi cum presiunea apei ţi-ar face masaj la umflăturile de pe mâini sau de pe picioare, ceea ce e mană cerească pentru oase, muşchi şi articulaţii.

Densitatea

Nu trebuie să ai studii de mecanica fluidelor, precum Petre Roman, ca să ştii că apa opune mai multă rezistenţă la mişcare decât aerul. Când vrei să mişti un corp – inclusiv pe al tău – printr-un fluid, vei întâmpina o forţă de frecare orientată pe aceeaşi direcţie, dar de sens contrar. Apa e mai densă de vreun milion de ori decât aerul atmosferic, deci opune de tot atâtea ori mai multă rezistenţă la înaintare.  Principiul inerţiei şi cel al reacţiunii din mecanica clasică, newtoniană, old school, îşi dau mână cu mână. Sportul în piscină e deci mai solicitant decât cel făcut de pe uscat, când eşti stropit doar de propria transpiraţie. Înarmat cu informaţia asta în creier, poţi lucra mai bine unele grupe de muşchi. Mens sana in corpore sano!

O ședință de terapie cu un profesionist costă în jur de 30 de lei, iar durata tratamentului este în jur de 20 de minute. La fel e şi cu o profesionistă, dar subliniez că eu o prefer pe ultima.

Acupunctura

Învăţat ca român cu ţepele încă de mic, probabil te întrebi ce poate ieşi bun din perforarea epidermei cu ace, fie ele şi chinezeşti. Pentru că, de cinci milenii, asiaticii îşi lecuiesc suferinţele cu încă un pic de suferinţă. Cui pe cui se scoate, deci şi ac pe ac. Principiul din spatele acestei terapii este că, spun fraţii noştri chinezi, viaţa şi sănătatea sunt menţinute de o energie numită Qi. Nici un laborator n-a detectat-o încă, dar aşa spune tradiţia la ei. Orice tulburare în Qi rezultă în boală – şi nu din aia pe duşmani. Acupunctura ar trebui, teoretic, să deblocheze şi să regularizeze circulaţia acestei energii. Şi zbangggg! Eşti ca nou, cât ai zice Bruce Lee!

Medicina tradiţională chinezească este, realist vorbind, echivalentul asiatic al leacurilor noastre băbeşti. Printre multe alte năzbâtii, ea susţine că poţi redeveni potent dacă înghiţi praf din corn de rinocer pisat sau dacă bei nu ştiu ce rachiu în care a fost macerată o şopârlă. Însă tot ea ni l-a dat pe amicul Ginseng, care nu e tocmai o pierdere de vreme. Deci să luăm medicina tradiţională chineză cu reticenţa obligatorie a oamenilor citiţi şi iubitori de ştiinţă. E şi adevăr în ea, e şi multă legendă. Iar legenda legată de Qi spune că fizicul tău de macho are 12 meridiane energetice principale pentru fiecare organ vital sau pentru viscere. Prin aceste magistrale circulă Qi-ul ăsta precum Duhul Sfânt la sfeştanie şi ţine treaba în mişcare. Cum se colmatează ţeava de Qi, începi să ai probleme. Atunci intervin acele acupuncturii, care te penetrează precum penetrează fluorul smalţul dinţilor şi care desfundă canalizarea cu energie vitală. Teoretic, eşti salvat şi te poţi întoarce la cursurile de Kung Fu. Hiaaaaaa!

Pacienţii care se lasă transformaţi în arici chinezeşti spun că s-au relaxat profund pe durata şedinţei, precum şi după tratament. Chiar şi de la prima încercare. Entuziaştii acupuncturii afirmă că devin relaxaţi fizic şi psihic, că se simt mai liniştiţi şi mai fericiţi.

Un abonament la acupunctură cu zece ședințe de câte 50 de minute costă 800 de lei, iar o ședință la domiciliu costă 120 de lei. Nu uitaţi să cereţi beţişoare şi sos iute! Ni-hao!

Reiki

Pe aceeaşi legendară şi încă nedescoperită în laborator forţă QI se bazează şi tehnica japoneză de tămăduire a samurailor, a gheişelor şi a şogunilor. REI-KI e un cuvânt compus din Rei, care înseamnă univers, şi KI, vorbă care la japonezi înseamnă la fel ca la chinezi. Forţa vieţii. Niponii însă preferă să lase pielea intactă şi să te înzdrăvenească exclusiv prin atingeri cu mâna. Nu e masaj, pentru că şmecheria japoneză e fără presiune. Doar contact delicat, aşa, ca atingerea unei lăbuţe de pisică timidă. El ar trebui să faciliteze circulaţia aceleiaşi energii KI prin corp, ca să-l vindece.

Practicanţii acestei terapii susţin, ca şi în cazul chinezilor, că suferinţele apar atunci când energia vieţii, KI, e blocată. Fie care urmare a stresului, a emoţiilor puternice sau pentru că s-a stricat un semafor prin autostrada de KI. Circuitul trebuie restabilit de urgenţă, iar pentru asta mâinile dibace ale terapeutului cică fac ce nu face TO-RA-NA-GA-san cu sabia.  KI-AI!

În timpul şedinţei Reiki, pacientul stă întins pe pat, iar terapeutul își mișcă palmele deasupra corpului în diferite puncte, unde ar trebui să se afle centrii de forțe. Adică varianta neinvazivă a acupuncturii chinezeşti. Şi, desigur, există milioane de entuziaşti care spun că s-au vindecat prin Reiki mai ceva ca după un pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca.

Prețul pentru 35-40 de minute de armonizare energetică japoneză este de 60 de lei.

Shiatsu

Colegul meu Ursu mi-a spus să nu închei acest articol fără să pomenesc de Shiatsu. În cuvintele lui, ”ăsta e cel mai tare șmen inventat în Japonia până la Nintendo”. Shiatsu este una dintre cele mai vechi tehnici de vindecare naturală ce se bazează pe tehnicile masajului. Terapia își are rădăcinile în medicina chineză, dar mizează pe un principiu ceva mai pragmatic. Ce te doare, aia masăm. Atingerile meşteşugite ale terapeuţilor niponi exercită presiune cinstită asupra centrilor nervoşi, respectiv asupra încheieturilor şi a altor zone sensibile. Terapeuţii din Ţara Soarelui Răsare au constatat, în timp, ceva crucial. Dacă atingi zonele alea într-un fel, faci bine omul. Dacă le atingi un pic mai agresiv, provoci durere. Altfel spus, Shiatsu le-a dat niponilor suficientă cunoaştere despre nervi şi despre biomecanică, despre harta anatomică a sensibilităţilor trupului omenesc. De aici, a mai fost doar un pas până să transfere toată ştiinţa asta în arta de a lupta eficient cu un inamic mult mai puternic, o disciplină marţială numită Ju-Jitsu. Schemele alea pe care le vezi în filmele cu spioni, când un malac blindat de muşchi e ţinut la respect de o domniţă care ştie cum să-i sucească degetul mic, de pildă. Iar asta, prieteni, e un şmen şi mai tare decât Nintendo. Vă zic eu! Fie că alegi o şedinţă de terapie Shiatsu, fie că te duci la sală să înveţi Ju-Jitsu, sigur vei pleca acasă mai relaxat şi mai în formă. Domo arigato, sayonara şi ce mai vrei tu!