[Vlog] Explorator urban pentru o zi
„Nicăieri în lume, toamna nu e mai frumoasă ca în uliţa veche din Bucureşti. O toamnă ca un vis de aur al copilăriei covârşite de miresme tari şi de aduceri aminte… În fiecare piatră stăruie un vis…”
⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀— Isac Peltz
Iremediabil îndrăgostit de București, scriitorul Isac Peltz astfel descria reveria pe care i-o poate inspira o plimbare oarecare prin Micul Paris al anilor 30. Adică într-o perioadă pe cât de tulbure, pe atât de idilică și de inovatoare. Un spirit al vremurilor nu cu mult diferit de cel ce azi ne dă la fel de mult ghes ca să părăsim iluzoriul confort al biroului și al mașinii și să pornim pe jos, la pas, prin Bucureștiul modern și contemporan. Multe dintre casele în stil rococo ale vechiului București au devenit doar amintiri și ruine, uzurpate de asfaltul plebeu și de betonul proletar, iar puținele supraviețuitoare se zbat sufocate și umbrite de sticla arogantă a clădirilor corporatiste. Dar asta nu înseamnă că sufletul Bucureștiului cel cald și jovial a pierit, ci pur și simplu s-a adaptat, s-a refugiat în oaze pe care numai numai ochii unei minți deschise pot să-l mai descopere. Precum descoperi o nestemată ascunsă într-un morman de steril.
Inevitabil, trăiesc și pulsez în ritmul metropolei moderne, respir tinerețea și dinamismul Bucureștiului care pare să doarmă tot mai puțin, îi vânez fără discriminare deliciile, înalt rafinate sau condimentate ușor cu note de savuroasă vulgaritate. Colind cluburile, îmi trag energia din agitația aglomerată a Capitalei, contribui la mișcarea ei browniană de oameni, mașini, idei, culori și mirosuri, de sunete și de vibrații neauzite. Doar intuite.
Mânat de impulsuri și dorințe de explorare, pașii m-au purtat pe străzile Capitalei prin zone parcă rupte din haosul urban, cum ar fi Palatul Kretzulescu, Palatul Parlamentului dar și prin Parcul Alexandru Ioan Cuza, o oază de verdeață într-o metropolă agitată. Expediția urbană își are finalul apoteotic la înățlimea Restaurantului 18 Lounge ce oferă o privire de ansamblu asupra orașului.