Mituri în stilul masculin

Încă de mici suntem bombardați cu mituri și superstiții. Nouă românilor ne plac. Dar uite că nici pisica neagră, oglinda accidental spartă sau plăcerea de a fluiera în casă nu mi-au adus vreun ghinion până acum.

Așa este și în stil. Cu siguranță ai auzit de porția superstițiilor și miturilor spuse de persoane neavizate, dar care cred că le știu pe toate.  Regulile se schimbă, așa că m-am gândit să pun cap la cap o listă cu miturile prezente în stilul masculin. Astfel sper să le ofer curajoșilor o porție de încredere și celor care se pricep să comenteze o lecție de toleranță și schimbare.

  1. Nu ești bărbat adevărat dacă te îmbraci colorat

Mi s-a spus de câteva ori că mă îmbrac prea colorat. Că un bărbat ar trebui să îmbrace culori masculine și că mi-ar sta mai bine cu niște pantaloni negri. Serios? Ochii noștri pot distinge până la zece milioane de nuanțe de culori. De ce să mă îmbrac în aceleași 5-6 culori toată viața? Este plictisitor. Dar și aici există niște reguli de combinare și asortare a culorilor.

De cele mai multe ori îmi găsesc inspirația în culorile din natură, în funcție de anotimp.

Witti

  1. Ochelarii de soare se poartă vara.

Recunosc că în trecut mi se părea ciudat să văd pe cineva purtând ochelari de soare în timpul iernii. Adevărul este că ochelarii de soare nu sunt făcuți numai pentru a fi purtați vara sau chiar în zile însorite.

Aceștia oferă protecție împotriva razelor UV și sunt un bun mijloc de a filtra lumina obositoare, în special iarna când este reflectată de zăpadă. Așa că nu ai nici un motiv de ezitare atunci când vrei să porți ochelarii de soare într-o zi de iarnă. În plus pot fi un accesoriu versatil. Alege forme clasice și ochelari cu lentile de calitate.

wb1

  1. Bleumarin și negru nu fac echipă bună.

Încă un mit învechit care după părerea mea nu-și are rostul este acela că nu poți folosi combinația negru-bleumarin în aceeași ținută. Această regulă învechită are rădăcini în altă regulă care spune că nu trebuie să combini culori care arată asemănător.

Nu ezita să asortezi pantofii bleumarin la costumul negru sau cămașa din jeans bleumarin la blazerul negru cu motive army.

3052919_fpx

  1. Fără ceasuri aurii.

A fost o vreme când rapperii americani purtatu ceasuri mari aurii la ținutele lor extravagante. O fac și astăzi. Astfel, pentru a evita asocierea cu un astfel de stil marile personaje influente au fost pentru o perioadă de timp împotriva bijuteriilor aurii.

Adevărul este că un ceas bine desenat arată la fel de bine indiferent de culoarea acestuia. Dar dacă alegi un ceas auriu contează cum îl vei include în ținută. Poartă piese clasice și culori închise atunci când alegi să porți un ceas auriu. Nu exagera pentru că ceasul auriu este piesa cheie a ținutei, ori de câte ori îl vei purta.

dsc_0016

  1. Iarna, evită să porți alb.

Știu că albul este o culoare perfectă pentru vară, dar asta nu înseamnă că iarna trebuie să îl uiți în dulap. Cu siguranță dacă porți jeanși albi și afară plouă sau mai rău, ninge, ai cele mai mari șanse să te murdărești zdravăn. Totuși în zilele frumoase, albul poate fi un antidot împotriva culorilor închise pe care toată lumea le poartă.

Dacă nu știi cum să integrezi albul în ținutele de iarnă îți spun eu cum. Ori de cât ori vrei să porți perechea de blugi albaștrii care nu te-au dezamăgit până acum, poartă blugii albi. Mai poți alege un pulover gros tricotat de culoarea untului. Se asortează cu zăpada din timpul iernii și îți va ține de cald.

Acestea sunt doar câteva dintre poveștile de adormit copiii care circulă printre pricepuții stilului masculin. Nu-i așa că ai auzit și tu câteva? Dacă ai de povestit și tu aștept să aud și celelalte mituri într-un comentariu.