În paranteză fie spus, povestea Colectiv nu are cum să înceapă cu “Era o zi ca oricare alta…  Nicidecum. Colectiv este o rană deschisă și trebuie tratată ca atare. Întotdeauna. Sau măcar până dă semne că trece. Avem datoria asta. Eu, tu, el, ea, noi, poporul român. Din păcate, la cum arată lucrurile… nu se va vindeca în veci. S-au dus mulți dintre ai noștri acolo. Prea mulți. Prea tineri. Nevinovați și fără pic de speranță. Or… prea puțini plătesc pentru asta. Prea puține se schimbă. De fapt, prea puține se întâmplă…în general. Ziua în care renunțăm e cea în care vom muri.” Versuri? Să nu rămână așa, ar fi un sacrificiu, și-așa nedorit, făcut în van de atâtea suflete…

“Ce să zic eu, boss, la interviu?”  Boss. Ah, acest “boss”…Cred că Mumu e singurul om pe care-l știm, la care termenul ăsta atât de înrădăcinat printre parcagii și ghioceii de ocazie… sună natural. Nu te ofensează, ci te face să-l îndrăgești instant. Este și personaj: tatăl a doi copii, rocker până-n măduva oaselor, curajos și ambițios. Informat-brici, cu critica la obiect, dar, mai presus de orice, un om cu sufletul deschis.

Mumu, Cristian Matei, a fost acolo, pe 30 octombrie 2015. La Colectiv. A scos telefonul să filmeze flăcările din club. Jurnalist oldschool, de…. Anii întregi de teren dau în clocot la prima adiere de intuiție. Nu se mai fabrică specia, din păcate… Prețul plătit s-a dovedit prea aspru. Nu are rost să reluăm noi povestea bacteriilor luate din spital, în România, unde Mumu a ajuns în stare gravă. A celor trei săptămâni de comă indusă din Israel, a celor 50% șanse de supraviețuire ori a coșmarurilor pe care nici el n-ar ști acum să le descrie cu acuratețe. Ar trebui să știm deja cam tot despre calvarul acestor oameni și să ne revoltăm în fața erorilor. Dar nu o facem. Plutim în nepăsare, pentru că e mai comod.  “Boss, așa ziceam și eu: n-are cum să mi se întâmple mie. Și m-am dus la concert și m-am întors după trei luni acasă…” 

Plus că Mumu a tot vorbit deschis despre acele momente. Asta a fost mântuirea lui. Așa crede, cel puțin. Nu s-a ferit de Monstru, ci a dat piept cu el. L-am rugat, într-un fel, să ne ajute să arătăm ce fel de oameni am pierdut în Colectiv. Dacă dovezile de până acum i s-au părut cuiva insuficiente…Și nu doar că a facut asta. A mers și mai departe. L-am descoperit surprinzător de optimist pentru cineva atât de încercat. Valorile lui sunt clare: familia, prietenii…Viața. “E atât de scurtă!”  Îi pomenește constant pe cei care l-au ajutat. Atât pe medicii români din Israel, cât și pe cei care au sărit, imediat, să-l sprijine. Cu bani, gânduri bune, sau un CD cu muzică…“Contează boss, au fost sute de oameni în seara aia la spital, necunoscuți. Mi-a zis Oana, soția mea”. De aceea, poate, în mai puțin de un an, Mumu a găsit puterea să se întoarcă la muncă… I-a fost mai greu la început, când încă mergea la recuperare, dar acum e în mare formă. E înconjurat de puști, care îl privesc cu respect  Și pe care îi mai dojenește, din când în când, sfătos ca un uncheș care a văzut multe.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

PS: Pe 30 Octombrie, Asociația GTG Colectiv 3010 organizează un concert caritabil, în memoria celor decedați. Se întâmplă la Arenele Romane, iar cei care vor să ajute o pot face fie cumpărând bilete, fie luând legătura cu cei implicați.

Interviu susținut de BCR.

 

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *