Încălțăminte de toamnă | Trei variante

Nu știu cum se face, dar imediat cum trecem de 1 septembrie vremea se schimbă brusc. Unde era cald și bine, acum dintr-o dată diminețile și serile sunt extrem de răcoroase, iar ploile încep să apară. Așa că, trebuie să ne adaptăm ținutele. După cum știi deja, toamna este caracterizată în primul rând prin ploi abundente și vreme carpricioasă, în general.

Și dacă toată vara ai purtat sneakers albi sau colorați, ori espadrile, toamna zic să-i pui de-o parte. Nu de alta, dar sunt sigur că nu vrei să-i strici iremediabil. Știu, îți plac foarte mult, te-ai atașat de ei și n-ai vrea să porți altceva. Însă, ar fi păcat să-i strici, iar sezonul viitor să nu-i poți purta… deloc. În plus, n-ai de ce să-ți faci griji. Există o mulțime de alte variante pe care le poți încerca, variante interesante și potrivite pentru acest sezon. Nu trebuie decât să alegi modelul preferat. Așa că, pentru a te ajuta un pic să treci peste supărarea că nu mai poți purta sneakers colorați, vin cu câteva propuneri de încălțăminte pentru toamnă.

Converse Chuck Taylor High-Top

Încălăminte de toamnă

După o pauză lungă de câțiva ani în care nu i-am mai purtat deloc, m-am întors la o veche dragoste – tenișii Converse. Poate cel mai rezistent și mai comod model de încălțăminte, tenișii Converse sunt în primul rând extrem de versatili. Îi poți purta la ținute smart-casual, la ținute sport, îi poți asorta cu jeans sau cu pantaloni chinos. Sunt efectiv cameleonici și te ajută să scapi de o grijă – eu cu ce mă încalț?! O pereche simplă, roșie, albă sau neagră te poarte scoate din multe încurcături. Unde mai pui că sunt extrem de accesibili. Pânza și cauciucul din care sunt confecționați îi fac ușor de întreținut, deci nu trebuie să-ți faci prea multe griji.

Sneakers din piele

Acum că a venit toamna nu trebuie să renunți la încălțăminte colorată. Nicidecum. Trebuie să fii atent în primul rând la materialele din care sunt confecționați. Pânza subțire, materialele cu perforații, pielea întoasră și multe altele sunt extrem de sensibile și nu te poți baza pe ele în caz de ploaie. Unde mai pui că pielea întoarsă este extrem de pretențioasă și o dată pătați se curăță greu. Nu-i poți spăla la mașină pentru că riști să-i deteriorezi definitiv, dar nici nu-i poți usca în apropierea unei surse de căldură. Așa că, toamna apelează la piele, deci…la sneakers din piele. În orice culore îți place. La acest capitol nu există limită… poate mai puțin cei albi.

Chelsea Boots

Am mai spus-o și cu alte ocazii și nu pierd nici un moment să o spun – botinele Chelsea sunt pasiunea mea când vine vorba de încălțăminte în sezonul rece. Poate cel mai versatil model de încălțăminte casual și elegantă. Botinele Chelsea pot fi asortate unor ținute casual, dar și smart-casual și se pot adapta fără nici cel mai mic efort unor ținute elegante. Așa că, dacă vrei o alegere versatilă, rezistentă în timp și care nu-și va pierde niciodată farmecul alege botinele Chelsea.