Guvernul trebuie să se teamă de poporul său, nu invers

Perfect constituţional au fost adoptate legile de la Nurnberg, cele care au deschis calea sinistră către Holocaust. Legală a fost şi sclavia, aşa cum perfect constituţională era şi interdicţia femeilor să voteze. Rusia se pregăteşte chiar să dezincrimineze violenţa domestică, o propunere care, la data când scriu acest articol, a primit deja undă verde de la Duma de Stat, în aplauzele lui Vladimir Putin şi cu încurajarea pioasă şi făţişă a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Totul a fost legiferat cu respectarea strictă a buchii constituţionale, dar cu spiritul legii fundamentale violat, bătut, jefuit şi lăsat într-o baltă de sânge.
Am cules aceste exemple din istoria noastră nu tocmai îndepărtată pentru că vreau să înţelegi – dacă nu ştii deja – că moralitatea şi corectitudinea NU decurg din legalitate, ci viceversa. Şi că democraţia moare în aplauze furtunoase, cum sună o replică profetică din Războiul Stelelor. Mai ales atunci când democraţia este sacrificată pentru a fi făcută la proţap într-un bairam dat în cinstea celor care tocmai au siluit-o.

Tinerii care ies în stradă noapte de noapte nu vor nici case de la stat, nici majorarea salariului minim, nici contract de muncă pe ramura corporatistă. Pe ei îi mână în primul rând ataşamentul faţă de un principiu. Cel al dreptăţii, al egalităţii în faţa legii, principiul care spune că un guvern trebuie să conducă şi pentru cei care nu l-au votat şi că el, guvernul, trebuie să se teamă de poporul său, nu invers.

Şi poate că e creştineşte să ierţi hoţul care a greşit, dar pregăteşte-te să-i întorci la fel de creştineşte şi celălalt buzunar, în ziua când o să caute parale de căpătat.

Pentru că argumentul condiţiilor grele din puşcării nu ţine în faţa celor care plătesc impozite şi finanţează cazarea şi hrana deţinuţilor – cei pe care tot pe banii noştri îi pedepsim.

Aplicând aceleaşi criterii, şi din spitale poate că ar trebui eutanasiaţi pacienţii pentru care n-avem condiţii să îi ţinem ca să nu îi dăm în stradă. Asta ar fi inuman. Nici în armată am înţeles că nu e tocmai o viaţă confortabilă, aşa că mai bine lăsăm ostaşii la vatră, să se angajeze la patron, iar dacă ne atacă vreun duşman le punem noi piedică sau le furăm şenilele de la tanc.

Cel care deturnează statul finanţat de milioane de oameni muncitori şi-l transformă într-un instrument de jaf organizat, instituţional, la adăpostul girofarului şi al sepepistului, plăteşte cu onoarea. Pentru că trădează un contract social pe care-l considerasem parafat deja cu sânge în decembrie 1989: noi vă lăsăm la putere, dar voi să lucraţi în interesul nostru.