2017 | Rezumat de vară, fără astenie la final

Orice vară ar trebui să însemne seri la terase, nopți mai lungi, vin rece și iubiri intense, care apoi să devină amintiri pentru vremurile frigide de toamnă și de iarnă. Amintiri despre distracție și relaxare, despre nopți pierdute și despre zile cu toropeală pe plajă. Despre primul strat de bronz și despre primul festival. Despre dimineți cu deșteptarea dată de Soare pe nisip, după nopți cu discuții interminabile despre filosofie, viață, femei, muzică și planuri îndrăznețe.

De aceea, pentru mine, cele 100 de zile din fiecare vară parcă țin cât numai 10 zile normale, dar îmi lasă un bagaj de amintiri cât pentru 100 de ani. Fiecare vară scrie câte o poveste în catasitful din sufletul meu și-mi oferă amintiri care să-mi țină de cald toată iarna.

Ador acest anotimp mai mult decât pe oricare altul, deoarece cuvântul definitoru este simplitate. De la ținutele compuse din tricou și short și mirosul de mare căruia i-ai simțit lipsa tot anul, până la nisipul fierbinte care te arde la tălpi, la agitația urbană și la furtunile abrupte de vară care încheie o zi caniculară.

Pentru mine, vara lui 2017 se rezumă la zilele petrecute la festivaluri, la nopțile încheiate odată cu răsăritul, la orele nenumărate petrecute în bătaia soarelui și stropite din plin cu mult vin rosé.

Neversea

Vara a debutat cu adevărat pentru mine odată cu primul mare festival din sezon. Organizatorii celui mai fumos și mai important festival de muzică electronică din Europa au adus esența Unold la malul mării. Neversea, căci despre el este vorba, a adunat pe doar 100.000 de metri pătrați de plajă peste 150.000 de iubitori de muzică. Porţile celui mai mare eveniment de la malul Marii Negre s-au deschis într-o vineri, pe 7 iulie, când pe cele șapte scene ale festivalului au urcat unii dintre cei mai importanți artiști din breasla mânuitorilor de platane. Sam Feldt, Rita Ora, Lost Frequencies, Tiesto și Tujamo, ca să dau câteva exemple facile.

Organizatorii Untold au stabilit niște standarde atât de înalte, ca să evite orice greșeală sau orice moment pierdut la vreo coadă – chestiile astea se contorizează nasol de tot în memoria unui participant la festival. Și este cumva normal. Știi și tu că, atunci când totul este nasol la un eveniment, te mai miri doar când ceva merge bine. În schimb, când totul este bine pus a punct, evident că te deranjează dacă trebuie să stai mai mult de 20 de minute la coadă la baie, sau dacă mâncarea pentru care ai așteptat prea mult nu este pe gustul tău.

Cu desaga plină de amintiri și așteptări de la Untold, am mers la Constanța, la primul festival de anvergură desfășurat la malul Mării Negre. Evenimentul avea toate premisele să iasă perfect, mai ales că îmbina perfect plăcerea de-a merge la litoral cu aventura și adrenalina unui festival.

Oricât de pretențios și de cârcotaș aș fi, am mai multe bune de zis decât rele. Și, crede-mă, mi-am dat silința. Nu spun cuvinte mari. Din toate punctele de vedere, evenimentul mi s-a părut ireproșabil. Cu excepția unei ore petrecute la coadă pentru a-mi preschimba biletul în brățară și a altei jumătăți de oră la standul cu mâncare, totul a mers strună și a decurs natural. Odată ce am căpătat brățara, intrarea la festival nu a durat mai mult de cinci minute, iar la standurile cu mâncare și băutură n-am zăbovit prea mult. Asta poate și pentru că am evitat să mă aprovizionez în timpul pauzelor, atunci când puhoiul de oameni pleca din fața scenelor pentru a-și uda gâtlejul.

Municipiul Constanța nu a fost nicidecum paralizat, așa cum au spus gurile rele, mai ales că evenimentul s-a desfășurat în apropiere de port, o zonă nu foarte aglomerată. În afara taximetriștilor veniți probabil din Mamaia, nimic nu m-a deranjat. La fel ca în zona de Nord din celebra stațiune prea scumpă pentru români, taximetriștii plasați la ieșirea din festival vânau fani rupți de oboseală, dispuși să plătească oricât pentru a se vedea ajunși la cazare. Parcă vorbiți între ei, aceștia stabileau niște scoruri pentru o cursă de te lua capul, mai rău decât după shotul tradițional de Jägermeister. Să exemplific: de la hotel, cu un taxi comandat plăteam maxim 14 lei până la festival. Dimineața, la plecare, speculanții cu mașini galbene mi-au cerut cerut chiar și 100 de lei. Din cinci taximetriști câți am întrebat, cel mai milostiv s-a oferit să ne ducă la hotel în schimbul sumei modice de 40 de lei. Evident că nu am acceptat.

Untold

La o lună distanță, perioadă în care n-am stat degeaba, a venit cel mai așteptat festival al anului. Neversea a fost, totuși, la prima ediție, deci era normal ca popularitatea și anvergura să fie mult sub cea a festivalului din inima Transilvaniei, Untold a fost, ca în fiecare an, la un cu totul alt nivel. Devenit deja un fenomen, o experiență, evenimentul nu încetează să mă bucure și să mă facă să mă simt cu adevărat integrat în ritmul și în atmosfera de festival. Odată intrat pe poarta magică, energia și vibrațiile, în tot ansamblul lor, îți dau o stare vecină cu Nirvana și îți oferă o emoție unică. Aș spune că intri în „starea de Untold”, aia pe care trebuie să o trăiești acolo ca să o înțelegi.

La fel ca în 2016, organizarea a fost excelentă, n-au fost momente de tensiune și nici incidente majore. De exemplu, cu o jumătate de oră înainte să intre Armin van Buren pe scenă, adică pe la 2:30, accesul în tribună a fost restricționat de către jandarmi. Pentru a se evita o busculadă, oamenilor li s-a permis accesul pe teren, doar atunci când cei deja prezenți au înaintat în tribune și astfel nu s-au creat cozi pe scările de acces. Un lucru bun, dacă privim în retrospectivă, pentru că astfel s-a evitat îmbulzeala.

Despre maldărele de mizerie din parc și de pe arenă îți spun că au fost un pic exagerate știrile. Cât timp am stat în parc sau în jurul arenei, armate de angajați de la salubritate strângeau gunoiul. N-am văzut coșuri pline și nici maldăre de gunoi, așa cum spuneau unii. Este adevărat, în arenă oamenii puneau pe jos unele sticle și resturi, dar asta în mod organizat. Asta pentru că pubelele se aflau pe marginea arenei, iar fanii nu prea doreau să-și piardă locul aproape de scenă, obținut cu mult dat din coate. La propriu.

Terase și grădini

Pe lângă festivaluri, nopți lungi prin parcuri și plimbări pe străzile Bucureștiului, o mare parte din vara lui 2017 mi-am petrecut-o la terase și prin grădinile de vară. Bucureștiul este plin de astfel de locuri, fiecare cu farmecul său aparte. În topul preferințelor mele este Grădina Eden. Poate și pentru faptul că este amplasată lângă fosta mea facultate și mare parte din timpul de după cursuri mi-l petreceam acolo. Sau poate pentru simplul motiv că locul este primitor fără să pară pretențios. Aici ai impresia că ești în grădina casei tale, alături de mulți prieteni. Oamenii vin cu câinii, cu copii, stau în hamace și se bucură de răcoare. Dacă îți plac locurile de acest gen, îți mai pot recomanda localurile Dianei 4, J’ai Bistrot și Grădina Floreasca. Dacă preferi ceva mai fancy, îți recomand Nuba Cafe, Biutiful by the lake din Herăstru, Voila sau Gram Bistro.

Concluzie

Chiar dacă vacanța de vară nu mai are același farmec pentru mine, tot mă bucur de tot ce oferă anotimpul cald. Evenimente, festivaluri și concerte în aer liber. Seri lungi prin grădini și la terase, dimineți petrecute la plajă și plăcerea de-a zburda în aer liber. Vara este despre libertate, distracție și tot ceea ce îți face plăcere și te bucură.

Chiar dacă am un soi de nostalgie, n-am nici un gând să mă las cuprins de astenia de toamnă. Mă hrănesc din aminirile de vară și-mi propun să adun unele noi și pe timp de toamnă și iarnă. Așa că te provoc și pe tine să-ți faci un rezumat al verii, urmat de planuri pentru următorul sezon estival în care să aduni amintiri, nu lucruri.