VIDEO – Jocurile virtuale te transformă într-un inadaptat social

Jocurile virtuale te transformă într-un inadaptat social

Felicitări că ai căpătat centura neagră la împuşcat nazişti în Call of Duty sau la vaporizat orci în World of Warcraft, însă dacă asta e toată viaţa ta, înseamnă că jocurile virtuale te transformă într-un inadaptat social. Desigur, vei deveni un zombie autentic al gamingului numai dacă exagerezi, dar cine se poate opri în mijlocul campaniei din Stalingrad numai pentru că raţiunea îi atrage atenţia că peste patru ore începe munca sau examenul la pragmatică? Sper că tu eşti acela, sincer. Altfel, viaţa ta socială şi capacităţile tale de a interacţiona normal cu oamenii reali o să se ducă la vale încet, dar sigur.

Goana de lumea reală te bagă în boală

Pentru mulţi, necazurile încep din copilărie. Pentru că e simplu să te reproduci, dar să te ocupi de educaţia progeniturilor necesită anumite talente. Unul dintre aceste talente ar fi să NU faci din tableta cu jocuri principalul amic al odraslei. Copilul trebuie învăţat să socializeze cu fiinţe adevărate, să se joace cu pisici sau cu căţei, să alerge şi să-şi julească genunchii, dar, cel mai important, să deprindă tainele comunicării interumane. Să înveţe cuvinte şi noţiuni, să poată exprima sentimente şi idei, să poată descrie situaţii şi, poate cel mai important, să recunoască şi să interpreteze corect semnele comunicării nonverbale. Zergii din Starcraft nu-s de nici un ajutor la faza asta.

Alţii dau de gustul lumilor virtuale abia la liceu sau în facultate. Cine-a trecut recent printr-un campus de studenţi poate să confirme că într-o cameră de băieţi convieţuiesc două, patru sau şase universuri paralele, care nu comunică între ele decât dacă-s conectate la acelaşi server de jocuri. Indiferent de oră, indiferent dacă-i sesiune, în încăpere vei auzi doar click-uri de mouse şi ecouri de monştri ucişi, care urlă amortizaţi în căştile cu excludere de zgomot.

Jocurile virtuale în exces te lasă fără iubită

Cum, necum, unii dintre aceşti băieţi reuşesc să cucerească femei, contrar oricăror aşteptări. Ba chiar să aibă un fel de relaţii cu ele, cel puţin o vreme. Până când sărmanele femei, sătule să fie ignorate în favoarea unor creaturi virtuale şi imaginare, îşi iau bagajele şi pleacă unde văd cu ochii, în braţele primei fiinţe dispuse să le acorde atenţie şi importanţă. Reţine, o tipă ar putea să-ţi ierte infidelitatea accidentală cu o altă tipă, dar să o înşeli sistematic şi zilnic cu un joc pe computer nu.

Aşadar, dacă ţii la cariera ta, la relaţia ta, la familia şi la copiii tăi, ascultă cu băgare de seamă sfaturile de mai jos, de la psihologul Keren Rosner. O să ne mulţumeşti mai târziu.