Submarinele armatei române făceau valuri cândva și erau mândria marinei militare, acum însă au devenit un subiect adânc scufundat în istorie. Am avut printre cele mai dotate submarine din lume la acel moment. Într-adevăr, nu ne-am putut bucura prea mult timp de ele, pentru că ba ne-au fost confiscate, ba distruse, sau pur și simplu ne-am bătut singuri joc de ele.

Submarinul Delfinul

Un Ferrari silențios al mărilor – așa este supranumit Delfinul, singurul submarin pe care îl mai avem. A fost construit în URSS și preluat de noi în 1985, contra sumei de 60 milioane de dolari. Intenționam să cumpărăm alte două exemplare, doar că prețul lor ne-a cam împiedicat. A pierdut de ceva timp onoarea de  a fi cel mai de valoare obiect de inventar al marinei militare, însă cândva a fost cea mai dotată armă navală a țării. A primit numele Delfinul în memoria primului submarin românesc, ce a deservit armata în cel de-al Doilea Război Mondial, NMS Delfinul. Precursorul Delfinului de azi a fost lansat la apă pe 22 iulie 1930 și a pierit ca rezervă de piese în proprietate aliaților sovietici, în anul 1944.  Acronimul NMS venea de la Nava Majestății Sale – dar ajungem imediat și la el.

Delfinul nostru eșuat acum pe uscat face parte din categoria Kilo și a fost proiectat să vâneze submarine nucleare. Este unul dintre cele mai silențioase modele din lume, datorită unui înveliș de șapte centimetri de cauciuc ce ajută la dispersarea undelor sonore. Cu alte cuvinte, el este nedetectabil pentru sonarul inamicului. Această moarte tăcută din adâncuri își trăda prezența abia când era prea târziu, adică în momentul în care lansa torpilele.

Delfinul are 72.9 metri lungime și 12.8 metri lățime și are forma unei picături de apă alungite. Grație designului hidrodinamic eficient, el poate atinge 40 km/h în imersiune, însă aceeași formă ideală sub apă îi limitează agilitatea la suprafață. Greutatea acestui monstru este de 2.460 tone la nivel 0 și 3.180 tone în imersiune. Diferența de greutate este dată de cantitatea de balast, adică de apă sau de pietriș, folosită pentru a ține submarinul sub apă.

Adâncimea maximă la care poare coborî este de 400 metri, însă ține cont că Marea Neagră este de patru ori și ceva mai adâncă. Submarinul nu a atins niciodată cei 400 de metri sub nivelul mării, din rațiuni de securitate. Pe indicatorul de adâncime, cota -350 este marcată cu roșu, iar orice trecere sub acest prag poate duce la implozia cocii, pe care presiunea excesivă o poate strivi.

Această armă din adâncuri poate lansa 18 torpile în mai puțin de șapte minute și mai poate duce la bord încă 28 de mine speciale. Delfinul deține un sistem de lansare a țintelor false și un complex de rachete antiaeriene IGLA 1.

Echipajul poate supravieţui fără probleme 45 de zile pe mare la suprafață, iar în submersie vreo trei zile consecutive. Limita este calculată în funcție de proviziile de la bord. De obicei, în imersiune  soldații mâncau hrană semipreparată, însă în cambuza din dotare se poate prepara orice. Cel puțin în teorie.

Din 1996, Delfinul zace la cheul din Constanța. Acumulatorii motorului sunt epuizați, iar înlocuirea lor ar costa aproximativ 20 de milioane de dolari. Varianta cea mai ieftină. Chiar dacă nu mai este operațiolan de peste două decenii, această bijuterie navală atrage toate privirile în fiecare an pe 15 august, de ziua Marinei, când submarinul poate fi vizitat. Literalmente, unicul nostru submarin a devenit o piesă de muzeu cu echipaj la bord.

NMS Delfinul

A fost construit între 1926 și 1936, pe șantierul Naval Quarnaro din Fiume, Italia – localitate aflată azi în componența Croației, sub denumirea Rijeka. NMS Delfinul a fost lansat pentru prima dată la apă în 1930, sub atenta supraveghere a inginerilor navali români și italieni. În urma unor litigii între statul român și șantierul Quarnaro, Delfinul a ajuns în posesia noastră abia în 1936, după ce a fost înarmat cu torpile în Napoli.

În primul deceniu al existenței sale, NMS Delfinul a efectuat numeroase curse în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, cu misiuni de exercițiu, de antrenament și de instructaj.  A efectuat, de asemenea, misiuni hidrografice și științifice pentru Institutul Oceanografic din Constanța, întemeiat de Grigore Antipa.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 22 iunie 1942 și 3 iulie 1942, NMS Delfinul a executat nouă misiuni în Marea Neagră împotriva Uniunii Sovietice și a scufundat definitiv distrugătorul Moscova. Tot Delfinul a avariat și a scos temporar din navele Harkov și Voroșilov, venite să atace Constanța.

Imediat după trecerea României de partea Aliaților, Delfinul a împărtășit aceeași soartă cu restul submarinelor românești. Adică ne-a fost confiscat de sovietici și folosit pentru piese. În 1957, Delfinul s-a întors în custodia românilor, în stare deplorabilă. Inginerii navali de la noi au reușit să-l repare și să-l repună în uz civil la Institutul Român de Cercetare Marină, de unde a fost pensionat în anii 1970. Din primul Delfin se mai păstrează doar motorul diesel Krupp, care poate fi admirat la Muzeul Marinei din Constanța. Ne-a mai rămas din Delfin și manometrul de adâncime, expus la Muzeul Militar Național Regele Ferdinand.

NMS Rechinul

A fost construit în plin Razboi Mondial, adică între 1938 și 1941, chiar pe meleagurilee noastre, pe unul dintre șantierele navale din Galați. Mai mic și cu mult mai ușor decât Delfinul, Rechinul avea 69,8 metri lungime, 6,6 metri lățime. Cântărea 650 de tone la suprafață și 750 de tone  sub valuri.

Submarinul era dotat cu două motoare diesel care generau 800 CP fiecare, respectiv cu două motoare electrice a câte 600 CP. Putea atinge aproape 25 km/h la suprafață și 15 km/h în adânc. Mult mai puțin în comparație cu modelul precedent, Delfinul. Autonomia era de top pentru acele vremuri. Putea străbate 7.000 mile, adică peste 11.000 km, cu un echipaj de 45 de oameni. Ca armament, Rechinul dispunea de un tun naval și antiaerian, de șase torpile TLT și de un tun antiaerian Oerlikon. Acesta din urmă lansa proiectile cu o viteză de 830 m/s la gura țevii și cu o bătaie maximă de 1.100 metri.

Rechinul a dus la bun sfârșit cea mai lungă misiune militară a vreunui submarin românesc, o operațiune care a ținut de pe 15 iunie până pe 29 iulie 1944, adică în zilele când Armata Roșie pătrundea pe teritoriul României. Misiunea a avut ca obiectiv recunoaşterea portului Novorosiysk, din URSS. De asemenea, Rechinul a ajutat la evacuarea armatelor române şi germane din Peninsula Crimeea în 1944, după ce contraofensiva sovietică a dejucat planurile Axei pe frontul de Est. NMS Rechinul a avut un final nedemn de faptele sale, adică a sfârşit ca piese de schimb pentru submarinele sovietice, după 23 august 1944.

NMS Marsuinul

Acest din urmă submarin nu s-a bucurat de foarte mult succes. Proiectat și executat în faza de componente în Germania, Marsuinul a fost doar asamblat în Romania, pe șantierul Naval Galați. A fost declarat operațional în aprilie 1944, la câteva luni distanță de momentul în care armata României avea să schimbe baricadele, pe 23 august. Inițial a fost gândit ca submarin pentru minare, dar soarta a decis altfel. Axa avea nevoie de orice resurse putea arunca în bătălie contra sovieticilor, așa că Marsuinul a fost transformat în submarin de atac.

Dimensiunile acestuia sunt similare cu cele ale submarinului Rechinul. Avea 68 metri lungime, 6,5 metri lățime, o greutate de puțin peste 500 de tone la suprafață și de 630 de tone în imersiune. La fel ca și la Rechinul, acesta avea două motoare diesel și două motoare electrice ce îi asigurau o autonomie de 8.000 de mile.

Marsuinul a efectuat singura sa misiune de război între 10 și 27 mai 1944. Operațiunea a debutat prost din prima clipă. Abia ieșit din spatele unui baraj de mine, Marsuinul a fost atacat de o navă germană, aliată la vremea respectivă. Nemții au crezut că văd un submarin sovietic și au deschis focul. Avariat ușor de camarazii germani, submarinul românesc s-a întors în Constanța. După 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaților, submarinul a fost confiscat de Uniunea Sovietică. Nici rușii nu prea au avut parte de el, pentru ca în 1945 o torpilă i-a explodat în interior acestuia pe când se afla în cheul din portul Poti, Georgia. Marsuinul fost reparat și folosit pentru înca cinci ani, iar apoi a fost casat.

You Might Also Like

6 Comments

  1. 1
  2. 2
  3. 5
  4. 6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *