Alfa Romeo Giulia VELOCE

Mult timp am vânat pentru test o astfel de mașină. Am mers cu Giulia prima dată acum fix 3 ani. Din păcate a ajuns la noi varianta Diesel, cu echipare SUPER. Nu a fost o mașină rea, dar motor diesel pe o Alfa?

Așa că am tot așteptat să pun mâna pe Veloce benzină. 2 litri, turbo, 280 de cai putere. Parcă un pic mai bine, nu? Abia acum Giulia își arată adevăratul potențial.

VELOCE este pasul intermediar până la QV dar asta nu înseamnă că e slab sau se conduce prost. Șasiul este perfect reglat, stă ca pe șine pe asfalt și se conduce rapid foarte ușor.