Joburi populare în timpul pandemiei

Restricțiile de circulație s-au relaxat, iar declarațiile pe propria răspundere nu mai sunt necesare la călătoriile în aceeași localitate, însă coronavirusul SARS-CoV-2 este încă aici, printre noi.

Până la apariția unui tratament eficient și/sau a unui vaccin care să fie distribuit rapid în întreaga lume, va trebui pur și simplu să ne adaptăm la pandemie și să respectăm numeroase restricții, în special de distanțare socială.

Inevitabil, acest lucru are un efect profund asupra economiei. După o “lungă” perioadă de două luni în care numeroase activități economice au fost întrerupte în așteptarea unei reveniri puternice, trebuie să adaptăm la noile cerințe de pe piața muncii. Unele domenii vor fi grav afectate pe termen lung, în special domeniul Horeca (hotel, restaurant, cafenea), în timp ce în altele cererea este în creștere.

Prin urmare, în cazul în care te numeri printre cele peste 362.000 de persoane care și-au pierdut locul de muncă începând de la jumătatea lunii martie sau printre cele peste 634.000 de persoane care au contractul de muncă suspendat, te poți orienta rapid spre alte domenii populare în această perioadă.

În unele dintre aceste domenii este relativ ușor să te angajezi, însă principalul dezavantaj este că veniturile sunt destul de mici când le raportăm la alte domenii de activitate.

Livrator rapid de produse

Chiar dacă restricțiile s-au relaxat, pentru o bună perioadă de timp numeroși angajați vor continua să lucreze de acasă, întrucât la birouri vor fi impuse măsuri de distanțare socială. Mulți dintre cei care lucrează de acasă nu au timp sau nu vor să gătească, motiv pentru care cererea pentru servicii de livrare de produse este în creștere puternică.

În plus, tot pe acest segment, au crescut cererile și pentru livrarea de diverse produse non-alimentare, inclusiv pentru anumite produse din farmacii.

Șofer pentru servicii de ride-hailing

Persoanele care se întorc treptat la muncă, dar nu au mașina personală, se confruntă la rândul lor cu o serie de probleme: teoretic, circulația cu mijloacele de transport public este de asemenea bazată pe principiul distanțării sociale, ceea ce înseamnă că numărul maxim de călători admiși într-un mijloc de transport va fi mult mai mic decât capacitatea obișnuită.

Unele dintre aceste persoane vor prefera să ajungă la locul de muncă cu servicii de ride-hailing precum Uber, Bolt sau FreeNow, astfel că cererea pentru șoferi are potențialul de a crește în perioada imediat următoare.

Servicii de curățenie

Regulile de distanțare socială vin la pachet cu o serie de reglementări stricte în privința dezinfecției la locurile de muncă, în hoteluri și în multe alte spații publice.

Desigur, o parte dintre aceste dezinfecții vor fi făcute de personalul deja angajat, însă în alte instituții și firme va fi nevoie de recrutarea de personal suplimentar în acest sens. Întrucât este posibil ca astfel de măsuri să rămână valabile pentru multe luni de acum înainte, acesta este un domeniu cu potențial din perspectiva locurilor de muncă disponibile.

Lucrări de întreținere și reparații pentru casă

Multe persoane care sunt nevoite să lucreze de acasă în această perioadă au descoperit brusc că au nevoie de o serie de lucrări de întreținere sau chiar reparații pentru acasă pentru a se simți confortabil la noul “sediu” al firmei.

Efectul imediat este o creștere rapidă a cererilor pentru meserii precum cea de instalator, electrician sau zugrav. Pe de altă parte, este important de menționat că nu oricine se poate adapta rapid la astfel de meserii, care au nevoie de cunoștințe solide în domeniile respective.

Acestea sunt doar câteva dintre joburile populare pe timpul pandemiei. Ce au toate acestea în comun? Sunt joburi “offline”, care nu necesită utilizarea unui calculator, astfel că sunt potrivite pentru persoanele care din diverse motive nu doresc sau nu pot să lucreze la birou.

În cazul în care te afli în căutarea unui job, care ți se pare opțiunea cea mai bună în această perioadă?