O serie de date economice modeste au determinat specialiștii să anunțe că Germania este în pragul unei recesiuni tehnice. Ce înseamnă însă concret acest lucru și care sunt motivele pentru care ar trebui să ne intereseze asta?

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, este important să înțelegem câțiva indicatori economici. Primul, cel care apare și în titlu, este recesiunea tehnică.

Recesiunea tehnică apare atunci când Produsul Intern Brut (PIB) al unei țări scade timp de două trimestre consecutive. În cazul concret al Germaniei, PIB-ul a înregistrat o scădere nesemnificativă de 0.1% în al doilea trimestru al anului (aprilie-iunie 2019), iar banca centrală a țării a anunțat că se așteaptă la o scădere asemănătoare și în al treilea trimestru al anului (iulie-septembrie). Prin urmare, Germania va intra în recesiune tehnică.

Recesiunea tehnică este însă diferită de termenul de recesiune așa cum îl înțelegem în mod obișnuit. În sens tradițional, recesiunea are loc atunci când o tara înregistrează o scădere a PIB-ului comparativ cu perioada similară a anului trecut, ceea ce nu este (deocamdată) cazul Germaniei.

Cauzele recesiunii tehnice a Germaniei

Una dintre principalele cauze pentru care economia Germaniei este la un pas de recesiune tehnică este scăderea cererilor venite din alte țări pentru produse industriale. Iar acest lucru nu se întâmplă de curând: octombrie 2019 a fost a 14-a lună consecutivă în care exporturile germane au scăzut. În plus, companiile germane susțin că în prezent au cele mai proaste performanțe de la izbucnirea crizei economice din 2008.

Pe de altă parte, Bundesbank, Banca Centrală a Germaniei, susține că este puțin probabil să apară o criză economică la fel de puternică precum cea din 2008. “O recesiune în sensul unui declin semnificativ, larg răspândit și de lungă durată a exporturilor industriale nu este luată în calcul în prezent”, menționează Bundesbank.

Ce efecte are pentru România?

Chiar dacă am lua de bun mesajul Bendesbank, putem analiza relația economică dintre România și Germania pentru a înțelege mai bine care ar fi efectele unei recesiuni, fie ea și doar tehnică, fie ea și doar de scurtă durată.

Inevitabil, o scădere a cererii pentru produsele germane la export sugerează în același timp și o posibilă scădere sau cel mult stagnare a consumului pe piața germană. Iar produsele importate de germani ar putea fi printre primele afectate.
Prin urmare, țările care se bazează pe exporturi de produse în Germania vor fi la rândul lor afectate de o recesiune tehnică a Germaniei. Cum stă România la acest capitol?

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania este cea mai importantă țară pentru export a României: anul trecut, România a exportat în Germania produse în valoare de 15.5 miliarde de euro. Pentru un context mai larg, merită să menționez că valoarea totală a expoturilor României în 2018 a fost de 67.7 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, 22.4% din veniturile obținute de România din exporturi au provenit din Germania.

Este ușor de intuit că România ar înregistra un declin al exporturilor în cazul în care Germania ar intra în recesiune, iar acest lucru va afecta în special marile companii din țara noastră.

Vine sau nu recesiunea?

Vine cu siguranță. Economia funcționează în cicluri de creștere și scădere, astfel că singurele lucruri incerte sunt momentul în care va veni următoarea criză și cât de majoră va fi. Sau, mai bine spus, este incert evenimentul economic major care va declanșa noua criză așa cum a făcut-o falimentul Lehman Brother în 15 septembrie 2008.

Desigur, suntem prea mici pentru a putea influența în mod direct evoluția economică a țării noastre și, cu atât mai puțin, a lumii. Prin urmare, nu putem face nimic concret pentru a evita izbucnirea următoarei crize.

În același timp însă, putem face multe lucruri pentru a fi mai bine pregătiți pentru următoarea criză decât am fost în 2008. Este un subiect atât de larg încât necesită numeroase articole, însă pentru moment mă rezum la o simplă recomandare: cheltuiește banii cu atenție.

Cumpără lucrurile de care ai cu adevărat nevoie pentru a te dezvolta, indiferent că este vorba despre un curs profesional sau despre vacanța necesară pentru a te relaxa. Evită însă să cazi în capcana cheltuielilor nejustificate doar de dragul de a le face sau de a te lăuda în fața prietenilor și cunoscuților. În acest fel vei fi luat mai puțin prin surprindere atunci când va sosi noua criză.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.