Economisirea este unul dintre acele lucruri care te ajută să ai o viaţă liniştită din punct de vedere financiar, iar pentru asta trebuie să ştii pe ce se duc banii tăi în prezent şi să-ţi alcătuieşti un fond de rezervă pentru situaţii neprevăzute.

Nu trebuie însă să cazi în cealaltă extremă, cea în care renunţi la anumite lucruri de bază sau la diverse activităţi relaxante doar de dragul de a economisi. Crede-mă, degeaba ai un cont bancar care echivalează cu salariul tău pe cinci ani dacă renunţi la plăcerea de a savura o mâncare bună, la cumpărarea de haine de calitate sau la excursia planificată pentru vară. Banii nu aduc fericirea.

Prin urmare, în timp ce lucrezi la gestionarea corespunzătoare a banilor tăi şi îţi alcătuieşti un fond de bani, nu uita să te bucuri de viaţă.

Nu neglija cheltuielile de bază

Aici intră toate cheltuielile curente care îţi asigură un trai decent, indiferent că vorbim despre rata la bancă sau chirie, plata utilităţilor, a conexiunii la internet şi, desigur, despre mâncare. Cu alte cuvinte, nu sta pe întuneric ca să economişti cinci lei la factura de energie electrică şi nu cumpăra mâncare ieftină de calitate îndoielnică doar de dragul de a stoarce încă zece lei pe care să-i pui la ciorap. Confortul propriei tale case şi o mâncare gustoasă contribuie semnificativ la o viaţă mai bună, mai ales dacă persoana iubită locuieşte cu tine. Doar să ai grijă cum împărţiţi banii în cuplu…

Investeşte în tine

Cheltuielile care ţi se par cele mai costisitoare pentru bugetul tău sunt, fără îndoială, cele în haine şi produse electronice. Chiar şi aşa, nu ezita să le faci atunci când trebuie. O haină de calitate te ajută să te simţi mai bine în propria piele şi îţi conferă un sentiment de încredere în propriile forţe, în special atunci când ai întâlniri de business sau cu prietenii. În acelaşi timp, un gadget care te ajută să fii productiv în viaţa de zi cu zi este întotdeauna apreciat, indiferent că vorbim despre un smartphone care nu se blochează când instalezi mai mult de zece aplicaţii sau de un ceas inteligent care îţi reaminteşte că ai lenevit şi că este momentul să faci sport pentru a te menţine în formă.

Trăieşte experienţe noi

Ai aflat deja de la colegul meu Radu că anii ne definesc mai puţin decât experienţele trăite în ei. Nu te uita exagerat de mult la bani atunci când ai ocazia să trăieşti experienţe noi care să-ţi îmbogăţească viaţa, indiferent cât de minore ar putea părea la prima vedere. Nu renunţa la tradiţionalul concediu de o săptămână la mare sau la munte doar pentru a economisi bani. Timpul liber petrecut alături de familie şi prieteni este preţios şi nu se mai întoarce şi îţi vei aminti cu plăcere de acele evenimente încă mulţi ani de la consumarea acestora. În plus, acum a devenit accesibil şi uşor să călătoreşti în străinătate, chiar dacă ai doar un card de lei în portofel şi chiar dacă pleci fără cash.

O investiţie inteligentă este mai bună decât o simplă economisire.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *