Îmi place să plătesc cu cardul. La supermarketul de la care am cumpărat lapte și cereale pentru micul dejun, la magazinul din mall de unde mi-am luat o nouă pereche de pantofi sau pe site-ul de unde mi-am comandat noul smartphone.

Îmi place să plătesc cu cardul inclusiv în străinătate, pentru că este mai comod decât să schimb la bancă sume mari de lei în euro și să mă plimb cu un portofel care plesnește de la numărul ridicat de bancnote și monezi.

De cele mai multe ori, tranzacțiile cu cardul decurg rapid: introduc cardul în POS, apare suma de plată în euro sau altă valută, introduc codul PIN și tranzacția este procesată. Totuși, în ultimele mele deplasări am constatat din ce în ce mai frecvent că, atunci când achit cu cardul la diverși comercianți, aceștia din urmă îmi oferă posibilitatea de a plăti direct în moneda națională. Adica în lei. Am pățit asta inclusiv la un hotel din Paris și într-un duty-free în aeroportul din Barcelona.

Inițial am fost tentat să accept plata în moneda noastră națională în loc să plătesc în moneda locală. Aparent, aș fi ieșit în câștig, pentru că știam exact cât voi plăti în lei fără să-mi mai bat capul cu conversia valutară și fără să fiu nevoit să intru în aplicația de mobile banking pentru a afla suma exactă. În plus, sursele mele spun că nouă români din zece aleg să plătească în moneda națională atunci când li se oferă această oportunitate. Asta înseamnă că această opțiune este mai bună, nu?

Ei bine, nu. În ambele situații am preferat să fiu acel un român din zece care plătește în moneda locală, iar acum a venit momentul să-ți explic de ce este important să-mi urmezi exemplul dacă ții la banii tăi.

Ce este Dynamic Currency Conversion?

Plata cu cardul în lei atunci când te afli în străinătate este posibilă datorită unui serviciu numit Dynamic Currency Conversion (DCC). Astfel, atunci când introduci cardul bancar în POS, sistemul detectează automat că “plasticul” este emis într-o altă monedă decât cea a țării în care te afli și îți oferă posibilitatea de a plăti direct în moneda în care a fost emis cardul.

Serviciul DCC nu este oferit de banca emitentă a cardului tău, de banca cu care lucrează comerciantul sau de procesatorul cardului, adică nici de Mastercard sau Visa. DCC este oferit de o companie intermediară care lucrează direct doar cu comerciantul pentru implementarea serviciului la plata cu cardul.

Cum se face conversia la plata în moneda locală?

Pentru a înțelege mai bine diferențele dintre cele două metode plată, iată mecanismele din spatele acestora. Când plătești cu cardul în moneda locală a țării în care te afli, conversia valutară se face în funcție de cursul din ziua respectivă practicat de banca emitentă a cardului tău. Evident, cursul la care se face tranzacția este mai mare decât cursul oficial anunțat de BNR și variază destul de mult în funcție de bancă, iar comerciantul plătește băncii cu care lucrează un comision echivalent cu un anumit procent din suma plătită de tine.

Practic, știi cât plătești în euro și poți afla rapid cât plătești în lei dacă intri de pe smartphone pe site-ul oficial al băncii. În plus, imediat după efectuarea tranzacției, poți afla suma plătită în lei dacă folosești serviciul de mobile banking al băncii.

Cum se face conversia la plata în moneda cardului?

În schimb, atunci când plătești prin serviciul DCC, lucrurile se schimbă semnificativ, întrucât cursul la care plătești nu mai depinde de banca emitentă a cardului tău, ci de compania care intermediază plata prin serviciul DCC. Aceasta folosește cursul valutar practicat de procesatorii de carduri, însă la suma rezultată se adăugă două comisioane: un comision care reprezintă profitul companiei intermediare și un comision pe care trebuie să-l plătească comerciantului care acceptă DCC ca modalitate de plată.

Deși există și unele excepții, în cele mai multe cazuri cursul valutar oferit prin serviciul DCC este mai prost decât cursul valutar al băncii care ți-a emis cardul, iar explicația este simplă: chiar dacă banca emitentă nu mai este implicată direct în tranzacție, trebuie să plătești două comisioane suplimentare.

Este important să observi și modul în care se schimbă rolul comerciantului: dacă în cazul plății în moneda locală acesta trebuie să plătească un comision băncii cu care lucrează, în cazul plății prin DCC acesta primește un comision din partea intermediarului. Cu alte cuvinte, comerciantul câștigă bani dacă plătești prin DCC și pierde bani dacă plătești normal, în moneda țării în care te afli. Acesta este și motivul pentru care comercianții au tot interesul să promoveze mai mult sau mai puțin discret plata prin DCC.

Cu cât plătești mai mult prin DCC?

Așa cum spuneam, nu există o metodă de determinare exactă a costurilor suplimentare pe care le presupune plata prin DCC, întrucât comisioanele plătite intermediarului și comerciantului variază de la caz la caz.

Putem însă să facem un experiment simplu. Serviciul DCC nu este disponibil numai în magazinele clasice din străinătate, ci și pe site-urile care efectuează livrări în toată lumea, cum ar fi Amazon. Serviciul DCC oferit de Amazon se numește Amazon Currency Converter și, desigur, este activat implicit atunci când vrei să plătești cu cardul, dar poate fi dezactivat printr-un singur click.

Am simulat achiziționarea unei brățări de fitness de pe Amazon.de pentru a vedea concret care este diferența între plata standard în moneda locală și plata prin DCC.

Astfel, în cadrul procesului de plată, prima opțiune oferită de Amazon a fost să plătesc în lei. Valoarea totală a comenzii a fost de 208.68 EUR, iar eu urma să plătesc 995 de lei dacă optam pentru serviciul DCC. Cu alte cuvinte, rata de schimb prin serviciul DCC era de 4.768 lei pentru un euro, rată menționată explicit în sumarul plății.

Am preferat să selectez opțiunea de a plăti în EUR, adică 208.68 EUR. În acest caz, nu știu exact cât urmează să plătesc în lei, însă după finalizarea tranzacției aplicația de internet banking îmi spune că suma totală este de 945 lei. Asta pentru că rata de schimb a băncii care mi-a emis cardul cu care am plătit este de 4.5277 lei pentru un euro. Cu alte cuvinte, am plătit 945 de lei printr-o tranzacție normală, în valută, în loc să plătesc cu 5% mai mult prin DCC, adică 995 lei. Astfel, am economisit 50 de lei. În plus, banca cu care lucrez eu are un curs valutar mai slab decât multe alte bănci din România, astfel că tu poți economisi și mai mulți bani decât mine.

Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, iată un tabel din care reies clar diferențele între plata prin DCC și plata în valută. Menționez că tranzacția a fost simulată în 30 iulie, când cursul BNR era de 4.4654 lei pentru un euro, cursul Mastercard era de 4.4759 lei pentru un euro, iar cursul Visa ajungea la 4.4839 lei pentru un euro.

Concluzii

Sunt cât se poate de direct: serviciul DCC este o țeapă. Comercianții nu-ți vor spune asta niciodată, pentru că este interesul lor să câștige bani în plus fără să facă nimic. De altfel, vei observa că atitudinea vânzătorilor este una cel mult neutră, și asta în cazul în care nu recomandă direct serviciul DCC. De exemplu, la selectarea metodei de plată, inclusiv Amazon are un mesaj prin care te “informează” că dacă plătești prin DCC “știi direct suma totală de plată și obții o rată de schimb garantată pentru cumpărăturile tale”.

Nici un comerciant nu-ți va spune că vei plăti mai mult prin DCC, ci doar că “este posibil” să plătești mai puțin, în anumite condiții care nu se vor îndeplini aproape niciodată.

Sper că acum știi ce ai de făcut când plătești cu cardul în străinătate: fii atent la opțiunile de plată, folosește-ți creierul și achită cumpărăturile în moneda țării în care te afli, nu în lei. Va fi mai bine pentru buzunarul tău.

You Might Also Like

25 Comments

  1. 1
    • 2

      Mie mi s-a intamplat o chestie mai nasoala. Din considerente evidente, am ai un cont de euro la ING si un card de euro, pe langa cardul in lei. In iulie 2016 am fost in Mallorca (Spania). Am luat masa la o terasa de pe o plaja total nota fiind 92 euro. Am dat, evident pt a face economii, cardul de euro. Surpriza: POS-UL comerciantului a afisat 2 optiuni: plata in euro si plata in moneda tarii emitente a cardului (RON). Din motivele explicate in articol, chelnerul a selectat, fara a ma intreba, RON. mi-a iesit chitanta de POS pe 459 lei. ING-ul mi-a debitat cardul (card de debit) cu 105 euro!!! Ce se intamplase? S-a efectuat

  2. 3
  3. 4
  4. 5

    Deci, s-au facut 2 schimburi valutare, euro ( cardul era in euro ) – lei – Asta a facut banca din Spania si ING-ul a schimbat iarasi lei in euro, pt a debita contul de euro ( platisem cu cardul de euro ). A rezultat o pierdere de 10 euro. Pentru a verifica ulterior daca a fost un caz izolat, am mai facut vreo 4-5 plati cu cardul de euro, sume mai mici, cateva zeci de euro si nu s-a mai repetat situatia. ING-ul a fost intelegator, la intoarcere in tara si mi-a dat inapoi in cont 10 euro, explicandu-mi ca, sa fiu atent deoarece anumiti comercianti ( probabil in speranta unui comision suplimentar ) selecteaza moneda tarii emitente a cardului in loc de euro. Probabil depinde si de banca locala , de tipul de POS si binenteles de comerciant. In concluzie, se poate si mai rau :)

  5. 6

    Doar o singura mentiune,…. cand faci cumparaturi cu cardul pe internet Amazon,ebay,paypal…cursul valutar este stabilit din fericire de Visa/mastercard…spun din fericire deoarece ei au intodeauna un curs mai bun decat oricare banca/camatar legal din RO…apropiat de cursul BNR. Cu cardul este mai comod dar mai costisitor. Alegeti intodeauna varianta NUMERAR ori de cate ori aveti posibilitatea….astfel nu imbogatiti pe nimeni impotriva vointei voastre.

  6. 7

    Serviciul DCC poate fi, in destul situatii, dezavantajos, ca urmare a cursului de schimb mai prost, aplicat.
    Cu toate acestea insa, transparenta comunicarii directe si clare a sumei cu care iti va fi debitat contul este, pentru multi dintre noi, un mare plus. In fond, stii pe ce te bazezi si cu ce bani ramai in cont.
    Nu foarte multi oameni sunt doldora de bani in conturile la care sunt legate “plastice”, asa incat e important pentru ei sa primeasca aceasta informatie intr-un mod clar si fara echivoc. La fel se intampla si in cazul multor straini care calatoresc in Romania si care folosesc unele ATM-uri care au si aceasta functie (nu dau nume, acum). Pentru multi dintre noi poate fi o pacaleala, pentru destui altii, este de ajutor.

    In al doilea rand, sa facem o corectie, pentru a nu propaga informatii inexacte. Serviciul DCC (Dynamic Currency Conversion) nu este oferit si administrat de catre comercianti, care nu au alte interese decat sa castige cat mai multi bani, fara sa faca nimic. Serviciul este oferit si administrat de catre institutiile cu calitate de acceptator (banca “din spatele” POS-ului/ATM-ului).

    Acceptatorii nu pot oferi acest serviciu oricum, trebuie parcurs un proces de certificare destul de complex, in relatia cu Mastercard si/sau Visa, intrucat tranzactiile de plata cu cardul sau de retragere numerar de la ATM care se desfasoara in acest format, se fac in baza unor reguli si mecanisme ale acestor organizatii si cu costuri substantiale aferente. Evident, nu se “trezeste” orice comerciant sa aplice cursuri de schimb dupa cum il taie capul in fiecare zi. Taxele pe care le aplica Mastercard/Visa pentru aceste operatiuni (inclusiv o taxa anuala) sunt destul de mari, asa incat doar acceptatorii (bancile) de mari dimensiuni, care opereaza retele mari de POS-uri/ATM-uri (si care au, in consecinta, volume mari, inclusiv pe plati efectuate in alta valiuta decat cea locala) certifica si ofera acest serviciu.

    Cursul de schimb pentru tranzactiile de acest tip este stabilit de catre institutia acceptatoare, configurat pe platforma de procesare si aplicat tuturor tranzactiilor pe care clientii doresc sa le efectueze in acest mod.

  7. 8

    O mica eroare in articol. POS-ul strain nu detecteaza ce fel de moneda ai tu pe card ci doar verifica tara unde este emis iar apoi “presupune” ca tu ai defapt Lei in el. Patesc asta foarte des cu un card la care am un cont in USD. Multi comericianti vor sa ma taxeze in RON deoarece cardul este made in RO.

  8. 10

    la petrom e acelasi lucru cu dcc, cand e un card strain te intreaba cum vrei sa platesti…si aici e la fel, banuiesc, cu comisioanele.

  9. 11
  10. 12

    Excelent articol Chiar m-am mirat ca o anumita banca in Grecia
    mi-a oferit varianta de a alege la ATM: lei sau euro. Bine ca nu
    m-am pacalit.Elvira

    • 13

      Am patit eu in Grecia recent, dar la mine nu am avut de ales lei sau euro, ci doar lei, fiind prima retragere de numerar de la un ATM. Am scos 290 euro, comision Raiffeisen 25 lei, plus 20 euro pentru acel serviciu DCC. Nu stiam ce inseamna acest serviciu, nici macar nu scria decat DCC, nu denumirea completa, si am facut sesizare la Raiffeisen, nesolutionata favorabil. Mai mult de atat, in loc de 290 EUR retrasi apare pe extras direct suma de 310 EUR, deci se ascunde cumva aceasta frauda. Trebuia sa apara clar si transparent suma retrasa 290 euro, 20 Euro comision DCC, nu la un loc, ca sa nu observi. Am facut reclamatie la ANPC, chiar daca pe chitanta scrie ca mi s-a oferit sa aleg intre valute si am acceptat oferta DCC . Adica banca de care apartine ATM-ul poate ca se acopera astfel pentru eventuale sesizari. Eu am un card Mastercard emis de Raiffeisen, acest serviciu nu se regaseste in lista de servicii si comisioane Raiffeisen, deci mi s-a bagat pe gat, nevoie de cash aveam mare, alt bancomat nu era in zona…Deci nu alegeti DCC

  11. 14

    Tranzactiile cu cardul in strainatate sau online se efectueaza la cursurile de schimb de aici: visaeurope.com/making-payments/exchange-rates sau de aici pentru mastercard: mastercard.com/ro/consumer/currency-conversion.html. Acest lucru se intampla daca lasati modena tranzactiei originala. Banca emitenta a cardului si cursul acesteia nu au nici o treaba cu conversia, iar comisioane nu exista decat pentru retrageri cash pe bancomate.

  12. 15

    Recomandarea din articol este corectă. Am plătit cu cardul dr lei în moneda locală (euro) în patru țări, fără să fi cunoscut explicațiile, si sunt mulțumit: cursul de schimb rezonabil și comisionul foarte mic sau chiar 0(zero)!

  13. 16
  14. 17

    Eu am patit in Bratislava, si nu mi-a oferit posibilitatea sa aleg, am spus ca vreau in euro si mi-a spus ca nu se poate doar asa… ce fac in cazul asta?

  15. 18

    Mai e o chestie. Nu apare pe extrasul bancar vre-un comision luat cu intarziere de cateva zile? In afara de comisionul standardard/+procentual al bancii emitente…..

  16. 19
  17. 20

    Multumesc pentru articol. M-a lamurit cu privire la paltile pe amazon. Am o intrebare: pe contul revolut e suficient sa ai suma in RON sau ar trebui sa cumperi Euro in prealabil?

  18. 22

    Buna seara
    Am cumparat de pe ebay un produs la valoarea de 12,20 USD in data de 11 aprilie 2018 cu un card revolut.Valoarea tranzactiei mi-a aparut la valoarea de 53,86 lei(initial mi-a fost retinut si un comision paypal de 4,24,care a fost returnat in 10 minute).La cursul oficial al BNR din 11 aprilie de 4,2201×12,20=51,48 lei.Care ar fi explicatia?.va multumesc

  19. 23

    Multumesc pentru articol! Am intrebat pe aceasta tema, personal care lucreaza in banci ,,,,nu am inteles nimic evident, pentruca nu au dezvoltat clar .subiectul ..!

  20. 24

    Buna seara.In Suedia de exemplu, nu imi este clar cum functioneaza daca ai un card sa zicem Visa Debit in lei.Practic trebuie sa alegi plata in coroane sau lei? Oricum la plata in coroane apare o dubla conversie(intai in euro).Tot e mai rentabil sa alegi coroane? imi cer scuze daca nu am inteles corect.Multumesc

    • 25

      Nu, alegi fără conversie și atunci există doar conversia de curs valutar. Dacă alegi conversie intervie și comisionul băncii care opereză POS-ul sau bancomatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.