Film: The Last Witch Hunter (2015)

Aseară am fost la Ultimul Vânător de Vrăjitoare. Știam dinainte că este un film cu Vin Diesel și că personajul pe care îl interpretează este nemuritor. Ha ha, ce glumă! De parcă în seria Fast and Furios nu ar fi nemuritor. Dacă vrei să îți faci o idee despre filmul acesta te rog să îți imaginezi un Harry Potter care a trecut pe la sală, a luat steroizi și luptă pentru a salva lumea de răul produs de magia negră și Regina Vrăjitoarelor.

Personajul principal, Kaulder (Vin Diesel), luptă cu 800 de ani în urmă, să omoare Regina Vrăjitoarelor. Reușește lucrul acesta, dar este blestemat la viața veșnică. Acțiunea se mută apoi în zilele noastre. În urmă cu 800 de ani, un preot din clanul Dolan trebuie să îl protejeze pe Kaulder. Tradiția a continuat și acum Kaulder era protejat de al 36-lea Dolan (Michael Caine) care dorește să se pensioneze și așa apare în scenă al 37-lea (Elijah Wood). Acțiunea se complică, și preotul pensionat este blestemat căzând într-un somn adânc. Kaulder, împreună cu noul Dolan și Chloe, o vrăjitoare tânără, pornesc o luptă împotriva forțelor răului care încercau să reînvie Regina Vrăjitoare. Complicată acțiune, nu-i așa? Și ăsta este începutul. Kaulder află că inima vrăjitoarei nu a fost distrusă și că secretul a fost tăinuit de către toți preoții Dolan timp de 800 de ani. Dacă inima era distrusă Kaulder ar fi murit. Și aici cred eu că a fost punctul culminant al filmului.

Apoi acțiunea se mută pe alt plan în care Regina Vrăjitoarelor este adusă la viață și vrea să distrugă lumea. Kaulder reușește să o învingă și pare că se îndrăgostește de Chloe (Rose Leslie), vrăjitoarea tânără care îl ajută în lupta cu magia neagră. Wow, și ce final …neașteptat!

Îmi place Vin Diesel în filmele cu mașini și acțiune brută. Nu cred că rolul acesta îl definește ca actor, dar măcar a încercat. Mi-au plăcut scenele de acțiune în care topoarele, săbiile în flăcări și incantațiile se amestecă și crează un haos din care nu mai poți înțelege ce se întâmplă pe ecran. Asta da acțiune!

Sfârșitul este cireașa de pe tort. De ce? Pentru că vrăjitoarea tânără ia cheile mașinii (Aston Martin!!!) și îl invită pe Kaulder la o tură. Filmul se încheie cu o scenă de drift în genul Fast and Furios. Așa da!

Dacă vrei să vezi un film cu Vin Diesel, îți place perioada Evului Mediu și ai înclinații spre ocult, acesta este filmul la care să mergi. Dacă vrei să vezi un film bun cu Vin Diesel, stai acasă și uită-te la seria Fast and Furious.