Ce facem în weekend

Începe un weekend cu încărcătură emoțională intensă și grea. Mulți dintre noi îi comemorează pe prietenii pieriți în flăcările de la Colectiv, în amintirea cărora au fost organizate surprinzător de multe evenimente în București. Pe celelalte fronturi, tinerii în pas cu moda se pregătesc de Halloween și stau cu ochii în patru după concerte, petreceri, târguri și expoziții adecvate sezonului. Iată mai jos o trecere în revistă a opțiunilor din acest final de octombrie.

VINERI

Eveniment Caritabil Colectiv – #3010 Festival (28-30 octombrie)

Pe scena din Berăria H, în acest weekend urmează să urce formații consacrate ale mișcării rock din România, într-un eveniment care îi va comemora pe fanii pieriți în tragedia de anul trecut, din clubul Colectiv. În cadrul concertului caritabil vor evolua și cinci formații ale căror membri au avut de suferit ca urmare a incendiului în care au pierut 64 de persoane, iar alte 160 au fost rănite: Fallen, Nexus, Hatemode, Gray Matters și 7 Semne. Capetele de afiș sunt ținute de Compact, Talisman, Coma, Metrock, Krypton, Truda, Altar, Trooper, Florin Chilian și mulți alții. Banii din vânzarea biletelor vor fi donați către victimele incendiului din Colectiv. Ușile se deschid în fiecare zi la orele 19, iar biletele costă între 30 și 100 de lei.

hatemode

Teatru – Kafka, 5 vise (28-30 octombrie)

Absurdul este la el acasă în România, așa că o adaptare teatrală făcută din cinci lucrări de referință ale marelui scriitor ceh Franz Kafka poate fi cel mai potrivit mod de a analiza societatea distopică în care trăim. Pe scena Teatrului Odeon, de la orele 19:30, actorii vor da chip și glas trăirilor buimace ale lui Josef K. și ale lui Gregor Samsa sau delirului mistic al ofițerului din Colonia Penitenciară. Traducerea este semnată de Gellu Naum și de Mihai Isbășescu.

franz_kafka_birthplace

Festivalul de Harpă București (28-30 octombrie)

Pe frontul cultural, weekendul a debutat deja, și încă devreme, cu un eveniment care-i va reuni pe cei mai promițători virtuozi ai unui instrument sinonim cu eleganța, cu delicatețea și cu poezia. Aflat deja la cea de-a doua ediție, Festivalul de Harpă găzduit de Universitatea Națională de Muzică București îi aduce în fața iubitorilor de frumos pe Viktor Hartobanu, Miruna Vidican, Bernadette Sara, Maria Bîldea, Sergiu Nastasa, Ion Ivan Roncea și mulți alții.

person-woman-music-musician

Tea & Coffee Festival (24 – 30 octombrie)

În perioada 24-30 octombrie 2016 ești așteptat la cea de-a VIII- a ediție Tea & Coffee Festival. Expoziția de ceai și cafea de specialitate va încheia festivalul, desfășurându-se anul acesta în weekendul 29-30 octombrie, într-o locație superbă din Centrul Vechi, la Hanul Gabroveni. Așa cum v-a obișnuit, la expoziție te vei desfăta cu aroma celor mai alese cafele din lume, savoarea celor mai aromate ceaiuri,veți putea încerca cea mai nouă aparatură de specialitate.

SÂMBĂTĂ

Improvizație – „Zâmbet pentru Colectiv”

Ceainăria ARTea a pregătit pentru sâmbăta asta două reprezentații caritabile, spectacole ale căror încasări vor fi donate în sprijinul lui Tedy Ursuleanu, supraviețuitoarea incendiului din Colectiv care a avut puterea să își expună traumele suferite într-o expoziție de artă fotografică. Prima reprezentație va începe la ora 18, iar cea de-a doua la ora 21. Rezervări pot fi făcute la numărul 0773303113.

zambet-pentru-colectiv

Lansare de album – Vița de vie: „Șase”

Adică de două ori trei, în onoarea lui Adrian Despot, cel care a făcut din treime un renume pe internet. Formația, care anul acesta a împlinit patru glorioase cincinale de activitate, vrea să marcheze performanța și cu un nou album, pe măsură. Evenimentul se ține la Arenele Romane, cu intrare de la ora 16, iar biletele probabil că s-au făcut deja 70 de lei.

vita-de-vie

Salonul Auto București & Accesorii 2016, la final

Sâmbătă și duminică, mai poți prinde ultimele două zile ale evenimentului considerat cea dintâi platformă de business auto din România, un târg care a debutat pe 20 octombrie și care a ocupat două hectare și jumătate în incinta complexului Romaero Băneasa. Mai ai încă prilejul să prinzi niște reduceri și niscaiva oferte puse la căldurică de cele peste 1.500 de branduri care participă la expoziție.

salonul-auto-bucuresti-accesorii-2016-are-loc-pe-e2264275e41e07a353-920-0-1-95-0

Pentru gurmanzi – „In Pastramă We Trust”

Altfel spus, pastrama este Dumnezeul amatorilor de senzații gustative neaoșe de toamnă. Cu acest principiu sănătos în minte, iubitorii tulburelului acompaniat de carne condimentată, poate ușor afumată, dar sigur dată pripit peste grătar au o Mecca a lor în acest weekend. Destinația se numește Modelier, iar de la orele 13, cărbunii vor fumega, papilele vor saliva, iar stomacurile se vor îndopa cu unul dintre cele mai ales daruri ale anotimpului cu frunze galbene. Pe afișul spectacolului culinar mai figurează bulzul rumenit, vinul fiert, țuica tratată termic în mod similar și, cel mai probabil, un desert pe bază de dovleac. La ora 20, se dă retragerea, așa că dați-i grabă!

bulz_si_pastrama_la_gratar_01

Cinema – Inferno (2016)

Rulează deja de vreo două săptămâni prin cinematografe cea de-a treia parte a trilogiei pline de mistere, ocultism, conspirații și simboluri ezoterice iscălită de Dan Brown pe hârtie. În această ediție a seriei de ficțiune religioasă, îl vedem pe Tom Hanks în rolul unui foarte cult profesor Robert Langdon, care o ia pe urma indiciilor lăsate de marele poet medieval Dante Alighieri, în lucrarea sa celebră „Infernul”. I se alătură o aventurieră sexy, Sienna Brook, interpretată de Felicity Jones, de profesie medic. Ambii luptă contra-cronometru ca să oprească o Apocalipsă artizanală, opera unui dereglat care vrea să curețe jumătate din omenire cu ajutorul unui virus.

Concert – Vulture Industries în Fabrica

Pentru o seară de metal progresiv făurit și călit în forjele vikingilor din Bergen, Norvegia, puneți cap-compas către clubul Fabrica. Acolo, metaliștii de la Vulture Industries (cândva Dead Rose Garden) o să-și încordeze mușchii, vocile și talentul pentru un spectacol încărcat de virtuozitate și inovație. Îi acompaniază austrialienii de la Alithia, niște progresivi din țara cangurilor, norvegienii blackeri de la Sulphur, precum și românii noștri de la Downfall, practicanți ai unui black-metal raw, adică fără conservanți, E-uri și alte adaosuri dăunătoare. Biletele costă 60 de lei la intrare.

vultureindustries2013_5

DUMINICĂ

 

Eveniment Caritabil: „Colectiv – Nouă ne pasă”

Arenele Romane vor găzdui în această duminică un alt spectacol pe afișul căruia figurează formații ale supraviețuitorilor din Colectiv. Este vorba despre Days Of Confusion, Up To Eleven, 9.7 Richter, alături de care vor evolua artiști mai cunoscuți, precum Holograf, Vama și Nicu Covaci. Organizatorii au amenajat un spațiu suficient de mare pentru 1.500 de spectatori. Intrarea se face pe bază de donație (60 sau 100 de lei).

dsc_6790-copy

Concert comemorativ – Împreună Rezistăm

În clubul bucureștean Quantic, alți organizatori vor da un spectacol pentru a-i comemora pe cei 64 de tineri ale căror vieți au fost curmate în tragedia de pe 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv. Vor apărea în fața spectatorilor Days of Confusion, E.M.I.L., EYEDROPS, FiRMA, Les Elephants Bizarres, Sunet Fin, The Kryptonite Sparks, Toulouse Lautrec, We Singing Colors și ZOB. Organizatorii susțin că evenimentul nu este destinat strângerii de bani, ci doar păstrării vii a amintirii celor dispăruți.

Industrii Creative – Diploma 2016

Chiar dacă vii la spartul târgului, mai poți prinde suficiente atracții la evenimentul dedicat absolvenților de facultăți creativ-vocaționale, organizat până pe 30 octombrie la Palatul Știrbei. Vei găsi acolo cele mai bune lucrări de licență din anul 2016, alături de proiecții cinematografice, spectacole de teatru, muzică clasică, ateliere și conferințe. Anul acesta, în lumina reflectoarelor vor fi departamentele de design vestimentar și de modă, unde vor veni reprezentanți din Capitală, din Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Oradea.

atelier-merci

Târg – Yard Sale (29-30 octombrie)

Vechile debarale își deschid ușile și lasă cale liberă căutătorilor de comori uitate, din vremuri ceva mai romantice. În Pasajul Victoria, expozanții vin să-și etaleze colecțiile impresionante și extrem de personale de „junk” de prin casă. Dar, vorba englezului, ce e „junk” pentru mine poate fi comoară pentru tine, așa că înarmează-te cu talentul de explorator, pune niște bani în portofel și dă o fugă. Intrarea e liberă, deci chiar și dacă nu cumperi nimic, măcar poți considera că ai vizitat un muzeu al relicvelor de garaj.