Curăţenia: de ce, cum şi cât de des

Ştim cu toţii că o locuinţă chic trebuie să fie şi impecabilă, dar de multe ori ne întrebăm dacă facem prea rar curat, anumite zone ar trebui tratate mai cu atenţie sau dacă facem prea des. Bineinţeles că unele lucruri sunt de la sine înţelese, cum că nu ar trebui să se adune un munte de farfurii în chiuvetă sau că nu trebuie să spălăm geamurile zilnic, însă atunci când îţi faci un program bine pus la punct şi îţi aloci ceva timp zilnic şi puţin mai mult în weekend, locuinţa va fi curată permanent iar tu nu vei pierde timp cu activităţi inutile.

Activităţi zilnice

E musai să îţi speli vasele şi să ştergi chiuveta din bucătarie zilnic, din păcate, pentru că un munte de vase murdare nu e cea mai placută privelişte. Un alt lucru pe care trebuie să îl faci în fiecare zi înainte de a pleca la birou este…patul. Un pat ordonat va da o senzaţie generală de ordine şi va spori atomsfera plăcută. Seara, după ce ai scăpat de vase, experţii ne sfătuiesc să ştergem şi blatul de bucătărie şi să dăm rapid cu mătura, ca să nu ne năpădească diverse insecte, iar după baie sau duş, spală rapid cada, ca să nu munceşti mai mult a doua zi.

O dată pe săptămână

Sigur poţi ghici mare parte dintre activităţile pe care trebuie să le faci săptămânal, dar sunt şi câteva care te-ar putea surprinde. În weekend sau când ai timp, şterge praful de pe mobilă cu o cârpă şi un spray special, ca să o menţii ca nouă, dă cu aspiratoul şi spală pe jos în toată casa. Totul va arăta mai bine iar tu te vei simţi mai fresh. E indicat să schimbi şi cearşafurile tot atunci, să faci o curăţenie temeinică în baie şi să speli aragazul şi cuptorul cu microunde, dacă îl foloseşti. Bineinţeles, dacă n-ai gătit în viaţa ta, aragazul îl poţi şterge şi mai rar, aşa ca să fie frumos.

 

 

Cam la o lună

Indicat ar fi ca o dată pe lună să îţi aloci puţin mai mult timp şi să cureţi şi lucruri la care nu te gândeai. Aspiră salteaua patului şi canapeaua, curăţă aspiratorul şi maşina de spălat, şi pe cea de vase dacă ai, şi şterge toate lămpile şi lustrele din casă. Bine ar fi să speli şi feţele decorative ale pernuţelor de pe canapea, pentru a scăpa de praf. Dacă ai grile de ventilaţie sau aer condiţionat, curăţe-le şi pe ele cu ajutorul aspiratorului.

După câteva luni

Experţii spun că după trei sau şase luni, în funcţie de zona în care stai, ar fi bine să speli geamurile, perdelele şi draperiile, ca să scapi de praf. Tot cam la şase luni ar trebui să goleşti frigiderul şi congelatorul şi să le cureţi cu mare atenţie, iar dacă mai găteşti din când în când, să speli bine şi cuptorul. Acum este momentul să ai grijă şi de ţevi, turnând substanţe speciale care dizolvă grăsimea în scurgeri, şi să faci curăţenie sub toate obiectele de mobilier.

Anual

Dacă ţi-ai format cât de cât un program şi reuşeşti să menţi curăţenia, este suficient să duci covoarele la curăţătorie o dată pe an. Tot atunci e bine să mai speli o dată geamurile şi de data asta să acorzi atenţie şi pervazului din exterior. Poţi şterge cu o cârpă şi uşile, întrerupătoarele şi să dai podelele cu ceară.

Când te gândeşti câte sunt de făcut pentru ca locuinţa ta să fie curată şi ordonată mereu, adică locuibilă, poate că te simţi puţin compleşit, însă dacă îţi ordonezi activităţile şi îţi creezi un program, nu ţi se vor mai părea aşa de multe sarcini iar curăţenia se va menţine de la o săptămână la alta.