Cum să îți petreci weekendul

Iată că perioada pe care o așteptam cu toții este aproape. Câteva zile libere, sărbătorile de iarnă, timp cu familia și distracție. Nu știu tu, dar eu în acest weekend mi-am propus să mă relaxez, să merg să cumpăr ultimele cadouri și cel mai important, să petrec cât mai mult timp cu familia.

Dacă în mod obișnuit pentru aceste zile ți-aș fi recomandat un restaurant, ori o ceainărie, acum am alte idei. În primul rând, dacă ai în plan să petreci mult timp acasă, te poți relaxa în fața televizorului cu un maraton de filme. Și nu, nu mă refer la clasicele filme de Crăciun pe care le vezi la televizor în fiecare an. De zece ani încoace. Colegul meu, Codrin, a făcut o listă cu filme numai bune pentru leneveala de Crăciun. Evident, altele decât veșnicele clișee. Dacă n-ai văzut deja clipul, ți-l las mai jos.

Să știi că Târgul de Crăciun este încă deschis și așteaptă vizitatori. Dacă nu ai fost deja, îți recomand să dai o tură pe acolo. Unde mai pui că, dat fiind faptul că a trecut ceva timp de când este deschis, nu mai este aglomerația de la început, iar vremea este ceva mai prietenoasă. Fie că mergi să mănânci ceva tradițional românesc, să faci poze pentru Instagram ori să te dai pe patinoar, este o idee mult mai bună decât să mergi la mall.

Ce să faci în weekend

Și că tot vorbeam de cadouri, la Maison 13 are loc evenimentul Christmas Fair. Ai ocazia să intri în atmosfera sărbătorilor de Crăciun și să descoperi cadourile ideale pentru cei dragi. Cadouri făurite de artizani și designeri români. Deci vorbim de cadouri originale, cu personalitate. Te mai așteaptă colinde, vin fiert și mâncăruri tradiționale. Un soi de târg de Crăciun la interior. Ideal pentru friguroși.