Trebuie să-ți spun de la bun început că este unul dintre puținele filme pe care abia am așteptat să-l văd și de care nu am fost deloc dezamăgit. Mai trebuie să știi că sunt un mare fan al universului Marvel și că am urmărit cu mare plăcere toate filmele din ultimii zece ani. Pe multe dintre ele le-am văzut chiar și de două, trei ori. Așa că, orice film care are legărură cu acest univers și spune chiar și o mică parte din poveste îmi atrage imediat interesul. Din păcate n-am putut ajunge nici la avanpremieră și nici la premieră pentru că Neversea, dar imediat cum am ajuns acasă, am fost la cinema și l-am văzut. Din fericire n-am fost deloc dezamăgit. Ba mai mult, am fost chiar extrem de fericit că povestea continuă, în continuare se întrevăd unele legături cu filmele vechi și cu potențiale producții viitoare.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Dar pentru că știi că la noi review-urile de film nu au nici un fel de spoilere, n-am să intru prea mult în detalii despre acțiune, să-ți spun cum stă treaba de fapt cu Mysterio și nicidecum n-am să-ți povestesc despre post-credit scenes. Filmul regizat de Jon Watts după scenariul scris de Chris McKenna însumează 2 ore și 9 minute de acțiune, comedie și foarte puțină dramă. Tom Holland este din punctul meu de vedere cel mai bun Spider-Man de până acum, iar rolul lui Peter Parker este conturat exact așa cum trebuie, așa cum mi l-am imaginat întotdeauna. Cel puțin dacă este să compar cu cel din desenele animate și benzile desenate cu care am crescut. La fel și Zendaya în rolul lui MJ, adică Michelle Jones nu Mary Jane Watson. Aici există un pic de confuzie și mister, pentru că după cum știm cu toții, iubita lui Peter Parker este Mary Jane și nicidecum Michelle Jones. Deși au ambele aceleași acronime nu vorbim despre una și aceeași persoană. S-ar putea ca MJ din Home Coming și Far From Home să fie prima iubita, ca mai apoi Peter să o cunoască și să se îndrăgostească de Mary Jane sau, de ce nu, s-ar putea ca producătorii să fi dorit să scrie un pic altfel povestea. În fine, Zendaya m-a cucerit de la prima apariție, iar dacă vrei să o vezi și într-un altfel de rol îți recomand serialul Euphoria de pe HBO.

Sincer să fiu nici nu știu ce să-ți spun despre film ca să nu stric povestea. Multe lucruri sunt explicate în trailer și pe unele dintre ele le poți deduce singur, dacă știi povestea lui Spider-Man și a relației lui cu Mysterio. Așa că, dacă aș încerca să îți spun alte lucruri ți-aș strica surpriza. Cu siguranță nu-mi doresc deloc asta. Îmi doresc să mergi la film, să-l vezi și m-aș bucura să ai aceeași reacție ca și mie. Să pleci din sala de cinema cu zâmbetul pe buze și să aștepți cu nerăbdare următorul film din Universul Marvel care să mai pună o cărămidă la întreg ansambul acesta spectaculos pe care l-au construit producătorii. Din punctul meu de vedere filmul este perfect. Are tot ce-i trebuie: un personaj bine conturat și bine structurat, o poveste spusă bine fără să fie prea lungă, dar nici dată pe repede înainte, cu un plot bine gândit și un final… dar ce final…

Chiar dacă nu ești mare fan Marvel sau pur și simplu Omul-Păianjen nu-ți trezește nici un sentiment, filmul merită văzut. Nu-ți face griji! Îl poți înțelege și fără să fi văzut restul filmelor din MCU, doar că nu te poți bucura de unele easter eggs. Filmul rulează în toate cinematografele din țară din 5 iulie, în formal 3D și la IMAX. Așa că, îți urez vizionare plăcută, iar dacă ai văzut deja filmul lasă-mi un cometariu cu părerea ta despre film!

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.