Ce faci când găseşti 10.000 de euro?

Eric Caballero - CC BY 2.0

Cinstea a fost mai puternică decât tentația pentru un student de 22 de ani din Brașov. A găsit o borsetă cu aproape 10.000 de euro în benzinăria la care lucrează. În geantă mai erau și trei carduri, fiecare cu PIN-ul notat pe spate. Așa cum ne așteptam cu toții, tânărul a luat banii. Și a anunțat Poliția.

Mica avere fusese pierdută de un bucureștean care tocmai își vânduse mașina. Oprise la benzinărie să cumpere dulciuri pentru copii și uitase borseta lângă casa de marcat. A mers zeci de kilometri până să își dea seama că devenise sărac. Și-a sunat un prieten din Brașov și l-a rugat să meargă la benzinărie. I s-au înmuiat picioarele a doua oară când a aflat că banii nu erau pierduți. Bărbatul nu a apucat să se întâlnească cu studentul care i-a găsit banii, dar l-a sunat să îi mulțumească.

Studentul spune că nu a așteptat nicio recompensă și nu a fost tentat o clipă să păstreze banii. A devenit acum eroul orașului și a primit o plachetă din partea polițiștilor.