Când schimbăm anvelopele?

Odată cu venirea lunii noiembrie începe și caruselul schimbării anvelopelor.
Sunt Flavius Câmpeanu și azi vom vorbi despre anvelope. Tot ce trebuie sa stii despre ele și schimbarea lor.
Sistemul legislativ din România, mai exact în Ordonanța 5/2011, precizează necesitatea anvelopelor de iarnă doar din punctul de vedere al suprafeței de rulare. Dacă la inițierea acestui act normativ s-a avut în vedere și o perioadă anume din an, se pare că aceasta s-a pierdut pe parcurs.
Deci, ca să ne lămurim, termenul de 1 noiembrie de schimbare a anvelopelor de vară cu cele de iarnă nu există, legea spune că vehiculul trebuie să fie echipat corespunzător drumului acoperit cu zăpadă. ..gheață sau polei… oricând pe parcursul anului. Deci vara pe Transfăgărășan, dacă ninge, trebuie să avem cauciucuri specifice.

Dar până la folosirea anvelopelor, avem un pas destul de complicat de trecut: alegerea și montarea lor. O să încep cu montarea. Eu recomand ca fiecare, vară sau iarnă, să fie pe janta ei.

Este necesar să știm că structura anvelopelor de iarnă ajută la îndepărtarea zăpezii de pe cauciuc, lucru care vă asigură o aderență mult mai bună la drum. Pe când cele de vară, au o compoziție mai dură, trebuie să reziste la temperaturi ridicate. Aici intervine și diferența dintre iarnă/vară și all-season. Dacă primele două sunt construite pentru respectivul sezon, la all-season avem un melanj între compoziții aderente și mai puțin aderente.

Dar care sunt criteriile după care alegem o anvelopă, dincolo de vară, iarnă sau all-season? Poate că pe unele dintre ele le știați deja, dar pe altele sigur nu. Primul criteriu este recomandarea dimensională producătorului pentru mașina în cauză. Al doilea criteriu sunt marcajele care ne arată sezonul pentru care este construită anvelopa. Pentru iarnă
avem nevoie de cel puțin literele M+S (mud and snow) și de un fulg de zăpadă (solitar sau încadrat într-un munte
cu 3 vârfuri). Cel de-al treilea criteriu este unul compus dintre frânare, consum și zgomot. Le-am pus împreună pentru că nu le poți avea pe toate la maxim și trebuie să știi să faci un compromis între felul de mers, economie și confort. Un alt criteriu este, bineînțeles, indicele de viteză.

În încheiere aș spune că mulți spun că cele mai bune ar fi Michelin, Continental, Goodyear, Pirelli… alții că ar fi Nokian, Hankook, Bridgestone sau de ce nu Barum. Toate variantele sunt adevărate.