Nu vă bateți capul unde să plecați în străinătate în vacanță! Haideți în România, pe urmele actorilor de la Hollywood!

Richard Butler s-a răsfățat într-un hotel de pe malul lacului Vidraru. Cocoțat pe un versant, camerele au o vedere superbă către apă. Ferestrele mari aduc lumină și priveliște liniștitoare. În jur este doar pădurea și lacul. O carte citită în balcon, o plimbare cu vaporașul și ceva răsfăț la SPA sunt motive suficiente să stârniți invidia prietenilor.

La o oră de mers cu mașina pe Transfăgărașan de la Valea cu pești a poposit Arnold Schwarzenegger, la Cabana Bâlea, când a filmat o reclamă la bere. A găsit acolo o mică Elveție, cum a spus el. Lacul glaciar Bâlea este de un albastru rece, de tablou, compensat de verdele tare al ierbii și griul intens al muntelui. Dacă ajungeți acolo, neapărat să aveți încărcător pentru camera foto, pentru că nu o să vă mai opriți din fotografiat.

În fine, dacă sunteți curioși să verificați gusturile lui Nicolas Cage, mergeți la Târgu Jiu, orașului sculptorului Constantin Brâncuși. Starului de la Hollywood i-a plăcut Casa Danielescu, un conac boieresc din 1925, transformat în hotel. Piscina, terasele pline de flori, crama cu vinuri vechi și restaurantul cu bucate delicioase ar putea fi motive suficiente să nu ieșiți din curte, dacă Masa Tăcerii și Poarta Sărutului nu ar fi la patru minute de mers cu mașina, în frumosul parc de pe malul Jiului.

You Might Also Like

One comment

  1. 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.