Brexit: Ce se întâmplă cu cei peste 220.000 de români care muncesc în Marea Britanie?

Marea Britanie a activat oficial pe 29 martie Articolul 50, pe baza căruia va începe negocierile pentru părăsirea Uniunii Europene. Teoretic, negocierile trebuie finalizate într-un termen de doi ani, astfel că Marea Britanie ar urma să iasă din UE pe 29 martie 2019.

Există însă numeroase “portițe” de scăpare. Negocierile cu celelalte state membre urmează să înceapă efectiv abia în mai sau iunie și ar trebui finalizate în toamna anului 2018, pentru ca ulterior toate părțile să accepte înțelegerea prin intermediul unui vot. În cazul în care programul nu va fi respectat, există posibilitatea ca termenul de doi ani să fie prelungit în mod nelimitat, însă pentru acest lucru este nevoie de acordul unanim al celor 27 de state membre. Specialiștii anticipează deja că negocierile vor fi dure și de lungă durată, din cauza complexității discuțiilor. De altfel, premierul britanic Theresa May a stabilit un proiect cu nu mai puțin de 12 priorități, iar una dintre cele mai importante este controlarea migrației din Europa spre Marea Britanie.

Câți români lucrează în Marea Britanie?

Ce se va întâmpla însă cu actualii cetățeni non-britanici ai Uniunii Europene care locuiesc și muncesc în Marea Britanie? Ce se va întâmpla cu românii de acolo?Potrivit datelor furnizate de Office for Național Statistics (Oficial pentru Statistici Naționale), în 2015 în Marea Britanie locuiau 220.000 de români. Este foarte posibil ca în prezent numărul acestora să fie mai mare, de circa 270.000, mai ales după creșterile constante de 40.000 – 50.000 de români înregistrate anual, însă datele oficiale pentru 2016 vor fi publicate abia în luna mai.

Viitorul acestor români depinde de un factor esențial, și anume de timpul petrecut de ei în Regat.

Românii plecați în Marea Britanie de peste cinci ani

Potrivit legislației, un cetățean al Uniunii Europene are dreptul de a obține rezidență în Marea Britanie după ce locuiește cel puțin cinci ani în acest stat. Cel puțin teoretic, românii aflați în această situație nu ar trebui să fie afectați în nici un fel de Brexit. Spun cel puțin teoretic, pentru că este greu de crezut că britanicii vor aplica măsuri retroactive, însă nimeni nu poate anticipa modul în care se vor derula negocierile dintre cele 28 de state.

Românii plecați în Marea Britanie de mai puțin de cinci ani

Pe de altă parte, viitorul românilor care au ajuns în Marea Britanie cu mai puțin de cinci ani în urmă este incert și depinde în mare măsură de modul în care vor avea loc negocierile pentru Brexit. Până în prezent, guvernul britanic a refuzat să ofere garanții ferme cetățenilor din UE care lucrează în UK, sub pretextul că așteaptă o măsură reciprocă în privința britanicilor care lucrează în Uniune.

Românii care vor să lucreze în Marea Britanie

Cea mai incertă situație planează însă asupra românilor care vor să plece la muncă în Marea Britanie pe parcursul negocierilor, dar și asupra celor care vor pleca acolo după ce procesul de ieșire din Uniune va fi finalizat. Marea Britanie a avertizat anterior că va limita migrația cetățenilor europeni, așa încât cel mai plauzibil scenariu este introducerea unui sistem bazat pe permise de muncă, asemănător celui aplicat cetățenilor din afara spațiului comunitar. Prin aceste permise de muncă, accesul pe piața muncii din Marea Britanie va fi permis doar pentru anumite tipuri de job-uri, în special pentru cele în care se înregistrează deficit de personal.

În plus, oficialii britanici au declarat că este posibil ca un cetățean UE care va veni în Marea Britanie pe măsură ce Brexit-ul se apropie de finalizare să nu mai primească dreptul de a rămâne. Singurul lucru cert este că situația românilor și a celorlalți cetățeni UE din Marea Britanie rămâne departe de a fi clarificată și este posibil să dureze mai mult de doi ani până când vom ști cu siguranță cum va fi gestionata migrația persoanelor în Regatul Unit.