VIDEO – Citroen C5 Aircross, pufos, foarte pufos

Am din nou un favorit în segmentul din care face parte și Citroen C5 Aircross. Și foarte posibil să fie cea mai bună utilizare a conceptului de SUV. Știm cu toții că nu este vorba despre off-road, aici. Ci că genul acesta de automobil e preferat de cei cu familii. Poziția înaltă la volan și sentimentul de siguranță primează, alături de impresia de statut. Bun, și dacă tot alegi genul ăsta de mașină, nu mai bine iei modelul cu cea mai bună suspensie?

Nu cred că am condus mașini mai ieftine de 100.000 de euro care să aibă așa suspensie. Nu-nțeleg prea bine cum au făcut-o, dar e mai degrabă pe simțite. Plutește cu brio peste orice denivelare sau imperfecțiune de asfalt, dar când dai într-o groapă, să știi că nu pleacă roțile care încotro.

Peste asta, dacă mai adaugi și motorul pe benzină, de 1.6 litri – capeți și liniște totală în interior. Insonorizarea este și ea peste media clasei cu geamurile laterale dublu laminate.

Tot la confort trebuie să vorbesc și despre scaunele moi și confortabile, care amplifică senzația liniștitoare, și-un mare plus pentru cele trei locuri individuale din spate. Portbagajul e și el mare.

Pentru că e model nou, la momentul publicării acestui text, prețul de pornire al lui C5 Aicross a coborât la 21.153Eur cu TVA și prima de casare incluse. Deci, poți lua unul bine dotat la vreo 30-31.000 de euro cu TVA inclus. Și neapărat benzină.