Situația din Afganistan explicată

Cel mai discutat subiect în ultima perioadă este retragerea armatei americane din Afganistan. Lumea este îngrijorată, speriată chiar, dar nu este cunoscut în totalitate contextul complet al situației de acolo. Datele pe care le-am găsit sunt importante. O să vă povestesc câte ceva, în speranța că voi clarifica informațiile pentru cât mai mulți oameni, pentru că situația din Afganistan este ceva important pentru toată lumea, deci ne privește pe toți.

Afganistan e o țară din Asia Centrală cu o suprafață medie pentru continent. 653.000 km2. Pentru un reper mai apropiat nouă, este de aproape 3 ori mai mare decât suprafața României.

Afganistan e cunoscută din două motive: primul, cel mai recent, este legătura cu atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Al doilea, pe care insist să îl rețineți, este heroina. Da, Afganistanul este cel mai mare producător de Opium din lume. În jur de 80% din cantitatea de heroină consumată pe glob vine din Afganistan.

Talibanii sunt o grupare paramilitară, care înseamnă exact ce vă imaginați. Au o structură asemănătoare cu o armată, dar fără a avea nimic oficial în organizare.

Ei există din 1994 și aparent cuvântul “Taliban” în limba oficială a Afganistanului, Pashto, înseamnă “studenții”, referindu-se la faptul că primii membri erau studenții lui Mullah Mohammad Omar, liderul lor.

Talibanii au condus țara din 1996, când au îngenunchiat mujahedinee, până în decembrie 2001, când americanii i-au pus pe fugă.

Aparent, talibanii au ca principală sursă de venit heroina. De la taxe de protectie, trafic, taxe de trecere pentru alți traficanți, lucrând mână în mână cu oameni din conducerea statului Afgan.

Una dintre atribuțiile principale ale talibanilor este protecția grupului terorist Al-Queida, care are propria lui poveste.

Evident, trupele americane au ajuns acolo după atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001. Doar că, o bună perioadă, luptele la sol se desfășurau exclusiv între trupele talibane și armata afgană. 

Americanii s-au limitat în primă fază la bombardamente.

Pe 18 septembrie, președintele de atunci, George W. Bush a semnat o rezoluție care să îi autorizeze pe americani să folosească forța împotriva celor responsabili cu atacurile teroriste de pe 11 septembrie. Ulterior, americanii au invocat acel document pentru a motiva invazia Afganistanului, supravegherea cetățenilor americani fără un mandat semnat de un judecător și ridicarea taberei de detenție din Guantanamo Bay, Cuba.

NATO a participat din start la război, cu trupe din toate țările membre, inclusiv România. După lupte continue și pierderi imense de ambele părți, după zece ani de lupte, Osama Bin Laden este asasinat de către deja celebra trupă de elită Seal Team 6.

Acesta este considerat un punct de cotitură al războiului, Barack Obama anunțând la scurt timp intenția de a retrage trupele americane din Afganistan.

Într-adevăr, au loc câteva retrageri, dar lente și parțiale. Între timp, Talibanii devin mai puternici ca oricând și ISIS din ce în ce mai periculoși. Kabul trece printr-o perioadă cu atentate numeroase. Sub Donald Trump, Statele Unite ale Americii lansează cea mai puternică bombă non-nucleară, supra-numită “mama tuturor bombelor” asupra unui ansamblu de tuneluri folosit de militanți ai Statului Islamic.

În 2019 au avut loc tratative de pace între Statele Unite și Talibani. Printr-o postare pe tweeter, Donald Trump întrerupe tratativele, care apoi sunt reluate în 2020. Cele două entități semnează un acord care condiționează retragerea trupelor americane din Afganistan pe o parte și garanția din partea talibanilor că țara nu va fi folosită pentru acte de terorism.

Culmea este că acest acord nu presupunea încetarea luptelor. Drept urmare, în săptămâna următoare, talibanii atacă de 12 ori forțele afgane și americanii atacă bazele talibane.

În septembrie 2020, reprezentanți ai talibanilor și ai guvernului afgan se întâlnesc față în față la Doha, pentru prima oară după aproape 20 de ani de război.

Afganii își doresc pace și stabilirea unei baze comune a guvernării țării. Talibanii reiterează că țara ar trebui guvernată după un sistem Islamic Tradițional.

După ce guvernul afgan a eliberat peste 5000 de prizonieri talibani, se așteptau la oprirea atacurilor. Nu s-a întâmplat asta. Talibanii au continuat atacurile și au cucerit, după cum vedeți, cu viteză spectaculoasă, o țară întreagă.

Nu doar trupele americane și NATO se retrag din Afganistan. Toate ambasadele sunt deja goale. O nație care a pătimit atâtea în ultimile decenii, abandonată de întreaga planetă. O planetă care, la fel ca și dumneavoastră, privește pasivă din confortul canapelei cum răului fundamental i se permite să existe.

Numărul maxim de trupe americane prezente în Afganistan a fost 110.000, sub administrația lui Barack Obama, câștigător de premiu Nobel pentru pace. 

2.500 de soldați americani și mai mult de 1.100 de soldați ale aliaților lor au murit. 70.000 de militari afgani sunt morți și peste 70.000 de civili, în ultimii 20 de ani. În total, războiul acesta a produs, dacă pot să mă exprim așa, peste 240.000 de victime. Asta doar în mod direct. Alte zeci de mii de persoane au murit de la foamete, boli și răni cauzate de război. O ultimă cifră: 7.800 de copii au fost omorâți doar în ultimii zece ani de război în Afganistan.