[VIDEO] “ODALISCĂ” – Iosif Iser

În camera însufleţită de duhul culorii, Iosif Iser, cavalerul și eroul odaliscelor, aduce o artă proprie și ne cheamă să înnoptăm seduși de o stare vaporoasă, ce ne îmbie prin tonuri vii. Mirosul specific stambuliot, aroma cafelei sau uzura covoarelor suspendă clipa care le-a fost dată. Fundalul estompat de întretăierile chilimurilor scufundate într-un roșu ca vinul, prelins din mozaicurile Hagiei Sofia, ne închide posibilităţile de scăpare, doar în culorile dulci, lângă o laviţă acoperită cu o veche scoarţă orientală roasă de privirea vremii, stă pe o pernă tânăra odaliscă.

Suntem furaţi de textura șalvarilor și a baticului: culoarea ţesăturilor plimbate de cămile pe drumuri îndepărtate este ademenită pe pânză de mirodeniile din Kapalıçarșı – Marele Bazar. Pe malurile celor șapte coline, din târgul plin de arabescuri multicolore, Iser ciupește cu buricul degetelor formele piramidale și condimentează pasta în culoarea șofranului turcesc, iar arome de scorţișoară dulce alintă gustul detaliului.

Totul e acum presărat: albastrul ilicului este pus ca dalele în moschei, zidindu-ne privirea de carnaţia pieptului și a feţei. Odalisca are obrazul în podul palmei, își sprijină visarea, își sprijină gândurile înecate în mahalale zdrobite de ploi. Călăuziţi la porţile ochilor săi închiși, unde pe întuneric Orientul încă vieţuiește prin tentele lui dragi de secole, batem și ne întrebăm cine e ea. Visul și gândul său distilate în retortele inimii ne răspund, prin fatalitatea orânduită de profet, să așteptăm oricât de mult va fi nevoie. Răspunsul Odaliscei nu trebuie grăbit, visul firav poate schimba ritmul pasului în drum spre noi, iar graba îi tocește gândului tăișul și-i tulbură forma.

Ascultaţi în taină răspunsul venit ca un ecou al mării păstrat în camera unei scoici: sunt cântecul pe care eu ar trebui să-l cânt Innanei – insinuează visul odaliscei; sunt chemarea la rugăciune – cere cu resemnarea mult călită gândul; sunt orașul care ascultă cum minaret cu minaret vorbește – se înclină gândul; sunt lacrimile pe care eu nu le-am îmbrăţișat – murmură ea; sunt dragostea pe care eu nu am desăvârșit-o – suspină el; suntem pierduţi în ultimul sărut pe colţul gurii, când fructul neîmplinit ţine locul soarelui curs în amurg – visează odalisca…