Black Friday 2015: Top 10 destinaţii accesibile

Fenomenul Black Friday a luat naştere în America. Era începutul sezonului de cumpărături dinaintea Crăciunului. Ziua Recunoștinţei se sărbătorea întotdeauna în ultima joi din luna noiembrie, aşa că vineri au transformat-o într-o zi a reducerilor. La tot. A prins destul de repede și în rândul românilor, mulți dintre noi aşteptând cu sufletul la gură faimoasa vineri neagră în care orice produs achiziționat este mai ieftin decât în alte perioade.

Dacă la început, promoțiile s-au aplicat în rândul produselor de IT, electronice sau electrocasnice, iată că astăzi au intrat în mai toate domeniile. Saloanele de înfrumusețare, săli de fitness, magazine, dar şi în rândul ofertelor de vacanţă. Mi s-a părut extrem de interesant să existe promoții de Black Friday pentru concedii, prin urmare am răscolit aici şi am găsit mai multe oferte “negre” pentru voi, pe care am să le clasific pe categorii: City Break-uri, Exotice, Zona Mediteranei, Circuite.

Care sunt cele mai ieftine zece destinaţii din lume, dacă pachetul de vacanţă este achiziţionat în perioada 21-28 noiembrie?

Amsterdam

Există sute de motive pentru care trebuie să vizitați capitala Olandei, eu am să enumăr numai câteva: cafenelele din străzile pavate, cultura datorită celebrelor muzee: Muzeul Rijks, Van Gogh sau Stedelijk, expoziţii ultra-moderne, Cartierul Roşu sau atitudinea nonconformistă a olandezilor.

Sicilia

Recent vizitată de mine, vă declar cu mâna pe inimă că nu există nici un gând urât cu care să plecaţi de acolo. Mâncarea minunată, aleile înguste pline de turişti, pieţele aglomerate şi pline de istorie, verdeaţa grădinilor şi a parcurilor, albastrul apelor şi arhitectura caselor vă vor înfrumuseța atât albumele foto, cât şi sufletul şi mintea.

Cipru

Mai este numit şi “Insula mai frumoasă decât Afrodita”. Vă veți bucura de plajele mediteraneene, cu mult soare, satele încântătoare, ruinele civilizațiilor antice, cultura locală deosebită și cluburile de noapte, vestite pentru distracția oferită.

Lisabona

Capitala Portugaliei are o istorie deosebită, cu multe obiective turistice de excepție. Biserici, muzee extraordinare și plaje de vis la Oceanul Atlantic. Atmosfera din oraș seamănă cu una de poveste, cu catedrale gotice și străduțele înguste ale centrului vechi.

Maroc şi Spania

Nu rataţi aici capitala imperială statului: Marrakech, deţinătorul Moscheeei Koutoubia, construită de sultanul Abdel Moumen, Palatul Bahia, cu o suprafaţă de opt hectare, plantaţiile de măslini de la Menara sau Piaţa Jamaa El Fna. De pe partea cealaltă a Strâmtorii Gibraltar, Spania ne cheamă în vizită cu alte atracţii turistice: parcuri de distracție, celebra Barcelona, petreceri (“fiesta”) caracteristice şi multe muzee.

Insulele Maldive

Liniştea întreruptă doar de zgomotul valurilor, briza apei și căldura soarelui tropical sunt cele trei caracteristici pentru aceste insule. Cel puţin o dată în viaţă trebuie admirat turcoazul Oceanului Indian. Un sejur în Maldive va fi ca o evadare în paradis, unde veţi cunoaşte luxul suprem, iar vacanţa însăşi va fi de 5*+.

Mauritius

Este o insulă înconjurată de recife de corali, cu plaje de nisip alb, vegetație tropicală și lagune turcoaz. Căutaţi să vedeţi cele mai rare timbre din lume la Muzeul Blue Penny sau scheletele de păsări dodo la Muzeul de Istorie Naturală. Multe suveniruri găsiţi în piaţa centrală, de pe malul mării sau din centrele comerciale de pe insulă.

Phuket

Este o altă destinație exotică și cea mai mare dintre insulele Thailandei. Ce să faci aici? O vizită la Templul Wat Chalong sau la Phuket Fanta Sea ori la cele două cascade Ton Sai Si Bang Pae. Centrul spiritual al insulei: Templul Wat Chalong este frumos decorat și are formă de turn piramidal, cu mai multe etaje suprapuse.

Rio de Janeiro

vestit pentru carnavelele din fiecare an, oraşul brazilian poate oferi şi altceva în afară de distracţie. Pentru a gusta din cultura, arta şi istoria regiunii, intrați în muzeele din centrul orașului. Pentru o privelişte de neuitat, mergeţi până la statuia lui Hristos – Cristo Redentor sau optaţi pentru plimbări pe plajă, cele mai vestite fiind Copacabana, Ipanema sau Arpoador.

India

Este locul unde vă puteți bucura de libertate absolută. I se mai spune Tărâmul cu o mie de zei, cu sute de triburi şi culturi diferite. Dacă sunteţi hotărâţi să vizitaţi India, vă aşteaptă experienţe de neuitat: o baie în Gange, râul sfânt sau în locuri minunate pentru scufundări. Iubitorii de excursii pot explora împrejurimile făcând safari, călare pe cămile sau elefanţi.

Nu vă mai rămâne decât să vă decideți la una dintre destinațiile ce au intrat în acest trend, Black Friday, mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă și, cred eu, cel mai original cadou ar fi două vouchere de călătorie spre “oriunde”.

Spor la “Black Friday-week” vă doresc!