WINDOWS 12! Cum? De ce? Când?

Mai ții minte când Microsoft a spus că Windows 10 va fi ultimul Windows? Pentru că nu mai era nevoie de încă o versiune, și update-uri trimestriale și anuale vor fi suficiente ca să facă din acest sistem de operare, cel mai bun și mai popular sistem de operare de pe planetă?

Ei bine, Windows 11 a fost lansat oficial de mai bine de un an, am făcut deja vreo 3 clipuri pe seama lui și uite că e momentul să vorbim despre Windows 12… POFTIM? DEJA? DE CE?

Uite pentru că Microsoft poate! Oficial nu se vorbește nimic despre noul WIndows 12, însă atunci când o să vină, prin toamna lui 2024 (stai liniștit, ești încă în siguranță cu versiunea piratată de Windows 11, deși e mai ușor ca niciodată să îl instalezi pe un PC nou), WIndows 12 o să fie cel mai cool și mai sexy OS de pe planetă. Pentru fanii hardcore Microsoft. 

DE CE AVEM NEVOIE DE UN NOU WINDOWS?

Păi uite care e treaba, nu avem, Microsoft are nevoie. E și motivul pentru care avem WIndows 11. Nu poți convinge suficienți oameni să instaleze update-urile care vin cu funcții noi, mulți le amână la nesfârșit iar Microsoft are nevoie de adopție. În plus, noile servicii și funcții nu pot fi instalate pe sisteme de operare mai vechi, ca WIndows 10 sau WIndows 7. 

Și uite așa, Microsoft și-a încălcat cuvântul și a lansat o nouă versiune de Windows, pentru adopție. E mult mai tentant să instalezi un OS nou, care mai arată și diferit, mai ales că ți se promite că merge mai repede decât cel vechi. Și e mult mai sigur. Și mai frumos, și mai util. La același preț.

Și Microsoft e o companie de cifre, au nevoie de utilizatori pe care apoi să îi convingă la un abonament XboX, ceva jocuri pe ici pe colo, servicii de stocare, programe ușor de folosit care vin gata instalate, iar tu trebuie doar să plătești ca să le folosești. Serviciile auxiliare sunt cele care aduc bani, nu sistemul de operare în sine. De aceea Microsoft îți mai dă încă voie să faci upgrade de la WIndows 10 sau chiar WIndows 7 la 11. Încearcă să bagi un cod de la un PC mai vechi, pentru noul WIndows 11, și să vezi acolo surpriză. 

Scopul e să te aducă în platformă, că se descurcă ei după aceea să îți recomande să îți cheltui banii ca să te distrezi, sau eventual să auzi sunet pe 5.1 canale. Nu de alta, dar degeaba o făceau PC-urile de acum 15 ani pe gratis, acum trebuie să plătim licența aia afurisită la Dolby. 

În plus, Microsoft nu îți poate băga pe gât atât de mult Microsoft Edge, pe WIndows 10 așa cum o face pe WIndows 11. La fiecare update major, apare din nou Cortana, Bara de căutare, meniurile pe care le-ai dezactivat și desigur Microsoft Edge, care surpriză, e deja logat cu contul tău de Chrome pe care îl fură de la acest browser.

Așadar, Windows 12 va veni probabil în 2024, și sper să arate la fel de bine ca imaginile generate de AR4789, un pasionat care a regândit interfața sistemului de operare pas cu pas, în acest concept interesant. Nu sunt imagini oficiale, și nu vom ști cu siguranță cum arată decât atunci când va fi lansat.

SĂ VORBIM SERIOS, AI NEVOIE DE UN NOU WINDOWS?

Probabil că nu, majoritatea dintre noi nu au nevoie efectivă de un nou sistem de operare. E chiar bătaie de cap pentru mulți să îl instaleze sau să facă upgrade, și acea notificare simplă de a îți face backup de date ca să nu le pierzi când se intalează noua versiune îi face pe mulți să nu meargă mai departe. Pur și simplu nu vor bătăi de cap, de ce să îl schimbi dacă merge.

Mai avem și anul sabatic, în care un sistem de operare nou se calibrează, apar drivere cu probleme, update-uri software cu probleme, procesoare cu probleme, și până își reglează toți driverele mai durează.

Problema e că Microsoft o să îți spună, de altfel pe bună dreptate, că nu vei mai obține suport și securitate pentru versiunea veche de Windows. În cazul tău, dacă ai deja WIndows 10, în 2025 acesta nu va mai primi suport și update-uri. Și uite așa te simți cam obligat să faci upgrade la 11 sau de ce nu, la 12. Că na, nu ai de ales.

Pe de altă parte mi se pare rezoonabil de mult să ții un sistem de operare timp de 10 ani. La Apple deja ai probleme după 5 cu versiunile mai vechi, care nu vor să își facă update, mai taie din funcții precum airplay, sau chiar refuză să instaleze softuri noi până nu faci update.

WINDOWS 12, E NECESAR

E necesar.. Știi cum spune cântecelul. E necesar mai ales pentru viteză, pentru gameri cărora li s-au promis update-uri semnificative, și chiar li s-au pus bețe în roate cu anumite drivere, dar în mare parte Microsoft a livrat. Asta o demonstrează și adopția lui Windows 11, mult mai bună decât a lui Windows 7. Mai e până ajunge la cifrele lui Windows 10 e drept, dar 11 are abia un an, pe când 10 împlinește deja 6 ani. Sistemele de operare noi au într-adevăr o construcție diferită, unde dezvoltatorii pot crea jocuri mai rapide cu grafică mai bună, și pot beneficia de funcțiile noi ale procesoarelor. 

Partea de securitate nu este nici ea de neglijat, așadar, vei avea presiune să treci la un sistem de operare mai noi, din cauza anumitor programe pe care le folosești, acasă și mai ales la birou. Așadar, ne vedem în 2024, înainte și la momentul lansării, ca să îți spun cum să îl instalezi, care sunt limitările și să îți povestesc toate funcțiile noi cu care vine.