VIDEO – Ce sistem de răcire trebuie să alegi pentru procesor, adică ce cooler

Știu, cooler este un termen care nu și-a găsit rădăcini în limba română, însă cam așa îl vei identifica pe multe din site-urile care vând componente pentru PC. Așadar, care este cooler-ul potrivit pentru procesorul tău?

Aș vrea să îți spun că este simplu, că sunt două modele, unul pentru AMD și unul pentru Intel. Din păcate nu. Există coolere pentru procesor de la 25 de lei la 1000 de lei. Chiar și mai mult dacă ai fantezii cu freon sau azot. După caz.

Nu există cooler-ul perfect, însă sfatul pe care ți-l pot da este să te ferești de cele sub 100-120 de lei. Nu sunt foarte diferite față de bucata de fier care vine cu procesorul.

Dacă stai pe internet cu căștile pe urechi atunci e bun și acela. Dacă vrei însă un sistem foarte silențios care să se răcească și bine trebuie să scoți din ce în ce mai mult din buzunar.

Soluția cea mai bună este să mergi pe un cooler mai scump, mai ales că majoritatea suportă o plajă foarte mare de procesoare, de la ambii producători. Așa nici măcar nu e nevoie să îl schimbi de fiecare dată când schimbi computerul, mai ales că procesoarele devin din ce în ce mai reci pe măsură ce se înnoiesc.