[VIDEO] MITSUBISHI ASX – Trei stele?

Cuvinte puține îmi vin în minte acum, când mă gândesc ce să scriu despre Mistubishi ASX. N-a fost un test foarte fericit pentru că mașina avea niște greieri care mi-a deranjat maimuțele din craniu. Noroc cu albumul lui Doc, HD, care a calmat imediat greierii cu poezie pe beat. Și pentru că tot eram pe beat zgomotul suspensiilor a fost acoperit.

Lăsând aceste două situații la o parte… Poate cu greierii am avut noi ghinion. Mașinile de test-drive trec prin situații dificile și uneori inutile pe parcursul vieții scurte într-un parc de importator. Să știi însă că astfel de probleme pot fi reparate cu garanție.

Hai să vorbim despre mașină. ASX nu este un SUV obișnuit. E moale din toate punctele de vedere. Cu un scop, să fie ușor de condus și manevrat prin oraș. Plus poziția înaltă la volan și falsa impresie că e mai sigură prin trafic decât o mașină mică.

Partea bună e că actualul ASX se pregătește de pensie. Ai la dispoziție un model matur, trecut deja cu mult de prima tinerețe. Așa că eu mă aștept la niște lichidări de stoc. Altfel, ASX are un preț foarte bun. Aproximativ 20.000 euro pentru o motorizare diesel. Eu aș alege Invite pentru că nu am nevoie de lumini de zi cu Led și nici de jantele de 18 inch.

Sau, poți să mai aștepți un pic pentru al doilea facelift, care vine din toamnă.

Te las acum cu testul nostru. Lasă-ne, într-un comentariu, părerea ta despre Mitsubishi ASX.