VIDEO – Cât de inteligentă este o rețea electrică

Problema cu aerul…

Nu mă voi transforma într-un activist notoriu care o să te sâcăie în fiecare zi cu punctul lui de vedere. Am învățat însă, să fiu mai atent cu mine, cu ce mănânc, și cum trăiesc. Vine odată cu vârsta spun unii, și au dreptate.

Acum câteva zile am fost la Milano. După un zbor anulat de dimineață am sărit într-un alt avion după-masa, apoi într-un tren și iată-mă în mijlocul unui oraș turistic cu 1.35 de milioane de rezidenți și mai mult de 8.8 milioane de turiști în fiecare an. E mult, iar Milano are o problemă gravă cu poluarea, una inexistentă dacă te uiți pe site-urile de monitorizare a aerului oficiale. Nu am făcut teste pe acolo, încă, dar intenționăm să o facem.

Am fost acolo la invitația celor de la Enel, pentru evenimentul #EnelFocusOn, a 18-a ediție, unde am discutat despre cum și când ne vom îmbunătăți viața, în cel mai inteligent mod posibil.

Ca o mică notă, pentru a pune cele de mai sus în context, săptămâna trecută am avut o revelație. Mi-am dat seama că motivul principal pentru care nu reușesc să mă odihnesc este aerul din casă. Bucureștiul are 2.1 milioane de locuitori documentați. Probabil de două ori pe atât în realitate. În oraș există de asemenea peste 1.2 milioane de mașini, dintre care o mare parte sunt în mișcare dimineața și seara. Din nou, o poluare mare a aerului.

Am cumpărat așadar un purificator de aer, cu 4 filtre, toate căsuțele bifate ca să pot dormi mai bine. Și am reușit. Cele 7 ore pe care le petrec acasă în dormitor sunt acum mult mai odihnitoare. Dimineața următoare ies însă tot afară.

Acum, revenind înapoi la Milano, situația este puțin mai îngrijorătoare. Aerul este atât de greu și de îmbâcsit încât după o oră de stat afară, dacă ai nasul mai sensibil, o să simți că te ustură și singurul lucru pe care îl mai simți este mirosul de petrol ars. Acum, Milano nu are prea multe mașini, nu? Dimpotrivă, are foarte multe mașini! Sunt peste tot, parcate pe două rânduri la marginea străzii, pe trotuare, în spatele unor garduri de plasă tot pe trotuare, și chiar și pe părculețele dintre sensurile de mers. Fostele părculețe actualele parcări forțate. Și nu sunt numai mașini..

Pentru că orașul a fost construit acum multă vreme, atunci când mașina era doar idee în visele a doar 10 oameni pe acestă planetă, străzile sunt înguste și nu permit extinderea lor. Așadar, toată lumea care nu are o mașină are un scuter, vechi de vreo 10 ani, fără nici un fel de filtre la evacuarea aerului, și îl au din pură necesitate, pentru a se putea deplasa dintr-o parte în alta a orașului, mult mai rapid decât cu o mașină, nu? Laurențiu?

Așadar, avem o problemă

Mașini electrice și scootere, desigur! Pentru că nu vei putea renunța niciodată la comoditate vor exista mașini pe stradă. Sigur, o soluție viabilă ar fi un sistem de transport public electric, foarte bine pus la punct. Sau, și acesta pe lângă cele menționate mai devreme. Un exemplu în acest sens este Shenzen, unde nivelul de calitate al aerului este excelent. Autoritățile gândesc în viitor și au interzis tot ce poluează, oferind în schimb autobuze electrice și subvenții serioase pentru achiziția de scutere electrice. E liniște, aer curat, și te simți ca în viitor.

În 10 ani de acum încolo vor fi de 100 de ori mai multe mașini electrice pe străzi. Și în parcări. Și atunci va apărea o altă problemă… de unde facem rost de curentul electric necesar să le încărcăm pe toate simultan, mai ales noaptea. În momentul de față, mai toate orașele mari au probleme cu rețeaua electrică. Sunt mult mai multe pene de curent acum, în 2019, față de acum 10 ani.

Care este soluția?

Enel are o soluție pentru asta, și desigur, folosește tehnologia. O vor implementa în San Paolo, un oraș cu peste 12 milioane de rezidenți. Este vorba de o rețea inteligentă de distribuție a curentului electric, care conține mulți senzori, contoare inteligente, inteligență artificială precum și maparea completă a orașului. Aceasta din urmă va fi realizată cu niște mașini, electrice desigur, um este acest Nissan Leaf, sau cu oameni, plătiți să poarte un rucsac de 20 de kilograme cu multe camere și sisteme de înregistrare și poziționare precisă de tip GPS. PS, ai voie să cari doar câte o oră acest rucsac dacă te angajezi pentru asta, și doar în locurile unde nu poți ajunge cu mașina. E un chin să te apuci să cartografiezi orașul și toate cotloanele sale, însă odată ce va fi terminat, rețeaua de distribuție va fi în mare parte automatizată.

Asta înseamnă că dacă există probleme de supratensiune sau căderi într-un cartier, rețeaua va redirecționa curent electric dintr-o altă parte a orașului, de unde nu este folosit, în doar câteva zecimi de secundă. Becurile din casă nici nu vor avea timp să clipească. Această rețea inteligentă se numește Network Digital Grid și dacă te gândești și mai mult în viitor răspunsul este da, va fi deschisă și altor dezvoltatori pe viitor, care pot crea servicii și aplicații pe baza acesteia. E mai interesant decât pare, și va fi spectaculos atunci când va fi realizată.

Apropo de această rețea inteligentă, chiar și bateriile mașinilor electrice lăsate la încărcat vor putea fi folosite pentru a alimenta un cartier în caz de urgență, iar aceste încărcări/descărcări se vor face automat și recompensate pe măsură.

Alături de panourile fotovoltaice care se instalează continuu în toată lumea, vom avea suficientă energie verde, cât să folosim doar pe post de rezervă de urgență soluțiile care sunt acum atât de poluante.