[Video] Gadget-urile tale pot avea o viață mai lungă cu The Cashbox

Am fost acum câteva zile la niște prieteni să îi ajut cu o chestie, simplă pentru mine: asamblarea și instalarea unui nou computer. Știu, de obicei asta se întâmplă la magazin atunci când îl cumperi, însă nu a fost cazul și aici. Pe scurt, sistemul nou a fost 2300 de lei. Cel vechi, luat acum vreo 7 ani, mai valorează acum cam 200 lei, asta dacă găsești pe cineva să îl cumpere. Morala este din nou simplă: electronicele se devalorizează repede și bine.

Ce faci cu electronicele vechi?

Devalorizarea depinde de gadget, însă regula e aceeași, după mai mult de 5 ani mai bine îl faci cadou sau îl dai părinților. Sper totuși că nu îl ții atât de mult. E valabil atât pentru computere cât și pentru smartphone-uri sau alte dispozitive. E într-un fel normal, dacă și producătorii scot unul sau două modele pe an. Cel mai bine încerci să scapi de el când e ”în floarea vârstei”, adică după un an doi de la cumpărare.

Dacă vrei să îl valorifici atunci când vrei să îți cumperi unul nou, de obicei îl pui la vânzare pe forumuri sau alte site-uri de anunțuri. De aici începe distracția! Negocieri de prost gust, o mulțime de samsari care stau la pândă și îți oferă jumătate din prețul cerut și insistă că ”vin acum să îl iau” sau oferte de schimburi pentru orice. Am auzit de oferte de schimb și pentru mașină sau pentru casă. Negoțul e punctul nostru forte.

Mai puteți merge la amanet, acolo însă iau și pielea de pe tine și mai vii și cu bani de acasă. Acum poți alege o soluție mai simplă, și mai elegantă: The Cashbox.

Ce este The Cashbox?

Este un fel de… pușculiță la nevoie. Este un magazin unde se inversează rolurile. Te duci în primul rând să vinzi produsul tău. Poate să și cumperi dacă vezi ceva care te atrage, dar în primul rând să vinzi. E deschis de luni până vineri de la 10 la 7 seara și am dat și eu o fugă în prima zi ca să văd cum funcționează. Vezi în clipul de mai jos care a fost experiența mea și citește și mai departeruncă o privire să vezi și cum funcționează.

Cum funcționează?

Ia cutia cu ce accesorii mai ai la gadget-ul pe care vrei să îl vinzi și mergi cu ele la magazin. Nu spune că nu mai ai cutia, știu că ai păstrat-o în caz de ai nevoie pe la garanție. Acolo, produsul va fi evaluat, și în funcție de starea acestuia ți se va spune cât poți primi pe el. Nu știu dacă e loc de negociere, nu am încercat. Am fost de acord cu suma primită pe telefonul meu.

Am spus mai devreme că se devalorizează repede, nu încerca să vinzi produse mai vechi de 2-3 ani. Nu mai vrea nimeni un smartphone din 2012, chiar și cele de 400 lei lansate anul acesta sunt mai bune.

Vei completa o declarație pe propria răspundere prin care declari că produsul pe care îl vinzi este al tău, propriu și personal. Nu te speria, e normal. Dacă ai la îndemână factura veche poate nu ar strica să o iei cu tine.

Băieții s-au mișcat foarte rapid, știu produsele, valoarea lor de nouă și cea de second-hand și îți vor oferi un preț bun, poate chiar mai bun decât cel de pe forumuri.

Poate seamănă cu un amanet, însă e departe de acest concept. În primul rând primești banii pe loc. Este o consignație, ei vor vinde mai departe produsul luat de la tine, însă tu nu mai ai nici o treabă.

Merită?

E un serviciu, nu ai de unde ști decât dacă îl încerci personal. Fiecare produs are o valoare diferită, și fiecare dintre noi are un scop diferit pentru care vinde acel produs. Eu zic că merită, și asta din câteva motive simple: nu mai intri în nebunia negocierilor fără sfârșit, nu te mai întâlnești cu necunoscuți pe la metrou. L-aș recomanda mai ales celor care nu au o vastă experiență în sportul acesta extrem al negoțului cu produse folosite.

Uite așa gadget-urile tale pot avea o viață mai lungă, le mai folosește și altcineva după tine și nu ajung uitate prin vreun sertar pe care îl deschizi odată la 5 ani.