Ce tricoturi să alegi în sezonul rece

Iată că ne aflăm din nou în acea perioadă din an când tricotajele revin în centrul atenției. Fie că vorbim de haine sau accesorii, cașmir sau lână, toate sunt o alegere foarte bună când vine vorba de ținutele de exterior. Asta în primul rând datorită texturii și proprietăților excelente de reglare a temperaturii. Cu alte cuvinte, în sezonul rece tricotajele sunt elemente vestimentare de referință și trebuie să ai măcar câte unul din fiecare. Dacă ții la confortul tău termic, dar și la sănătatea ta. 

Frigul nu este un inamic căruia trebuie să-i ții piept cu stoicism fără să te protejezi. Din contră, este important să te bucuri de o stare de confort, să-ți protejeti tot corpul de frigul excesiv, dar mai ales extremitățile. În primul rând, frigul acționează ca un vasoconstrictor, ceea ce înseamnă că duce la îngustarea vaselor de sânge. Cu alte cuvinte, sângele cald circulă mai greu prin organism, deci ajunge mai greu la extremități și nu numai. Asta înseamnă că inima ta va munci mai mult pentru a te menține o temperatură optimă, ceea ce se traduce în ritm cardiac crescut și tensiune arterială. Acest lucru crește riscul de a suferi un infarct de miocard, cu atât mai mult dacă îți expui corpul la șocuri termice. Dar despre cum ne afectează frigul și mai ales cum ne protejăm, vom vorbi cu altă ocazie.

Să trecem acum la subiectul discuției noastre. Am ales pentru tine cinci elemente tricotate care să nu-ți lipsească din garderobă.

Pulover sau cardigan

tricoturi

Elementul central al oricărei ținute de iarnă, puloverul tricotat nu trebuie să lipsească din gaderoba ta. Fie că alegi lâna, bumbacul sau cașmirul, trebuie doar să găsești modelul care ți se potrivește cel mai bine. Poți alege dintr-o gamă variată de modele, în funcție de mai multe caracteristici. Vorbim aici despre gulere diferite, precum cele de tip maletă, în “V” sau tip șal, dar și diferite modele de împletituri. În plus, poți alege fie un pulover clasic, fie unul cu fermoar sau, preferatul meu, cardiganul. Ideal pentru ținutele lejere și foarte ușor de adaptat mai multor condiții.

Maletă

tricoturi

Deși există și pulovere cu guler tip maletă, cea clasică este o idee bună pentru ținutele elegante, dar și smart casual, asta datorită texturii. Se poate adapta unui sacou ori unui blazer și poate de asemenea să fie asortată cu jachete de piele, ori din denim. Practic, versatilitatea este cuvântul care descrie foarte bine acest element vestimentar. Ți le recomand pe cele din bumbac 100% pentru un buget redus, iar dacă îți permiți și vrei să investești, cele din cașmir ori lână merino sunt o alegere bună. 

Căciulă

În sezonul rece este crucial să-ți protejezi capul de frig, mai ales dacă obișnuiești să te speli pe cap chiar înainte să pleci, te tunzi foarte scurt ori suferi de calviție. Capul este o parte importantă a corpului și necesită grijă atunci când temperaturile scad dramatic. Pe timpul sezonului rece durerile de cap sunt mult mai frecvente decât în alte perioade, iar frigul influenţează direct apariţia cefaleei. De aceea este foarte important să nu-ți neglijezi capul. Nu știu tu, dar eu mă regăsesc printre aceia cărora nu le stă bine cu aproape nici un accesoriu pe cap, fie că vorbim de bască, șapcă, pălărie sau căciulă. Conformația și forma capului meu nu-mi permit să port aproape nici un fel de accesoriu pe cap. Însă, există unele soluții de compromis pentru toată lumea. Ideea este să nu renunți și să cauți accesoriul care să te avantajeze.

Fular

Un alt accesoriu tricotat care este bine să nu-ți lipsească din garderobă este fularul. Fie că alegi unul tubular, unul colorat sau unul supradimensionat, pentru sănătatea, dar și pentru cofortul tău termic, faci o alegere bună. Nu trebuie să alegi un fular mare, voluminos și colorat dacă nu te atrage ideea. Deși crede-mă, este foarte călduros! Poți alege unul clasic, simplu, pe care să-l înfășori la baza gâtului. Zona gâtului este adesea expusă la frig și pe acolo pătrunde gerul și astfel senzația de disconfort. Dacă vrei un model ușor de îmbrăcat și care nu-ți dă mari bătăi de cap alege modelul tubular.

Șosete

Nu-mi spune! Primul tău gând a zburat la șosetele împletite ale bunicii pe care dacă vrei să le încalți trebuie să-ți iei încălțăminte cu două-trei numere mai mari. În plus, de cele mai multe ori aceste șosete sunt tricotate din lână, deci nu sunt foarte plăcute la atingere, mai ales pentru alergici. Ei bine, nu mai este cazul pentru asemenea gânduri. Există o mulțime de modele interesante, din bumbac, cașmir sau lână structurată care oferă confort termic fără compromisuri. Eu le prefer pe cele înalte din cașmir și cu modele colorate.