[VIDEO] – Softurile și patentele de invenții sunt aurul viitorului

Dați-mi control asupra softurilor pe care le rulează omenirea și nu-mi mai pasă cine tipărește banii – cam așa ar putea fi parafrazat și adaptat la noile realități economice vestitul citat atribuit de istorie lui Mayer Amschel Rotschild, întemeietorul celei mai cunoscute dinastii bancare din universul explorat deocamdată. Iar evoluția către această nouă paradigmă a comerțului, averii și chiar puterii ar trebui să-i surprindă doar pe cei naivi sau pe sărmanii neînzestrați cu viziune. Moneda bătută din metal prețios, terenurile bine plasate și investițiile pe bursă vor fi nevoite în curând să își plece capul cu umilință în fața noii avuții a mileniului – creația intelectuală din domeniul științei informațiilor. De fapt, procesul se derulează deja în fața ochilor tăi, trebuie doar să fii atent. Îl mai știi pe ochelaristul clasei, mereu cu nasul în computerul lui, și care acum scoate milioane din programare? Dintre cei ca el se vor alege noii mandarini ai noii ordini digitale mondiale.

Este, dacă vrei, o formă neașteptată de re-democratizare a accesului în vârful societății, unde pot acum spera să ajungă toți cei cărora soarta le-a hărăzit talentul de a scrie coduri complicate și inspirația de a crea programe pentru ziua de mâine. Era informaticii resetează regulile jocului și lasă din nou bătrâna și cinstita selecție naturală pe criterii de inteligență pură să treacă la manșă. Formula este deja viabilă și le-a permis unor tocilari de geniu să devină multimiliardari înainte de 30 de ani, pornind aproape de la zero. Îi știi sigur pe Bill Gates, Steve Jobs sau Mark Zuckerberg, noii îmbogățiți ai epocii digitale. Nu e ușor să ajungi ca ei, dar nu e nici imposibil. Asta e frumusețea!

Despre felul în care viziunea și inspirația îți pot pava cu aur calea spre viitor explică pe larg omul de afaceri George Haber, de la care mai afli, în interviul de mai jos, și cum a reușit compania Microsoft să scoată bani de pe urma unor softuri Android. Asta da idee de milioane!