Primăvara, un anotimp pe care iubesc să-l urăsc

Primăvara vine în încheierea acelui patrulater al groazei pentru bărbați, format din Valentine’s Day, Dragobete, întâi și opt martie. O punte peste anotimpuri, echivalentă cu patru lovituri în ficații masculini, aceste sărbători dedicate mai mult femeilor și ținute în special de ele vestesc renașterea naturii la viață după iarna cea lungă. Fapt ce mă bucură. M-am săturat de frig și mocirlă mai mult decât de sentimentalismele gagicilor. Cântecul clasic ”Vine, vine primăvara” începe în preajma fiecărui martie să-mi bântuie mințile, odată cu încălzirea vremii. Hai să parcurgem împreună o scurtă trecere în revistă a motivelor pentru care ne place sau nu primăvara.

• La mintea cocoșului este că reîntoarcerea zilelor călduroase reprezintă cel dintâi motiv pe lista bucuriilor primăvăratice. În oricare alte condiții, cum să renască Natura? Verdeața scoate capul de sub zăpezile care încă nu se dau bătute, iar ghioceii sunt markerul standard că vremea a apucat-o ireversibil spre temperaturi cu plus. Tot ghioceii o apucă, săracii, spre intersecțiile din București, în ghearele speculanților de la semafor, la fel de enervanți ca și gâzele ce învie odată cu restul naturii. Din categoria insectelor de primăvară, pe mine mă disperă în mod special albinele, aviație inamică specializată în înțepături dureroase, și ploșnițele de grâu, adică lighioanele alea verzi și urât mirositoare, care intră pe geam taman când vrei să aerisești.
• Adio straturilor peste straturi de țoale! Aparent, o cămășuță și o jachetă sunt îndeajuns pentru a ieși din casă. Mai arunci și o pereche de blugi, ca nu cumva să fluiere după tine femeile, și te-ai scos. Trist este că șuncile adunate pe timpul iernii devin și mai evidente, odată rămase fără camuflaj. Consecințele jumărilor sunt o problemă, însă țeapa pe care ți-o poți trage singur în zona termic-vestimentară e și mai dureroasă. Și tu ai ieșit, măcar o dată, în martie îmbrăcat lejer, păcălit de soarele zâmbitor, iar la destinație te-ai pomenit cu viscol.
• S-a zis cu gerul iernii care nu te lasă să stai cu mâinile pe telefon, acum poți da scroll pe Facebook în timp ce aștepți autobuzul. Poți să și combini femei pe Tinder cât aștepți legătura cu preorășeneasca. Ba chiar poți să faci mișto de cocalari, îți faci un cont fals și începi să te conversezi cu ei. Poți să o urmărești pe fosta, să vezi dacă mai umblă prin Nuba sau dacă a schimbat clubul. Partea proastă apare abia când îi remarci noile poze, cu recenta sa cucerire: un bulldog cu ceafă groasă și ”benveu”.
• Mărțișorul și ziua femeii. Întâi și opt martie sunt două sărbători cu femei, despre femei și împotriva bărbaților, care se amăgesc cu gândul că lor le rămân celelalte 363 de zile ale anului. În zilele pasiv-agresive de sărbătoare a feminității, ai ocazia să-ți impresionezi cu flori, mărțișoare, felicitări, poezii siropoase sau (după caz) cereri în căsătorie toate doamnele și domnișoarele din viața ta: iubita, amanta, mama (vezi să n-o ceri pe ea!), vecina de la doi care te urmărește, polițista care-ți dă amendă și fosta colegă de liceu care acum face videochat. Reciprocitatea acestui sentiment s-ar putea să valoreze cât un credit de nevoie personale.
• Sărbătorile pascale. E în fișa postului nostru de români să ne manifestăm evlavia la un șpriț cu finii, nașii sau orice alte rude nevăzute de un deceniu și jumătate. Cu această ocazie, bârfim jumătatea ailaltă de neamuri, care n-a ajuns la paranghelie. Odată încheiată sesiunea de colportare a informațiilor semiadevărate despre familia îndepărtată, poți trece la adevăratul motiv pentru care v-ați reunit: îndopatul-viteză și ghiftuiala-rezistență. Poți face asta cu ochii pe TV, de unde afli că jumătate de țară n-are ce pune pe masă de sărbători, în timp ce ailaltă jumătate se îmbuibă până când ajunge la urgențe.
• Întâi Mai muncitoresc, în mod paradoxal, nu este despre muncă. Este despre liber. Litoralul se umple cu raveri care dansează până dimineața la Sun Waves și care lasă urmă pe plajă nisipul îndoit cu chiștoace. Luminișurile din apropierea orașelor devin populate de burtoși, la pachet cu alte „benveuri”, manele, grătare și copii isterici. Adulții sfărâie micii pe grătare și se bucură de natură în timp ce sparg o sămânță la un PET de bere, în ambianța sonoră a celor mai noi melodii populare, dance, pop, rock și ce-o mai fi. În urma lor rămân pitoreștile mormane de gunoi, pe care o să le strângă ecologiștii, undeva prin toamnă.

Mă enervează în schimb cu siguranță următoarele chestii:

• Alergia. Sunt sigur că și tu cunoști pe cineva care este alergic la polen, la puful de plopi sau la mai știu eu ce altă minune a primăverii. Eu am un prieten sensibil, care de pe la jumătatea lui martie stă mereu cu ochii roșii, cu șiroaie de lacrimi și cu mucii până la rever. Strănută de-i sare capul, nasul îi este iritat de la prea mult șters, e imposibil să porți o discuție cu el, iar pe stradă primește condoleanțe de la necunoscuții impresionați de bocetele lui aproape profesioniste.
• Vremea imprevizibilă. Am mai zis de ea, dar trebuie să o mai denigrez o dată. Nu e de vină Florin Busuioc dacă seara anunță soare și cald, iar dimineață picură mocănește din cerul gri sau, mai rău, dacă pleci în cămașă dimineața și seara te întorci zgribulit de viscol. E de vină vremea, mai schimbătoare decât fidelitatea unei adolescente.
• Astenia de primăvară. Dacă n-ai suferit de ea, te felicit. Eu mă număr printre victimele ei. Nu mă pot bucura de copacii înmuguriți și de rândunelele care se întorc, pentru că depresia, durerile de cap, lipsa cronică de chef și toate celelalte simptome te bagă-n starea aia de parcă toată viața ai citit Emil Cioran. Și l-ai luat de bun.

Cu bune și cu rele, primăvara este, totuși, un nou început. O șansă de a fructifica toate ocaziile apuse o dată cu venirea toamnei trecute. Îți poți recăpăta viața socială și să ieși în parc, sub razele năzuroase încă ale Soarelui. Oricât ar fi de enervante minusurile acestui anotimp, plusurile parcă trag mai greu la cântar. În fond, fiecare anotimp are farmecul său și trebuie să le iubim pe fiecare în parte.