Mobile World Congress – Ierusalimul pasionaților de tehnologie

Mobile_World_Congress

Să știți că nu mă fofilez. Fac parte din aceeași ”sectă” din ce în ce mai numeroasă, a adepților celor mai puternice procesoare, a celor mai frumoase și non-pixelate ecrane și a celor mai scumpe dispozitive mobile. Pentru religie faci orice.

Acest Mobile World Congress este o reuniune anuală a reprezentanților acestor secte. Suntem și noi ”scribii” invitați dar nu peste tot. Mai trebuie să dăm și din coate ca să aflăm ce vor marii patriarhi Samsung, HTC, Sony și alde Huawei, Lenovo sau ZTE să arate poporului. Așadar, ce minuni așteptăm să vedem la zidurile sfinte, din sticlă de la Barcelona?

Resolution-Comparison-Screen-Zoomed-In

Ecrane nu neapărat mai bune, dar ceva acolo #casănufierău

În primul rând, noile cruci nu vor fi placate cu aur ci doar puțin mai bine suflate și ceva mai bine finisate. Lăsând la o parte metaforele, nu vom vedea o revoluție a smartphone-ului. Devine omniprezent ecranul QHD (2560×1440 pixeli) asta se preconizează pentru Galaxy S6 și HTC One M9. Și Sony lucrează la o iterație pentru actualul Xperia Z3, un Z3 pe steroizi am putea să îi spunem. Huawei și ZTE sigur pregătesc și ei ceva în acest sens, la fel și Xiaomi, Oppo și celelalte companii de origine asiatică despre care acum 3 ani nu știam nimic.

iPhone6Plus

Aluminiu nu tablă, policarbonat și nu plastic

HTC One M9 va fi tot din aluminiu ca să nu reinventeze succesul lui M8 ci mai degrabă să îl continue. Samsung Galaxy S6 pășește și el ușor pe urmele lui HTC și ale lui Apple și se zvonește că va avea haine noi și drepte, tot din aluminiu. Pentru că, dacă este ceva mai valoros și mai greu de prelucrat ca aurul în lumea asta, acela este aluminiul. Nu vă umplu capul cu teorie industrială însă aurul se toarnă iar aluminiul se frezează. Ghici care proces e mai costisitor. Sunt de acord cu ideea că de multe ori nu îți iei lucruri practice ci mai degrabă pentru că arată bine. Să îți iei un smartphone construit din materiale ușor degradabile de la buzunarul de la blugi și să îl acoperi în secunda doi cu o carcasă de cauciuc este ca și cum ai îmbrăca-o pe mireasă cu o canadiană. Să nu o ia frigul în ziua nunții.

Snapdragon

Mai mulți cai putere! Și apoi să ne încolonăm cu viteza legală!

Un alt mit este cel al performanței. Vom vedea anul acesta creșteri nu foarte spectaculoase de performanță, însă suficiente ca reclamele cu ”More Powerful Than Ever” să fie 5% adevărate. O creștere la procesor până la un 2.5 GHz pe fiecare din cele 4 sau 8 nuclee. Cu memoria RAM sunt de acord, cu cât mai multă cu atât mai bine. Asta îi oferă mai multă putere unui smartphone, putere să ruleze și Facebook și Instagram în același timp. E ca la calculatoare când am descoperit dual-channel. De la 1 GB am trecut la 2 și apoi la 4. De fiecare dată când îmi mai permiteam un Dimm pentru Pentium-ul 4 simțeam că prinde aripi.

Să te învăț un secret. O idee care pe mine unul mă agasează și puțini o știu. Chiar dacă telefoanele se laudă cu 4 sau 8 nuclee ale procesorului, majoirtatea folosesc în mod constant unul sau două. Și procesorul grafic. Istoria PC-urilor se repetă, acum în cazul dispozitivelor mobile.

low battery

Mi-am uitat încărcătorul acasă. Nu îmi pasă.

Uite, asta aștept să nu mai aud. Nu pentru că ar fi deranjant pentru că o spune mai toată lumea cel puțin odată pe zi ci pentru că sunt un sufletist de felul meu. Înțeleg durerea tuturor, și de multe ori pot să ajut o singură persoană cu bateria externă pe care o port la mine. Nu comparăm cu telefoanele de acum 10 ani, nu e același lucru.

Bateriile nu au evoluat prea mult. Asta e o realitate. Singurul lucru pe care l-au făcut producătorii este să optimizeze consumul la fiecare nouă generație de procesoare. Așa se obține tot, aproximativ o zi de autonomie ca și acum 3 ani. Dar totuși, când încarci un joc autonomia scade la 5 ore, pentru că procesorul e mai puternic, deh.

Vom vedea ceva producători cu celule portabile pe hidrogen, alții cu acumulatori de capacitate mare dar miniaturizați, și fel de fel de soluții de a îi mai da ceva energie mobilului tău. Uităm de tehnologia solară. Nu este încă eficientă și ieftină pentru a fi un gadget de nădejde, cel puțin nu la dimensiuni reduse.

InternetOfThings

Internetul tuturor lucrurilor…

E cu bătaie lungă discuția asta, atât de lungă încât până și ponositul IBM e implicat în ea. Practic, orice dispozitiv electronic din casă, mașină sau mobil va putea comunica singur date pe internet. Vor putea comunica și între ele însă cel mai important pentru companii este că le vor spune aproape tot despre obiceiurile noastre, cât, cum și când ne spălăm pe dinți. Până și de ce ne certăm pisica. Asta ca să înțelegi de ce insistă toți cu acest concept.

În încheiere, vă propun să ne urmăriți pe pagina noastră de Facebook și aici pe Cavaleria.ro unde vă conectăm la Mobile World Congress 2015. Ca să fie simplu ne găsiți pe Facebook și Twitter cu hashtag-ul #cavaleria.