iRobot Roomba J7+ – Adio păr și murdărie de orice fel – Cavaleria.ro

Atunci când arunci prima dată o privire peste domeniul aspiratoarelor automate vei fi inundat de specificații și modele care mai de care mai deștepte ce promit luna de pe cer pentru un apartament de trei camere. Adevărul este că, de când testăm aspiratoare am observat că specificațiile nu reprezintă tocmai realitatea, la fel ca megapixelii de pe camera unui telefon. Cu cât sunt mai mulți cu atât trebuie să ridici o sprânceană și să cercetezi mai mult despre acel model.

La aspiratoare vorbim de puterea de sucțiune și în general am luat-o ca referință pentru cât de bine aspiră. În trecut vorbeam de puterea consumată a aspiratorului, până când s-au interzis cele de 2000W și am plâns după ele puțin. Între timp am învățat că tehnologiile de aspirare, distanța dintre modulul ce ridică praful și podea și desigur construcția periilor sunt mai importante decât orice altceva. Nici măcar autonomia acumulatorului nu ne interesează atât de mult pe cât faptul că își poate găsi stația de încărcare fără probleme. Nu mă deranjează dacă face o oprire la încărcare în intervalul de 10-12 ore cât nu sunt eu acasă, ca să își termine treaba cu brio.

iRobot J7+ are puțin alt specific decât orice aspirator automat, se descurcă foarte bine cu firele de păr de orice lungime, fie ale tale, fie ale animăluțului de casă. În plus, știe să identifice cu ajutorul unei camere video frontale, orice fel de resturi ale animalului tău, asta în cazul în care nu a învățat să se ceară afară. Mă refer aici la toate formele posibile de ”poop” pe care programatorii de la Roomba le-au programat pe acest aspirator. În plus, evită cu succes și cablurile de toate felurile și nu îl mai găsești agățat în ele de fiecare dată când ajungi acasă.