Idei de cadouri

Iată-ne ajunși în acea perioadă a anului pe care unii dintre noi o urăsc iar alții o adoră. Mă refer la zilele dinaintea Crăciunului, acelea în care cu toții umblăm după cadouri pentru cei dragi. Fie că este vorba despre Secret Santa la birou, daruri pentru partenera sau partenerul de viață, părinți și așa mai departe, cu toții avem de cumpărat cel puțin un dar. Unii dintre noi urăsc această perioadă, mai ales când nu se pricep la cumpărarea unui cadou, în timp ce pentru alții este cea mai frumoasă perioadă din an.

Sincer să fiu, eu mă regăsesc în prima categorie, fiindu-mi extrem de greu să aleg un cadou potrivit. Chiar și pentru părinții mei, pe care pot spune că-i cunosc destul de bine și știu ce-și doresc, nu știu ce să cumpăr. Și, din experiența anilor trecuți, aleg de fiecare dată cadoul greșit. Chiar glumesc că dacă aș avea de ales între un fular verde și unul albastru, cu siguranță nu-l voi alege pe ce-l potrivit.

Cu alte cuvinte, nu sunt bun în alegerea unui cadou, însă mă pricep destul de bine să dau sfaturi altora. Știi tu, genul acela de prieten care dă cele mai bune sfaturi în relații, dar este singur de când îl știi. Așadar, ca să-ți vin în ajutor, am pregătit o listă cu potențiale cadouri pentru Secret Santa sau de Crăciun.

Pasionatul de tech

Dacă partenerul de viață sau persoana căreia trebuie să-i cumperi cadou este pasionată de tehnologie, poți considera treaba pe jumătate terminată. Mai rămâne doar să fi sigur ce fel de tehnologie preferă, dacă este fanul unui anumit brand și dacă nu cumva l-ai auzit lăudând un produs pe care și-l dorește. Bine… dacă a amintit vreun computer de câteva mii de lei sau Cybertruck-ul Tesla, ai o problemă. Însă, chiar și așa, ai o pistă de plecare. Poți alege fie un accesoriu pentru produsul preferat, fie produsul în sine dacă este, să zicem, ceva mai modest.

Idei de cadouri

Eu, de exemplu, îmi doresc de mult un încărcător multiplu, un stand în care să pot pune la încărcat mai multe accesorii. Dacă rutina de seară a fetelor cuprinde o listă interminabilă de produse și ritualuri de îngrijire, noi bărbații ne asigurăm că avem toate gadget-urile încărcate pentru a doua zi. Nu-mi spune că tu nu faci la fel și că nu ocupi toate prizele din casă. De aceea, pentru mine, un astfel de stand ar fi ideal. Și deși îmi doresc de mult, n-am apucat până acum să-mi cumpăr unul. De aceea, dacă cel căruia trebuie să-i cumperi cadou este fanboy Apple acest charger 3 în 1 este o idee bună de cadou. Telefonul, ceasul și căștile wireless în același loc. 

Tot la capitolul tehnologie, dacă prietenul tău este pasionat de fotografie și pozează tot ce prinde, acest set de lentile pentru telefon cu siguranță îi va face viața mai frumoasă… și mai instagramabilă. Setul cuprinde 7 lentile diferite, fiecare dintre ele având o funcție. 

Ultima sugestie pentru pasionatul de tech ar fi o cască VR. Nu trebuie neapărat să fie pasionat de jocuri video ca să-i placă un astfel de device. Eu de exemplu mă număr printre aceia care nu prea mă joc, dar nu refuz niciodată o sesiune de VR. În funcție de preferințele lui, dar și de buget poți alege dintr-o gamă variată. Eu de exemplu aș alege Rift HD de la Oculus, mai ales că este la reducere.

Pasionatul de modă

La categoria asta mă încadrez și eu cel mai bine și pot spune de la început că este cea mai dificilă categorie. Pe de-o parte este important să cunoști foarte bine persoana căreia îi cumperi cadoul. Deageaba știi dacă poartă paltoane și fulare, dacă nu îi știi gusturile pentru marcă, material și culoare. Îți spun asta din propria-mi experiență, de cele mai multe ori a cadourilor primite pe care nu le-am îndrăgit, ca să nu spun altfel. Cum te asiguri că iei cadoul potrivit? În primul rând, nu îi cumpăra îmbrăcăminte sau încălțăminte. Riști prea mult cu dimensiunile și s-ar putea să nimerești modelul, dar nu și mărimea. Așa că, mai bine te axezi pe accesorii. Fie că vorbim despre căciulă, fular, cravată, butoni, pălărie sau curea. Ai de unde alege, iar dacă îl cunoști cât de cât ai șanse să-l bucuri cu un cadou pe gustul lui.

Idei inedite

Am găsit o mulțime de idei de cadouri pe care mi-a fost greu să le încadrez într-o categorie, așa că am făcut una nouă. Una cu idei trăznite, interesante care cu siguranță îți vor atrage atenția. Aș începe cu o ustensilă 18 în 1. Dacă trebuie să cumperi un cadou pentru cineva care are o pasiune din a meșteri lucruri și care mereu are mașina, casa și buzunarele pline de tot felul de unelte, acest cadou este perfect pentru el. Deși este de dimensiunea unui card de credit, această ustensilă are nici mai mult nici mai puțin de 18 funcții. 

Prietenul tău este nostalgic și îi plac jocurile? Am găsit o comoară! Pe bune! O consolă de jocuri cu aspect retro care oferă 400 de jocuri. Nu doar că este foarte interesant de jucat, dar dacă mă întrebi pe mine mi se pare ideală pe post de decor într-un man cave.

 

Trebuie să cumperi cadou pentru un connoisseur pasionat de vinuri? Un termometru pentru sticla de vin cred că l-ar bucura tare mult. Deși noi ăștia, muritorii de rând necunoscători, vrem ca vinul indiferent de soi să fie cât mai rece, un pasionat știe exact la ce temperatură se servește fiecare fel de vin, iar un astfel de cadou cu siguranță îl va bucura și îi va gâdila orgoliul.

Mândrul posesor al unei bărbi trebuie să primească un cadou de la tine? Atunci un set cadou pentru îngrijirea și creșterea bărbii s-ar putea să fie pe gustul lui. Găsești astfel de seturi într-o mulțime de combinații, în funcție de buget și nevoi. Fie că alegi unul simplu cu pieptene, perie și pămătuf sau alegi ceva mai complex cu lei de barbă, cremă și accesorii de depozitare. Cel pe care l-am ales eu conține șapte accesorii și conține produse pentru creșterea bărbii și a mustății.