Douăzeci de bărbați singuri, douăzeci de femei fără obligații, un weekend extins la dispoziție într-un decor parcă menit destrăbălării și nici un fel de atașamente emoționale la pachet. Iată, pe scurt, ingredientele unui stil de viață care le colorează existența tot mai multor români pe care soarta sau opțiunea personală i-a făcut să n-aibă pe nimeni care să le dea bună dimineața la cafea. Vorbim, evident, despre taberele pentru adulți „with a twist”. Cele în care două singurătăți se pot împrieteni vremelnic – sau permanent, decizia este în mâinile și în inimile fiecăruia. Mai ales în vremurile critice, când se apropie sărbătorile, iar depresia cea parșivă devine aliatul solitudinii și nici sarmaua nu mai alunecă pe gât de răul ei.

Până la urmă, cine-a zis că trebuie să le spui adio taberelor de vacanță imediat ce ai trecut de vârsta școlii generale e probabil un conservator prăfuit, cu opinie irelevantă pentru secolul în care trăim. O demonstrează acest curent tot mai puternic în Occident, care prinde vioi teren și pe la noi: excursiile în grupuri de adulți singuri. Li se spune într-un milion de feluri și pot fi organizate într-un catralion de moduri, iar plaja de interacțiuni din cadrul lor este, practic, infinită. Există însă o singură regulă inflexibilă, și anume că participanții trebuie să fie solo. Sau măcar să se comporte ca și cum ar fi.

tabara_iubirii_cavaleria_ro_adulti_distracite_twist_majori_relatii_iubire

Rețeta pare destul de simplă: aduni un grup oarecare de oameni trecuți de 18 ani, îi cazezi în camere single pe la vreo pensiune, într-un colț pitoresc de lume, le asiguri micul dejun și cina, le pui la dispoziție jacuzzi, saună și piscină, plus oleacă de program artistic, iar apoi îi lași de capul lor. Și îți anticipez următoarea întrebare: sexul nu este pe meniu, dar nici tabu nu este. Totul ține de chimie. Cine își joacă înțelept cărțile are toate șansele să plece acasă cu chipul împodobit de zâmbetul motanului Sylvester, imediat ce l-a devorat pe Tweety.

În Vestul cel cu dare de mână, la mare căutare printre sufletele însingurate sunt croazierele pentru turiștii lipsiți de un partener. Se pot înscrie burlaci și burlăcițe de carieră, femei și bărbați care tocmai au trecut printr-o despărțire, văduvelor și văduvilor, indiferent de ani, culoare sau orientare. Banii fac toată preselecția necesară, pentru că prețul unui loc la bordul „navelor iubirii” începe de pe la vreo 500 de dolari SUA, cât o mai însemna și suma asta. Iubirea este însă bonus, pentru că nimeni nu-ți garantează că o să ai parte de aventuri fierbinți. Până la urmă, poți ieși fără să fi făcut sex chiar și dintr-un club de swingeri. În ambele locuri, seducția numai și numai de șarm și de talent. Exact ca-n viață.

Românii, oleacă mai cu picioarele pe pământ, preferă să se dea în bărci pe uscat. Așa s-a născut o frumoasă și fâșneață comunitate românească de burlaci și de burlăcițe care reunesc aproape în fiecare lună și cam la toate sărbătorile majore ca să-și celebreze împreună viețile singuratice. Uneori, își dau întâlnire pe vreun colț de munte de pe la noi sau pe litoral. Alteori, pun compasul ceva mai departe, prin Cehia sau prin Ungaria, prin Maroc sau Egipt. Sfaturi și impresii despre călătoriile lor găsești pe tot internetul, cel în românește și cel în străineză. Așadar, dacă perspectiva unor sărbători solitare te înspăimântă, ia și folosește-te din plin de serviciile companiei Google, care te vor duce cu siguranță într-o oază de distracție și voie bună, fără consecințe pe termen lung. Cu excepția celor pe care singur ți le alegi.

tabara_iubirii_adulti_cavaleria_ro_ursu_majori_iubire_relatii_viata_cuplu

You Might Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *