“100 de euro în România valorează cât 200 de euro în Marea Britanie și cât 150 euro în Germania”, spune Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri și unul dintre arhitecții programului Start-up Nation. Așa o fi, oare? E o întrebare legitimă, mai ales că de peste două decenii românii au mai scos nasul în lume și, nu o dată, au găsit că în Occident plătești adesea sensibil mai puțin pentru servicii și produse care, la noi, încă se tranzacționează la prețuri din categoria premium.

De când a venit libertatea peste noi, am început să comparăm salariile firave din România cu lefurile boierești din Vestul Europei. În aceeași balanță, oamenii chibzuiți și raționali ar pune fără să ezite prețurile de acolo, mult mai mari la transport, locuințe, precum și cuantumul taxelor. Da, ei plătesc dări și chirii mai mari. Dar nici nu pot omite că hainele, alimentele și produsele electronice sunt mai ieftine în Occident, iar asta în cifre reale, nu în rapoarte și proporții calculate în funcție de parametri macroeconomici. Și totuși doar calculele pe cifre mari și pe imagini de ansamblu ne oferă o perspectivă corectă asupra adevăratei valori a banilor. Puterea reală a unui salariu este determinată nu numai de suma netă care ne intră lunar în cont (sau într-un plic voluminos, în cazul premierului Mihai Tudose), ci și de costurile medii ale traiului.

Prin urmare, ne-am gândit să facem o comparație directă între veniturile și cheltuielile din România, Marea Britanie și Germania și vom lua ca puncte de reper trei capitale: București, Londra și Berlin. Pentru o comparație cât mai corectă, vom lua în calcul date statistice oficiale, dar și costurile medii ale unor produse, pe baza datelor furnizate de locuitorii acestor orașe pentru diverse site-uri specializate.

Salariul mediu lunar

Salariul mediu net lunar este poate cel mai bun parametru pentru a înțelege rapid care sunt veniturile clasei muncitoare într-o anumită țară. Valoarea poate fi însă înșelătoare, pentru că adesea găsim situații când foarte mulți cetățeni câștigă foarte puțini bani, iar foarte puțini câștigă foarte mult. În statistici, media arată bine, însă asemenea disparitate rareori caracterizează o societate echilibrată economic. Chiar și așa, salariul mediu net îți poate face o părere despre puterea generală de cumpărare:

Așa cum se poate observa, salariul mediu net al unui român este de circa patru ori mai mic decât cel înregistrat în Marea Britanie sau în Germania. Și aici, reține, vorbim de lefurile bucureștenilor, care-s sensibil mai mari decât ale locuitorilor Moldovei sau Olteniei. TVA, impozitul pe venit, accizele, curentul electric și benzina costă însă la fel pe teritoriul întregii Românii. Deci, pentru cetățenii din Dorohoi sau din Huși, comparația ar putea fi și mai defavorabilă.

Cheltuieli uzuale

Așa cum spuneam, salariul reprezintă însă doar o parte a unei astfel de comparații. La fel de importante sunt și prețurile pentru mâncare, îmbrăcăminte și alte bunuri, dar și costurile legate de întreținere, inclusiv facturile la utilități și chiria/rata pentru un apartament.

Pentru o comparație cât mai corectă, am utilizat datele furnizate de site-urile specializate Numbeo și Expatistan. Acestea oferă prețurile medii pentru diverse bunuri și servicii dintr-un anumit oraș, pe baza datelor furnizate de utilizatori. De exemplu, în cazul Bucureștiului au fost utilizate datele furnizate de peste 500 de cititori, în timp ce pentru Londra si Berlin au contribuit peste 1.000 de voluntari.

Iată prețurile pentru diverse bunuri și servicii, cu mențiunea și cu disclaimerul că adesea paritățile dintre diferitele valute au fost aproximate așa, un pic din topor, ca să se înțeleagă mai bine:

Datele de mai sus demonstrează că, așa cum ne așteptam, Bucureștiul este un oraș mai ieftin decât marile orașe din Vestul Europei. Dacă luăm în calcul o serie mai largă de prețuri comparative ale diverselor bunuri și servicii, Expatistan estimează un cost al vieții în București cu circa 63% mai mic decât la Londra, cele mai mari diferențe fiind înregistrate la costurile de întreținere (chiria și utilitățile sunt cu circa 74% mai ieftine) și transport, unde Bucureștiul este cu 76% mai ieftin.

De asemenea, costul vieții în București este cu 46% mai mic decât la Berlin, iar aici diferențele cele mai mari sunt înregistrate la transport (-62%) și întreținere și utilități (-54%).

Cei de la Numbeo au mers chiar mai departe și au calculat costurile totale la care se poate aștepta o persoană care locuiește singură. În cazul Bucureștiului, suma se ridică la 1.900 de lei pe lună, fără chirie sau rată, în timp ce la Berlin costurile se ridică la 730 de euro, echivalentul a circa 3.360 de lei. De asemenea, în cazul Londrei vorbim despre costuri de 757 de lire sterline, echivalentul a 3.800 lei.

Dacă trecem însă de Șoseaua de Centură a Capitalei, vom constata că prețurile generale de consum rămân cam în aceeași ligă, dar veniturile cetățenilor scad, pe măsură ce te îndepărtezi de București. Taxele și energia, precum și bunurile de folosință îndelungată, produsele din import și cheltuielile cu distracția și cultura trag mai greu în buzunarele ceva mai pustii ale românilor ce trăiesc în afara Capitalei. Și care, apropo, constituite peste 80% din populația întregii țări.

Echivalarea costurilor

Pe baza acestor date statistice, putem calcula inclusiv câți bani ar trebui să câștigi la Londra și Berlin pentru a-ți menține standardul de viață din România. Aici ne referim, desigur, doar la prețurile brute ale bunurilor și serviciilor, fără să luăm în calcul și calitatea acestora. Pentru asta, ne vom raporta la salariul mediu din România.

Datele furnizate de Numbeo arată practic că afirmațiile ministrului Laufer nu sunt chiar departe de adevăr. Un bucureștean care câștigă 520 de euro pe lună, echivalentul salariului mediu în România, ar avea nevoie de circa 950 de euro la Berlin pentru a-și păstra același stil de viață (fără să luăm în calcul calitatea bunurilor și serviciilor), adică de aproape două ori mai mulți bani. Totuși, salariul mediu în Germania este de 4 ori mai mare decât în România, deci un bucureștean cu leafă medie trăiește, practic, la nivelul unui asistat social din capitala Germaniei.

La fel, aceeași persoană ar avea nevoie de echivalentul a 1.460 de euro la Londra pentru a păstra stilul de viață de la București, dar salariul mediu este de peste 1.900 de euro, adică, din nou, de circa 4 ori mai mare decât în România.

În concluzie, chiar dacă în Germania sau Marea Britanie ai nevoie de două sau chiar de 3 ori mai mulți bani decât în România, veniturile din salarii sunt acolo de circa 4 ori mai mari decât în țara noastră, ceea ce înclină decisiv balanța în favoarea Londrei și mai ales a Berlinului. Cu alte cuvinte, dacă aplicăm regula de trei simplă, românii pot pe alocuri să-și permită la fel de mult cu mai puțin, însă, ca imagine de ansamblu, locuitorii Vestului au și mai multă dare de mână. Lor le mai și rămâne ceva de pus deoparte, după ce-și termină totul de plătit. Privilegiu care, la noi, devine din ce în ce mai rar.

You Might Also Like

3 Comments

  1. 1
  2. 2

    Nu prea e adevarat tot ce ai scris. Multa dezinformare: blugi -300 ron in bucuresti,pantofi sport -350 ron; lapte-4,7 litrul. De curiozitate de unde le-ai scos. Is mult mai mici preturile prietene. Cu 100 ron iti iei blugi din orice mall.

    • 3

      Depinde de blugi, depinde de Mall. Da, poți merge la extreme în orice oraș și sa mănânci și să te îmbraci cu 300 de euro pe lună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *