FAKE vs REAL – Google Chromecast – Nu îți lua țeapă – Cavaleria.ro

Bine te-am regăsit la un nou episod din seria FAKE vs REAL unde te învăț cum să nu îți iei țeapă cu produse contrafăcute, și nu numai. Știu că nu ne putem permite cu toții cele mai noi gadget-uri și că promisiunea de a fi ”aproape la fel de bune” ca cele originale, pentru o pereche de căști, adidași sau chiar un Chromecast este suficientă. Mai ales când plătești de cinci sau de zece ori mai puțin. Diferența nu o face doar calitatea aelui produs, construcția lui, ci și interfața și ușurința în utilizare.

Uneori vom da peste produse care pur și simplu sunt prea ieftine pentru a le putea ignora. Cum au fost căștile din episodul trecut, care la o zecime din prețul celor originale livrează o experiență decentă de audiție și conectare.

Subiectul de astăzi este celebrul Chromecast, un gadget îndrăgit de noi pentru simplitatea în utilizare și care este copiat în zeci și zeci de moduri. Am luat un astfel de dongle de la un magazin online renumit din România, pentru modesta sumă de 29 de lei, și am încercat să îl folosim așa cum scrie și pe cutie, cu Google. A eșuat lamentabil, pentru că nu are nici un fel de electronică Google la interior, nu folosește aceleași protocoale, și pur și simplu este un dispozitiv de screen-mirroring pentru telefoane cu Android. Unele telefoane cu Android, pentru că nu tot ce zboară se și mănâncă.

Totuși, având în vedere că un Chromecast original costă puțin peste 100 de lei, poate chiar 150 de lei, nu merită prețul pe care îl dai pe un produs similar pentru că la capitolul funcționalitate este mult prea slab.