Începem, ca de obicei, ziua de vineri cu lista de propuneri pentru weekend. Deși orașul încă nu este foarte animat și nu s-a dat startul evenimentelor de amploare, hai să vedem totuși ce evenimente și locuri interesante poți vizita.

Astăzi, 4 aprilie 2019, are loc premiera filmului Shazam! un altfel de film cu super-eroi. Deși numele te duce inițial cu gândul la celebra aplicație, personajul este unul extrem de popular și are o poveste interesantă. Pe scurt, personajul principal Billy Batson, devine prin magie un super-erou și n-are nevoie decât să spună cuvântul magic… „SHAZAM!” astfel încât, dintr-un puști de 14 ani devine un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrăjitor. Produs de New Line Cinema, cea mai nouă aventură din Universul DC Comics, aduce pe marile ecrane un erou atipic, diferit de ceea ce ești obișnuit, dar care are toate șansele să devină unul popular.

Dar pentru că și eu vreau să-l văd și nu-mi place să dau spoilere, nu insist cu alte detalii legate de film. Îți spun doar că de astăzi rulează în toate cinematografele din țară. Așa că, sunt tare curios să-mi spui cum ți se pare, dacă ai cumva norocul să-l vezi înaintea mea.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

Dacă vrei să ieși pe undeva și te-ai plictisit de toate locurile pe care le știi deja, am o idee. Este vorba despre Frank Bistro & Dessert Bar de pe Str. Postelnicului, la numărul 112. Locul în sine este un pic atipic, cel puțin datorită locvației. Dacă inițial era în mare parte un magazin de deserturi, acum a devenit un bistro în toată puterea cuvântului. De fapt și de drept este un dessert bar unde poți găsi o mulțime de dulciuri care mai de care mai interesante. Mai mult decât atât, meniul este creativ și destul de generos și cuprinde de la super, risotto, salate și evident, o mulțime de deserturi. Locul este destul de mic, dar primitor, iar faptul că este altceva, reprezintă un plus, cel puțin din puncul meu de vedere.

Ce facem duminică? Ne bucurăm de soare, facem o plimbare prin parcurile capitalei, ieșim la poze și ne distrăm… Dacă se poate în aer liber cât mai mult.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.