Cum să-ţi amenajezi biroul de acasă

Acum o sută de ani, când spuneai “biroul de acasă” te gândeai automat la o cameră enormă, cu pereţii înţesaţi de rafturi pline cu cărţi, fotolii enorme de piele, un birou din lemn masiv şi un gentleman rafinat fumând un trabuc şi savurând un brandy. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, s-au mai simplificat, însă şi-au pierdut şi din farmecul de altă dată. Totuşi, asta nu înseamnă că tu, ca gentleman modern, nu îţi poţi amenaja un birou în care să lucrezi bine şi să te simţi în largul tău.

Până la urmă, pe lângă un farmec personal, biroul de acasă trebuie să te ajute să fii eficient, să îţi creeze o atmosferă perfectă pentru concentrare şi să îndeplinească toate condiţiile pentru ca tu să îţi poţi face treaba. Pe lângă faptul că trebuie să îţi amenajezi spaţiul astfel încă să îţi sporească productivitatea, el trebuie să te ajute şi la capitolul relaxare şi să te energizeze, astfel încât să îţi poţi duce sarcinile la bun sfârşit.

Alege un spaţiu luminos

Chiar dacă vrei să te retragi seara, după job, cu o carte bună şi un pahar de whiskey în biroul tău, e de preferat să faci spaţiul mai cald şi retras cu ajutorul unor draperii. Astfel, în timpul zilei, ai un spaţiu luminos, energizant şi care nu îţi pune în pericol sănătatea. Un spaţiu bine luminat, cu ferestre generoase, te va ajuta să rămâi pe task mai mult timp şi să fii mai atent şi mai creativ.

Înconjoară-te de plante

biroulNu e nevoie să exagerezi creându-ţi o adevărată grădină botanică, însă specialiştii au demonstrat faptul că plantele îţi pot împrospăta aerul din locuinţă şi, automat, acest lucru te va ajuta să fii mai energic, mai sănătos şi să lucrezi mai eficient. Pe lângă un aer mai curat, plantele, cu verdele lor frumos, te vor ajuta să te relaxezi şi să fii mai conştient de spaţiul din jurul tău.

Caută scaunul potrivit pentru biroul tău

Dacă îţi petreci multe ore la birou, cred că deja ştii cât de important este scaunul pentru sănătatea ta şi pentru puterea de muncă. Când ai dureri de spate şi nu stai confortabil, nu vei avea chef nici să îţi termini treburile. Trebuie să îţi alegi un scaun confortabil şi potrivit pentru fizionomia ta, astfel încât să îţi poţi susţine workflowul şi să nu te alegi cu dureri de spate.

Rafturi şi dosare

biroul

Dacă toată munca ta se desfăsoară pe laptop sau PC, poate că rafturile nu sunt esenţiale pentru spaţiul tău, însă dacă îţi iei notiţe, ai mii de bileţele, scheme şi schiţe, poate că rafturile şi organizatoarele sunt exact ce îţi trebuie. Vei fi mai eficient dacă îţi vei organiza gândurile în dosare şi dacă le vei depozita în mod ordonat, alături de cărţi.

Organizatoare de toate felurile

biroul

Un spaţiu dezorganizat crează dezordine mentală şi îţi poate distruge instant cheful de muncă. Când nu găseşti nimic şi pixurile au intrat în pământ eşti mai înclinat spre a renunţa şi cu siguranţă te vei enerva. Din fericire, magazinele sunt pline de organizatoare mici şi mari, pentru pixuri, hârtii, notiţe, accesorii mici de birou, aşa că îţi vei putea face ordine rapid cu ajutorul lor. Pentru a obţine biroul perfect tot ce trebuie să faci este să îţi cauţi un colţ liniştit, luminos, pe care să îl amenajezi simplu, dar cu grijă, şi vei observa cum îţi vei spori productivitatea şi creativitatea. Încearcă să pui sfaturile în practică şi îţi promit că vei lucra mai cu drag, cu spor şi nici nu te vei plânge de ochi obosiţi sau dureri de spate.