A venit acea perioadă din an în care trebuie să vorbim despre noile iPhone-uri, dar mai ales despre costurile de producție. Știu, a durat ceva timp, dar în sfârșit avem date concrete. Ca în fiecare an, evenimentul lunii septembrie este lansarea noilor iPhone-uri, iar anul acesta Apple a reușit să ne impresioneze din nou, după o lungă perioadă de dezamăgiri. Avem același line-up format din trei iPhone-uri, însă o schimbare majoră este legată de noile nume. Unii le consideră mai simple, în timp ce pentru alții creează confuzie. Vechiul iPhone Xr este de acum iPhone 11, 10s a devenit 11 Pro, iar 10s Max se cheamă de acum iPhone 11 Pro Max. Din punct de vedere al designului nu avem parte de vreo schimbare majoră, mai ales dacă le privim din față. Nici o diferență față de iPhone X lansat în 2017. În schimb, spatele este diferit. Dominat de cele trei camere dispuse triunghi într-un pătrat evident ieșit în relief. Sincer, de când am văzut primele randări cu felul în care vor arăta noile iPhone-uri n-am știut ce să cred. Adică nu mi-au plăcut din prima, apoi am fost ok cu ele.. iar acum.. tot ok sunt. Nu pot spune că-mi place în mod deosebit noul design, dar nici nu mi se pare urât. 

Și pentru că de multe ori primesc întrebarea “Ce merită mai mult iPhone 11 sau 11 Pro” cred că am în sfârșit un răspuns. Dacă vrei cel mai nou model de iPhone, dar bugetul nu-ți permite, 11 este o alegere foarte bună. Însă, dacă ai deja un iPhone Xs, din punctul meu de vedere un upgrade nu este justificat. În fine, hai să vedem cât costă să produci noile iPhone 11. Nu uita să-mi lași un comentariu în care să-mi spui care este modelul tău preferat, dar și ce subiect vrei să abordăm în episodul următor!

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.