2020 pentru electrice

Final de an și un moment bun de reflexii pentru ce s-a întâmplat anul acesta. Este clar anul electricelor. Niciodată nu am avut atât de multe modele lansate pe piață. ID3 bate aproape toate topurile de vânzări în Europa, Tesla lucrează intens la o fabrică în Berlin, construită de la zero și tot în acest an avem confirmarea oficială că vor deschide showroom și service în București. Așadar, a fost un an interesant și trebuie să ne uităm ce a însemnat 2020 pentru electrice. 

https://youtu.be/IEp7vM5iNh8

Deși, la începutul anului nu speram că bugetul pentru Rabla Plus va fi cheltuit în totalitate din lipsă de stocuri și modele, iată că acum avem electrice de la toți, inclusiv de la BMW, iată, iX3 poate fi configurat și posibil să îl conducem prin februarie. 

Sunt două lucruri care au împins electricele atât de mult în 2020. În primul rând legislația agresivă din Uniunea Europeană dar și competiția puternică. Anul acesta am văzut doi mari producători cum s-au împins reciproc în acest an. Unul este Tesla, care a adus Model Y mult mai devreme pe piață. Sunt și pe profit și cu o producție începută înainte de termen, parcă Tesla se comportă ca un producător adevărat și responsabil. De-asta au avut și o creștere record a acțiunilor de la 90 de dolari la începutului anului la aproape 650 de dolari acum. Zici că-i Bitcoin pe steroizi. Însă, cea mai mică fluctuație poate rupe sute de miliarde de dolari din evaluarea companiei. Să sperăm că nu e cazul după ce Tesla demonstrează în 2021 că nu produce autoturismele doar cu noroc. Iar 2021 va fi un an interesant cu promisiuni pentru Full Self Driving lansat în etapă, fără să mai aibă Beta în denumire. Undeva prin iunie-iulie ar trebui să vedem și Giga Berlin gata, aici Tesla va produce baterii, motoare electrice și va asambla Model Y, care se va vinde bine în Europa.