Ne vedem sâmbătă la târgul colecționarilor polițiști?

Ce faci sâmbătă dimineața? Probabil o să-mi spui că dormi. Dar decât să dormi nu mai bine mergi la un târg? Dacă ți-am captat atenția, și sper că am făcut-o, am să îți spun ce poți vedea la Târgul Internațional al Colecționarilor din Ministerele de Interne “IPA-ROCOP 2016”, căci despre el este vorba.

Sâmbătă are loc la Hotel Capitol de la ora 9:00-14:00 cea de-a doua ediție, prima fiind organizată în 2015, a singurului târg dedicat colecționarilor de obiecte și/sau înscrisuri ce au legătură cu activitatea MAI. Insigne, embleme, vehicule istorice, uniforme, harnașamente, caschete, documente, cărți, mijloace de avertizare sonoră, stații radio, cătuse, acte de identitate (pașapoarte, buletine etc), placuțe de înmatriculare, machete, timbre și.. ce mai au colecționarii pe acasă. Așteptă-te să fii surprins!

colecie_mai_targ_2016_cavaleria.ro

ORGANIZARE

Târgul este organizat pe trei zone:

  • Expoziția vehiculelor și uniformelor retro, localizată pe esplanada Centrului Militar Național.
  • Expoziția de panoplii în cadrul căreia se va decerna trofeul IPA-ROCOP 2016 pentru cea mai bună expoziție expusă în urma jurizării făcută de un grup de muzeografi.
  • Târgul în cadrul căruia colecționarii vor putea schimba, vinde sau cumpăra obiecte.

Accesul în toate zonele este gratuit așa că poți interacționa cu expozanții și cu ceilalți colecționari. Cine știe. Poate te atrag și pe tine să devii unul.

OBIECTIVE

Al meu este acela de a-ți recomanda ceva de făcut sâmbătă dimineața (poate îți descoperi o nouă pasiune), iar al lor acela de-a aduna colecționarii din țară și străinătate. La târgul de anul acesta vor participa pasionați din SUA, Serbia, Elveția, Bulgaria, Spania și Moldova.

Pentru că factorii decizionali neglijează importanța păstrării vii a memoriei și a istoriei acestei instituții, organizatorii și pasionații vor prin acest demers să tragă un semnal de alarmă. Și nu în ultimul rând, angajații MAI sunt și ei oameni, au pasiuni și înclinații culturale și istorice, dincolo de uniformă.

targ_mai_2016_cavaleria.ro

CONCLUZIE

Personal aștept cu nerăbdare să particip la acest eveniment, deși nu am nimic de schimbat sigur nu voi pleca cu mâna goală. Mă aștept să cunosc oameni noi, interesanți și cu multe de povestit.

Dacă ai ceva obiecte pe acasă (armele de foc și expolizivii sunt interziși), mergi cu ele sâmbătă la târg. Poate vinzi ceva sau, mai bine, schimbi pe ceva mai interesant.