YouTube nu este doar pentru pisici. Mărește-ți inteligența pe YouTube!
Îmi aduc aminte că acum mai bine de 20 de ani, tatăl meu a venit acasă cu primul computer. Nu era un PC ci un HC89. Am rămas gură cască. Știam ce este, însă nu aveam habar ce pot face cu el. Între timp am avansat și revelația a venit odată cu un alt computer și cu internetul.
Cine își mai aduce aminte de myX de la Connex? Sau de orele în care încercam să ne conectăm pe dial-up la internet? Apoi urmau cel puțin două ore de petrecut pe canalele de mIRC. Mi-au plăcut întodeauna canalele de trivia. Aveam tot timpul ceva nou de învățat, iar la acea vârstă, orice lucru nou pe care îl aflam bineînteles că îl repetam colegilor a doua zi la școală.
În 2014 informația este mult mai simplu de obținut și mult mai… colorată. Atunci aveam o întrebare și un răspuns corect însă nu primeam o explicație. Eu vroiam să știu de ce se întâmplă lucrurile în acel fel, iar singurii care mă puteau lumina erau profesorii, în măsura în care știau și ei.
Din acest motiv am alcătuit o mica listă de canale YouTube pe care le urmaresc atunci când am timp. Sunt din acelea care explică de ce pâmântul se învârte sau îmi dezvaluie curiozități mai mult sau mai puțin extreme.
Vsauce
Acesta este probabil unul dintre primele canale pe care le-am descoperit în 2010. Creatorul și gazda, Michael Stevens găsește o mulțime de întrebări retorice cărora încearcă să le ofere un răspuns. Una interesantă ar fi ”Ce s-ar întâmpla dacă toată populația lumii ar sări în același timp?” Alternativ există și VSauce2 și Vsauce3 care prezintă invenții și știri de natură științifică precum și preferatele mele, trivia.
Smarter Every Day
Cercetătorul pe nume Destin (numele de familie nu este dezvăluit pentru protecția copiilor săi) și-a setat ca scop să devină mai inteligent în fiecare zi și vă va ajuta și pe voi să învățați la fel de mult. Susținut de un entuziasm ce depășește limitele obișnuite și o cameră video cu o viteză de înregistrare foarte mare, Destin încearcă să rezolve misterele lumii înconjurătoare și chiar reușește într-un mod aparte.
Minute Physics
Henry Reich, creatorul canalului Minute Physics abordează o metodă interesantă de prezentare folosind tehnica de filmare numită ”timelapse”. Puțin mai avansat la fizică, acest canal explică teorii științifice precum: Pisica lui Schodinger sau Boson-ul lui Higgs. Iată și un clip interesant ce te va pune pe gânduri: ”Care este scopul universului?” cu Neil deGrasse Tyson.
Asap Science
Asap Science tratează lucrurile ceva mai practice și ne ajută să explicăm și să punem în aplicare lucrurile învățate. Vorbesc despre metodele de uscare a mainilor la o toaletă publică sau ce se întâmplă cu creierul tău după ce bei cafea. Ba chiar există un episod care explică de ce uneori suntem atât de leneși.
Sci Show
Aici se discută mai mult practic despre lucrurile de zi cu zi. Putem învăța, de exemplu, câtă apă este sănătos să bem în fiecare zi sau cum să facem să adormim mai repede pentru a putea prinde cât mai multe ore de somn, iar acesta să fie cât mai odihnitor.
Aveți mai sus 5 surse din care vă puteți inspira pentru a găsi o soluție la problemele și întrebările zilnice. Pe lângă acestea există încă cel puțin 10-20 de canale cu același specific pe care le puteți descoperi din sugestiile YouTube din dreapta ecranului.
Nimeni nu s-a născut deștept, și cât trăim învățăm! Sunt două zicale care se aplică oricând, oricui. Doar că, pe măsură ce aflu mai mult, am impresia că sunt de fapt un biet ignorant.